Duminica Sfintei Cruci si Tundere in monahism

Sâmbătă, 18 martie, ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Privegherii la mănăstirea Dervent, din județul Constanța, în timpul căreia Sfânta Cruce va fi scoasă din Sfântul Altar și așezată în mijlocul bisericii.

La finalul slujbei, ierarhul nostru va tunde în monahism pe fratele Dumitru Pătrașcu. El este tatăl preotului Adrian Pătrașcu, din Năvodari, și al fostei noastre colege, lector univ. Liliana Naclad, care a ne-a declarat:

 

„Persoanele care au fost căsătorite și s-au despărțit, ori s-au învoit de comun acord cu soțul/soția, sau au rămas văduve se pot călugări, cu condiția să nu rămână în urma lor copii sau rude neajutorate.

Dumitru Pătraşcu a făcut acest legământ interior, al slujirii lui Hristos, încă de când fraţii mei mai mici erau pe băncile liceului, iar noi, cei mari la facultate. Deseori ne spunea că în cele mai profunde stări interioare Îl ruga pe Dumnezeu să aibă grijă de noi, iar el îi vă dărui întreaga lui viață, după ce vom fi aşezaţi. Acest moment s-a petrecut în urmă cu 4 ani când a devenit frate al mănăstirii Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul, sfânt al cărui nume l-a purtat tatăl său. În tot acest parcurs duhovnicesc, fratele Dumitru a fost foarte apropiat de mănăstirea Dervent, având o legătura sufletească stânsă cu părintele arhimandrit Tudor Andrei și părintele duhovnic Visarion. Astfel că, de 3 ani, fratele Dumitru a ucenicit la mănăstirea lui de suflet.

«Este cel mai important moment din viața mea. Mă uit în urmă și văd că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile, iar eu trebuie să mă țin de cuvânt, să Îl slujesc cu trup şi suflet, în deplină ascultare, până la sfârșitul vieții mele» spune Dumitru Pătrașcu.

Tata s-a născut în Gorj, însă la adolescență a venit în Constanța unde a cunoscut-o pe mama, Elena-Oniţa. Au dus o viață modestă, într-un bloc comunist, însă primele amintiri ale copilăriei mele, legate de viața spirituală sunt în directă legătură cu tatăl meu...Eram toți patru așezați în ordinea vârstei, în hol...Era Paştele, iar tata ne adusese pască de la biserică, o pusese într-un pahar cu vin şi ne punea să spunem Tatăl nostru apoi ne dădea pasca, asemeni unui dar de mare preț. Sigur... copilăria noastră, asemeni multora, a fost una modestă, trăită în comunism, însă mereu am simțit rugăciunile părinților ca veghindu-ne. Toți patru am urmat cursurile Facultății de Teologie, chiar dacă ulterior am absolvit și alte facultăți, baza noastră este una spirituală.

Acum suntem foarte bine, semn că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile tatălui meu, viitor călugăr al mănăstirii Dervent. Despre mine nu vorbesc, însă îi mulţumesc pentru rugăciui, sora mea, Claudia, predă religia și blockflote, iar fratele meu, Mădălin Pătraşcu este deținătorul unei firme de succes în domeniul amenajărilor interioare. Despre Părintele Adrian Pătraşcu cred că nu mai trebuie să spun, toată lumea ştie că este unul dintre cei mai apreciați preoți, fiind în același timp realizator de emisiuni religioase. Pentru toate astea suntem datori, la rîndul nostru cu mulţumiri şi rugăciuni.” (foto de familie atașată)

 

Duminică 19 martie, Biserica Ortodoxă se află în duminica a treia din Postul Mare, dedicată Sfintei Cruci. Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, începând cu ora 8.45.

 

Duminica Sfintei Cruci, așezată de către Biserică la mijlocul Postului Mare, are rolul de a ne întări duhovnicește în lupta duhovnicească cu propriile patimi, avându-l ca exemplu pe Iisus Hristos care, nevinovat fiind, a pătimit pe Cruce. Totodată, prezența Crucii în mijlocul bisericii are rolul de a îndemna credincioșii să poarte până la capăt crucea vieții, asemenea Mântuitorului pe dealul Golgotei. De aceea, Sfânta Cruce este un simbol definitoriu al creștinismului.

Această duminică este atestată documentar la Constantinopol, în secolul al VIII-lea.

Biroul de Comunicare

Pe aceeaşi temă

17 Martie 2017

Vizualizari: 806

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact