Episcopia Severinului gazduieste o conferinta de lansare a doua proiecte AFCN

Luni, 4 august, incepand cu ora 10:00, la sala “Mitropolit Nestor Vornicescu” a Episcopiei Severinului si Strehaiei va avea loc conferinta de lansare a doua proiecte finantate de Administratia Fondului Cultural National (AFCN).

In cea de-a doua sesiune AFCN destinata publicatiilor editoriale, derulata in perioada aprilie-iulie 2014, Episcopia Severinului si Strehaiei si Asociatia Fiii Lupsei au obtinut cate o finantare in vederea tiparirii a doua carti extrem de importante pentru cultura muzicala romaneasca.

Institutia ecleziastica mehedinteana va retipari pentru prima data, dupa 160 de ani, o importanta opera de muzica bizantina, Anton Pann, Noul Anastasimatar, care poate fi folosita atat in cultul bisericesc zilnic, cat si in scop didactic, asa cum o recomanda chiar autorul, poate cel mai notoriu compozitor de psaltichie din secolul XIX. Coordonatorul proiectului este arhidiaconul Catalin Tarus, compozitor de psaltichie si inspector in cadrul Sectorului Invatamant si Tineret al Centrului eparhial.

In acelasi timp, organizatia non-profit Asociatia Fiii Lupsei, va da la lumina, in premiera, cea mai bogata colectie de folclor din Oltenia, notata cu ajutorul muzicii psaltice.

Dupa cum ne-a transmis presedintele asociatiei, Mihai Corcodel, doctorand in muzica bizantina si ostenitor al Centrului eparhial, cartea ce se va tipari in urma acestui proiect editorial, Stefan Basilescu, Cantece vechi oltenesti, constituie un omagiu adus culegatorului si autorului manuscrisului care sta la baza viitoarei tiparituri. Astfel, pasionatii de folclor autentic romanesc vor regasi in paginile cartii aproximativ 200 de melodii vechi, notate atat in sistem neumatic (psaltic) cat si in cel guidonic, occidental, cunoscut indeobste.

La eveniment va lua parte, alaturi de oameni de cultura si personalitati severinene, si Preasfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

.
Pe aceeaşi temă

30 Iulie 2014

Vizualizari: 625

Voteaza:

Episcopia Severinului gazduieste o conferinta de lansare a doua proiecte AFCN 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Indumnezeirea persoanei
Indumnezeirea persoanei Îndumnezeirea nu este o simplă aspirație spirituală, ci taina ultimă a ființei umane - o paradigmă ontologică ce traversează marile tradiții monoteiste, în care Legea revelată, Logosul Întrupat și supunerea eshatologică exprimă o singură chemare 69.00 Lei
Calauze duhovnicesti pentru vremurile noastre
Calauze duhovnicesti pentru vremurile noastre Vă invit, deci, la o întâlnire cu sfinții mei dragi. Cu Sfântul Gavriil Georgianul, „nebunul” care ne învață singura rațiune de a fi: credința în Hristos. Cu starețul Tadei, cel ce ne învață cum să cultivăm gândurile bune. Cu Sfântul Sava cel Nou 25.00 Lei
Povatuire duhovniceasca. Raspunsuri la scrisorile maicilor
Povatuire duhovniceasca. Raspunsuri la scrisorile maicilor Volumul de fata cuprinde cateheze ale Staretului Emilianos Simonopetritul rostite la Sfanta Manastire Ormylia intre anii 1979-1983. Ineditul volumului de fata consta in faptul ca Parintele Emilianos raspunde in aceste cuvantari la scrisori de-ale maicilor 50.00 Lei
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact