In perioada 11-14 mai 2012, Preasfintitul Parinte Episcop Macarie al Europei de Nord se afla in vizita pastorala in parohia ortodoxa romana din Oslo, Norvegia si participa la manifestarile prilejuite de sarbatorirea hramulului parohiei.
Vineri, 11 mai 2012, Preasfintitul Parinte Episcop Macarie a savarsit Taina Sfantului Maslu si a avut o intalnire cu tinerii Centrului de Tineret "Sfantul Voievod Stefan cel Mare", filiala Oslo.
Sambata, 12 mai 2012, de sarbatoarea Sfantului Mucenic Ioan Valahul, Preasfintitul Parinte Episcop Macarie a savarsit, in biserica parohiei din Oslo, Sfanta Liturghie si Taina Cununiei pentru doi tineri din comunitate. In aceeasi zi, a fost organizata o drumetie recreativa in fiordurile din capitala Norvegiei.
Ca o incununare a sarbatorii hramului Parohiei Ortodoxe Romane "Invierea Domnului si Sfintii Mucenici Ioan Valahul si Halvard Norvegianul", duminica, 13 mai 2012, Preasfintitul Parinte Episcop Macarie a savarsit Sfanta Liturghie.Cu acest prilej, a fost lansat si noul numar al publicatiei parohiale bilingve "Lumina Credintei", cu articole si cateheze in limbile romana si norvegiana.
La manifestarile duhovnicesti a participat si Excelenta Sa Daniel Ionita, Ambasadorul Romaniei in Regatul Norvegiei.
Sursa: episcopiascandinavia.se
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.