Editura Doxologia va lansa cartea 'Crestinul in cetate. Manual de supravietuire'

Supraviețuirea creştinului ȋn cetate - o analiză la rece realizată de profesorii Adrian Papahagi şi Radu Preda

Miercuri, 3 mai a.c., de la ora 12.00, la Muzeul Unirii din Iași, Editura Doxologia va lansa cartea „Creștinul în cetate. Manual de supraviețuire” de Adrian Papahagi, în prezența autorului și a Conf. univ. dr. Radu Preda.

„Cetatea este sub asediu, iar apărarea ei este intrinsec legată de religie și, mai precis, de interpretarea pe care Creștinismul și tradiția sa o vor lua în sfera publică românească”, susține Paul Dragoș Aligică.

În cetate, astăzi, creștinul are nevoie de un manual de supraviețuire, iar Adrian Papahagi a schițat un astfel de manual și l-a publicat la Editura Doxologia, în Colecția Eseu.
„Creștinul în cetate” este o carte remarcabilă și merită citită cu mare atenție pentru că explică publicului român un lucru esențial, și anume, faptul că „ordinea politică și administrarea ei nu pot fi reduse la simple forme, formule sau modele instituționale. Mai precis, că instituțiile, politicile și organizațiile guvernanței publice sunt în ultimă instanță tot atât de bune sau tot atât de rele pe cât sunt oamenii ce le creează, adoptă, mențin și conduc”, după cum afirmă Paul Dragoș Aligică în prefața volumului.

Aceasta este și una dintre problemele despre care vor vorbi Adrian Papahagi și Radu Preda în cadrul evenimentului de lansare a volumului „Creștinul în cetate”, organizat de Editura Doxologia din Iași, miercuri, 3 mai, la Muzeul Unirii din Iași, începând cu ora 12.00.

Cartea poate fi comandată online, aici:
Crestinul in cetate. Manual de supravietuire

Adrian Papahagi este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. Medievist, doctor în filologie la Universitatea Paris IV – Sorbonne (2006), a fost elev străin al École Normale Supérieure și bursier al The Warburg Institute – Londra, Maison française d’Oxford și New Europa College – București. Între 1999-2003, a predat la Sorbona și la Institutul Catolic din Paris. A publicat câteva zeci de studii de medievistică în periodice importante, precum și la edituri prestigioase, cum ar fi Palgrave-Macmillan, Brepols sau Presses de l’Université de Paris – Sorbonne.
 

Pe aceeaşi temă

27 Aprilie 2017

Vizualizari: 860

Voteaza:

Editura Doxologia va lansa cartea 'Crestinul in cetate. Manual de supravietuire' 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact