Duminica Sfintilor Romani, la Catedrala Mitropolitana a Clujului

În Duminica Sfinților Români, Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului si Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Sute de clujeni au fost prezenți, ascultând cuvântul de învățătură al Înaltpreasfinției Sale, care a făcut referire la misionarism. Ierarhul a explicat ce înseamnă a fi misionar al lui Hristos, oferind cel mai bun exemplu, acela al Sfinților Apostoli.

„Din punct de vedere religios, lumea orbecăia în întuneric. Domnul Hristos a fost Lumina care a venit în lume și le-a adus tuturor oamenilor posibilitatea izbăvirii din păcat, din moarte, din iad și a dobândirii vieții veșnice. Într-o asemenea lume, care nu Îl cunoștea pe Dumnezeu, iată că Mântuitorul iese la propovăduire și alege Apostolii Săi pe care îi face misionari. E foarte important lucrul acesta, pe care să nu îl uităm, îi face misionari, îi trimite să binevestească mântuirea în Iisus Hristos”, a spus Mitropolitul Clujului.

„Poporul român nu a fost lipsit de sfinți”
Duminica aceasta, a doua după Rusalii, a fost dedicată Sfinților Români. Serbarea lor în această zi a fost decisă de Sfântul Sinod al bisericii noastre în data de 20 iunie 1992.

„Lucrarea Duhului Sfânt este să-i sfințească pe oameni”, a spus Mitropolitul Clujului. De aceea, după Rusalii, în prima duminică sunt serbați toți sfinții, iar cea de-a doua duminică este consacrată Sfinților Români: „Neamul românesc nu e lipsit de sfinți. Și nu afirm eu acest lucru, ci l-a afirmat un mitropolit sfânt, mitropolitul Dosoftei, care zicea: Dumnezeu, nici un neam din rodul omenesc pe pământ nu-l lasă năparnic de darul sfinției Sale, ci peste tot a atins mila Sa și a deschis tuturor ușa despășeniei, de pocăință, de îndreptare, de sfințire a vieții. Iar această ușă a deschis-o și neamului nostru românesc”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

Sursa: radiorenasterea.ro
 

04 Iulie 2016

Vizualizari: 707

Voteaza:

Duminica Sfintilor Romani, la Catedrala Mitropolitana a Clujului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Plante tamaduitoare. Remedii naturale pentru cele mai intalnite boli
Plante tamaduitoare. Remedii naturale pentru cele mai intalnite boli După 30 de ani petrecuți în comuniune cu natura, Nicolae Onu și Mihaela Onu îți arată care sunt plantele tămăduitoare ce alină durerile trupului și suferințele sufletului. De la roinița care liniștește creierul și sufletul, la ciupercile care se luptă cu 73.89 Lei
Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celalalt Paraclet
Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celalalt Paraclet În acest volum, părintele schimarhimandrit Gabriel Bunge ne oferă tulburătoarea poveste a celei mai faimoase icoane a Ortodoxiei: Troița Cuviosului iconar Andrei Rubliov. Uitat sau deformat în interpretările moderne, secretul teologic și duhovnicesc al 37.00 Lei
Cuvioasa Parascheva. Viata, minunile, acatistul
Cuvioasa Parascheva. Viata, minunile, acatistul Troparul Cuvioasei Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând CRucea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru acesta și cu în 16.91 Lei
Mangaiere pentru bolnavi
Mangaiere pentru bolnavi În Condacul al 8-lea din Acatistul Slavă lui Dumnezeu pentru toate putem citi: Cât de apropiat ești de noi în ziua bolii! Tu Însuți îi cercetezei pe cei bolnavi, Tu Însuți Te apleci spre patul celui suferind. Și inima lui stă de vorbă cu Tine. Tu luminezi 31.71 Lei
Viata Maicii Domnului in traditia bizantina
Viata Maicii Domnului in traditia bizantina Relativa puținătate a episoadelor evanghelice care o au în centru pe Maica Domnului reflectă atât centralitatea hristologică a Evangheliei Bisericii, cât și discreția și smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existență pământească a Fecioarei 37.00 Lei
Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.86 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 47.57 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact