Intronizarea noului Arhiepiscop al Romanului si Bacaului

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim Giosanu a fost întronizat duminică, 4 ianuarie 2015, în demnitatea de Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului. Evenimentul a avut loc după săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală Sfânta Cuvioasă Parascheva din Roman. Însemnele arhiepiscopale au fost înmânate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.



Sfântă Liturghie arhierească
Așa cum este tradiția și rânduiala Bisericii Ortodoxe, momentul întronizării a fost precedat de Dumnezeiasca Liturghie săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Din soborul slujitor au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului şi Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înalpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscop ales al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

La intrarea în biserică, soborul de slujitori a fost întâmpinat de un grup de copii din Mănăstirea Caşin, judeţul Bacău îmbrăcaţi în port popular, însoţiţi de părintele paroh din Mănăstirea Caşin, Ioan Bârgăoanu.

Episcopul este sprijin al patriei, podoabă a Bisericilor

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat calităţile pe care trebuie să le aibă un episcop şi care este lucrarea acestuia.

„Episcopul este străjer sau păzitor al acelora care se găsesc la dumnezeiasca adunare, adică în Biserică. După cuvântul Sfântului Vasile cel Mare episcopul este sprijin al patriei, podoabă a Bisericilor, stâlp şi temelie a adevărului, întărirea credinţei în Hristos, siguranţa casnicilor săi, neînfrânt de vrăjmaşi, păzitor al datinilor străbune, duşman al inovaţiilor. Nu vezi cu câte trebuie să fie înzestrat episcopul? se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur: Să fie povăţuitor, răbdător, să păstreze cu statornicie cuvintele credinţei, după cum a fost învăţat. Autoritatea episcopului rezidă în faptul că el trece cu vederea pe ale sale şi se îngrijeşte de problemele celor pe care îi conduce. Durerile, suferinţa, încercările preoţilor şi credincioşilor din Eparhia încredinţată sunt pâinea cea de toate zilele a episcopului”, a arătat IPS Mitropolit Teofan.

Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a vorbit despre importanța slujirii arhierești.

”Lucrarea arhiereului este manifestarea văzută a mâinii lui Hristos, a cuvântului lui Hristos, a sfinţirii, a iertării, a păstoririi Domnului Hristos. (.) Fiind mâna văzută a mâinii nevăzute, dar prezente a lui Hristos, fiind gura văzută a gurii nevăzute, dar prezente a lui Hristos, arhiereul, după mărturia Sfinţilor Părinţi, este chipul lui Hristos. Continuând lucrarea mântuitoare a Domnului Hristos, a Sfinţilor Apostoli şi a arhiereilor dinaintea lui, episcopul învaţă şi povăţuieşte poporul lui Dumnezeu, slujeşte cuvântul Adevărului, se războieşte cu rătăcirile şi ereziile, se îngrijeşte de unitatea Trupului lui Hristos, sfinţeşte poporul lui Dumnezeu, …. cu harul Sfintelor Taine, îi instruieşte pe păstori şi se preocupă de asigurarea corpului misionar al Bisericii”, a precizat IPS Mitropolit Teofan, în cuvântul său.
Întronizarea noului Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului

După Sfânta Liturghie, a urmat ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim.

Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor a citit Gramata Mitropolitană, după care a urmat înmânarea mantiei arhiepiscopale noului Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, apoi crucea şi engolpionul şi cârja arhiepiscopală.

Apoi, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a înmânat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un set de vase liturgice şi a spus: "Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române trimite Înaltpreasfinţiei Voastre şi Catedralei Arhiepiscopale din Roman un set de Sfinte Vase cu următoarea dedicaţie: Oferim acest set de Sfinte Vase Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim în ziua întronizării Sale ca Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului cu binecuvântare şi dragoste în Hristos. † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române".

După înmânarea cadoului a urmat un cuvânt din partea centrului eparhial şi al preoţilor din arhiepiscopie, citit de părintele Alexandru Zamfir, consilier administrativ bisericesc eparhial.

"Alegerea Înaltpreasfinţiei Voastre în scaunul arhiereasc de la Roman este darul pentru care îi mulţumim lui Dumnezeu în anul 2015, (.) este sărbătoarea noastră, a tuturor, un nou început pentru această de Dumnezeu păzită eparhie”, a spus părintele Alexandru Zamfir.

La finalul ceremoniei de întronizare, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a rostit un cuvânt cu ocazia întronizării în care a vorbit despre misiunea pe care o are şi despre proiectele pe care le-a început în calitate de episcop-vicar al acestei eparhii şi pe care le va continua.

