Nicicand nu suntem asa dispusi sa ne gandim la Marea Trecere ca la Anul Nou. Este adevarat ca acum ne facem cele mai bune urari, ca in noaptea dintre anul care se incheie si cel care incepe, cei mai multi semeni de-ai nostri se bucura si petrec. Insasi traditionalul Te-Deum de Anul Nou ii cere lui Dumnezeu „sa binecuvinteze cununa anului bunatatii Sale” (Psalmul 64,12) si sa ne daruiasca vremuri pasnice si cu belsug.

Dar, in acelasi timp, realizam ca inca o petala din cununa vietii noastre pamantene s-a smuls. Si, instinctiv, esti predispus ca dimpreuna cu Lucian Blaga sa-I adresezi lui Dumnezeu rugaciunea: „Opreste Doamne trecerea.

Stiu ca unde nu e moarte nu e nici iubire, - si totusi, te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea”.(1)

Ceasornicul nu poate fi oprit. Inteleptul Solomon, observand implacabila trecere, a scris cuvinte de o profunzime aparte: „Toate lucrurile se zbuciuma mai mult decat poate omul sa o spuna: ochiul nu se satura de cate vede si urechea nu se umple de cate aude. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, si ceea ce s-a intamplat se va mai petrece, caci nu e nimic nou sub soare” (Ecclesiastul 1,8-9).

Poetul nostru national, Mihai Eminescu, in poezia Glossa este tot cam pe aceeasi lungime de unda: „Vremea trece, vremea vine, / Toate-s vechi si noua toate; / Ce e rau si ce e bine / Tu te-ntreaba si socoate. / Nu spera si nu ai teama: / Ce e val, ca valul trece; / De te-ndeamna, de te chiama, Tu ramai la toate rece”.(2)

Nu putem ramane la aceasta nota pesimista a Vechiului Testament. Pentru ca, Domnul Hristos intrupandu-Se, a adus o puternica nota de noutate. „Daca este cineva in Hristos, zice Sfantul Pavel, este faptura noua; cele vechi au trecut, iata toate s-au facut noi” (2 Corinteni 5,17).

Chiar daca lucrurile trec, prin Hristos capata valenta vesnica. Aceasta realitate ii umplea inima de bucurie poetului Ioan Alexandru, si ne-o umple si noua. Prin intruparea Sa, prin jertfa Crucii Sale, chiar daca pe pamant timpul trece cu mare viteza, avem perspectiva eternitatii fericite: „Si zilele si noptile la rand / Trec si se sting usor ca o faclie / Si iarasi Pastile imparatesti / Ne umplu casele de bucurie. / Sat transilvan casuta de pamant / Muscate la fereastra busuioc la grinda / Stergar curat icoane pe pereti / Ziua-Nvierii si Noaptea de Colinda”.(3)

Din perspectiva „Noptii de Colinda” si a „Zilei de Inviere” viata noastra are sens si nu se mai termina niciodata. Pe vremea cand Domnul Hristos era pe pamant, batranul si inteleptul Nicodim avea in suflet nelinistea trecerii si a mortii. Venind la Domnul Hristos noaptea, de frica iudeilor, a primit reteta nemuririi si a vietii vesnice: „De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5).

Aceasta nastere din nou, sau procesul de a deveni faptura noua in Hristos, se realizeaza prin Sfintele Taine. Din Jertfa Crucii izvorasc apa Botezului si sangele Sfintei Euharistii. Ne spune tot Sfantul Ioan ca atunci cand unul din ostasi a impuns coasta Lui „indata a iesit sange si apa” (Ioan 19,34), sangele Sfintei Euharistii si apa Botezului.

Din iubire fata de oameni, pentru a-i face nemuritori, S-a lasat Mantuitorul rastignit. „Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3,16).

Prin Sfintele Taine, impreuna cu Hristos, parcurgem si noi drumul care duce la nemurire. De aceea cantam la Pasti: „Ieri m-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase; astazi ma ridic impreuna cu Tine, Cel ce ai inviat. Rastignitu-m-am impreuna cu Tine; Insuti impreuna ma preamareste, Mantuitorule, intru Imparatia Ta”.(4)

Si, in lumina acestor adevaruri, gandul la moarte nu mai este o angoasa aducatoare de amaraciune ci un imbold spre viata crestineasca si un dor de intalnire cu Hristos. Asa se exprima Sfantul Antonie cel Mare: „Moartea, de-o va avea in minte omul, nemurire este, iar neavandu-o in minte, moarte ii este. Dar nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunostinta de Dumnezeu”.(5)

Asa gandind, chiar daca la Anul Nou realizam ca Marea Trecere se apropie, avem motive sa ne bucuram. In scurta noastra viata pamanteana, urmata de eternitatea fericita, Dumnezeu „ne daruie o seama de frumuseti care, daca le stim culege, ne incanta fiinta, invingem uratul si poverile”.(6)

Zorile unei zile cu „cantecul luminii si al pasarilor”, amurgul zilei „cand se lasa noaptea, noaptea de basm”, florile si rodul campului si mai ales copiii. „Cine nu a iubit o floare, o fata, un copil, un rasarit de soare sau un amurg, cine n-a inteles cantecul trist al apelor nestatornice si n-a cunoscut bucuria propriilor sale depasiri nu gaseste sens vietii”.(7)

In Hristos toate aceste bucurii capata o lumina inefabila, harul izvorat din fiinta Sa le transfigureaza, eternitatea fericita este o certitudine si chiar aceasta viata scurta merita traita.

Asa se face ca avem motive la Anul Nou sa ne facem cele mai bune urari si sa ne bucuram de toate bunatatile cu care ne rasfata Dumnezeu.

La toate mesele inimi vesele si la multi ani!

Va zice,
† A N D R E I

Arhiepiscopul Alba Iuliei

(1) Lucian Blaga, Poezii, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1966, p. 77.
(2) Mihail Eminescu, Poesii, Bucuresti, 1884, p. 143.
(3) Ioan Alexandru, Pamant transfigurat, editura Minerva, Bucuresti, 1982, p. 167.
(4) Slujba Invierii, Editura Episcopiei Ortodoxe, Alba Iulia, 1997, p. 30.
(5) Filocalia, I, Sibiu, 1947, p. 12.
(6) Ernest Bernea, Indemn la simplitate, Anastasia, 1995, p. 121.
(7) Ibidem, p. 122.

Sursa: reintregirea.ro

.