„Sunt conştient şi de faptul că, în contextul european şi mondial actual, misiunea Bisericii este dificilă, ea trebuind să răspundă şi să soluţioneze problematici fără precedent în istoria sa bimilenară. Circulaţia valorilor, migraţia forţei de muncă în căutarea unei vieţi cât mai bune, interferenţa culturală, etnică şi religioasă, accesul la un volum foarte mare de informaţie şi puterea de înţelegere a generaţiilor de tineri, contextul pluralist şi noul mod de înţelegere a coabitării interumane ne descoperă o lume poate nu nouă, dar în orice caz într-o continuă căutare de sine şi continuă schimbare. Astfel, în acest peisaj eterogen, Biserica, prin ierarhii săi, este necesar să găsească o cale, cea mai potrivită, pentru a face accesibil şi inteligibil cuvântul Evangheliei care să răspundă acestei căutări şi să hrănească sufletul, mintea şi inima acestui Om contemporan care pare prizonierul unei lumi din ce în ce mai abandonate virtualului”, a arătat IPS Ioachim.

De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit Patriarhului României pentru încrederea şi sprijinul acordat de-a lungul timpului, precum şi IPS Teofan şi celorlalţi ierarhi ai Sfântului Sinod şi clerului şi credincioşilor păstoriţi.

La eveniment au participat sute de credincioşi,stareţii şi stareţele din arhiepiscopie, precum şi reprezentanţi ai altor culte şi autorităţi locale şi centrale.

 

Sursa: basilica.ro

.

04 Ianuarie 2015

Vizualizari: 569

Voteaza:

Intronizarea noului Arhiepiscop al Romanului si Bacaului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Calatoria mea prin lumea de dincolo
Calatoria mea prin lumea de dincolo Cartea pe care o țineți acum în mâini este o mărturie scrisă cu dorința de a-i aduce cititorului vestea cea bună: nu suntem zidiți pentru moarte, ci pentru viață veșnică. Viața noastră are sens, iar niciunii dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest 36.00 Lei
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia Cine nu-l cunoaște pe Sfântul Paisie Aghioritul? Încă mai trăiesc cei care l-au cunoscut personal și care, povestind despre sfântul, varsă o lacrimă de recunoștință și de dor pentru acela care le-a umplut inima de dragoste pentru Dumnezeu, le-a dat 35.00 Lei
Ultima vanzare a pacatului
Ultima vanzare a pacatului Dacă iei în mână acest text, nu ai cum să-l mai lași decât atunci când ai terminat lectura. Subiectul în sine, împreună cu harul autorului, fac din acest roman o excepțională pagină de literatură.Luș Ursu este un om profund, care are în el acel dar de la 35.00 Lei
Biserica, Lume si Imparatie
Biserica, Lume si Imparatie Părintele Alexander Schmemann este unul din cei mai importanți teologi contemporani, ale cărui preocupări teologice s-au centrat pe rolul Euharistiei în viața Bisericii. Firește, studiile sale au atins și alte teme, toate având relevanță pastorală. 43.00 Lei
Ai grija!
Ai grija! Limitele se pun atunci când din centru al lumii devenim observatori ai istoriei celuilalt. Şi dacă n-o judecăm, ci o înţelegem şi o percepem, în afara hărţilor noastre, noi vom alege dacă ne vom muta, dacă vom pleca, dacă vom rămâne sau dacă ne vom 14.00 Lei
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a Nu sunt o expertă în Rugăciunea lui Iisus, dar m-aș bucura să vă pot ajuta să o înțelegeți măcar atât cât o înțeleg eu. Prea mulți dintre noi își petrec zilele având sentimentul că Dumnezeu este departe, ocupat cu lucruri mult mai importante. Însă Domnul 25.00 Lei
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae În ultimele decenii, teologia creștinã s-a aplecat cu mult interes asupra tainei persoanei. Aceasta s-ar putea datora atât actului necesar de deslușire, predare și receptare a Revelației dumnezeiești, cât și provocãrilor pe care le întâmpinã ființa umanã 55.00 Lei
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36)
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36) Părinții Bisericii Primare au fost mari teologi - deși nu se considerau ca atare - și păstori iscusiți, implicați în viața de zi cu zi a cetății și în conducerea propriilor congregații. Părinții au răspuns la marile întrebări formative ale credinței 66.00 Lei
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37)
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37) În această călătorie în istoria filosofiei și a teologiei creștine, David Bradshaw (Universitatea din Kentucky, Catedra de Filosofie) demonstrează că unul dintre motivele principale ale Marii Schisme (1054) a fost înțelegerea greșită de către apuseni 75.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact