IPS Daniel, la Manastirea Neamt

 

Mii de credinciosi s-au indreptat ieri, de Inaltarea Domnului, spre Manastirea Neamt. Ca in fiecare an, de Inaltare, lacasul de cult care implineste 509 ani de la ctitorirea sa de catre Stefan cel Mare, sarbatoreste si hramul bisericii. Slujba oficiata de un sobor de preoti din cadrul Protopopiatului Tg.Neamt, a fost una deosebita pentru miile de credinciosi, prin participarea Inalt Prea Sfintitului Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Alaturi de Mitropolitul Daniel, au fost prezenti in mijlocul credinciosilor, PS Ioachim Bacaoanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, PS Calinic Botoseneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor.

La slujba de la Manastirea Neamt a participat si dl Toader Mocanu, prefectul judetului Neamt. IPS Daniel a sosit la Manastirea Neamt inca de miercuri dupa amiaza, participind impreuna cu preotii manastirii la slujba de vecernie. Slujba de hramuire a fost oficiata in incinta asezamintului monahal, devenit neincapator pentru credinciosii veniti din toate colturile tarii.

 

IPS Daniel a participat apoi la slujba oficiata de preotii manastirii si cei ai parohiilor din zona, binecuvintindu-i pe credinciosii participanti. Copii, tineri si batrini, au ascultat cu smerenie slujba si cuvintele de invatatura crestineasca rostite de Inalt Prea Sfintitul Daniel.

 

,,Sfinta Evanghelie pe care am auzit-o acum, este plina de intelesuri duhovnicesti si ea ne arata semnificatia deosebita a sarbatorii de astazi si anume Praznicul Inaltarii Domnului la ceruri.’’ a spus in deschiderea cuvintului sau, IPS Daniel, vorbindu-le apoi credinciosilor si despre celelalte semnificatii ale sarbatorii, dar si despre incercata istorie a Manastirii Neamtului, lacasul de cult ctitorit in urma cu peste 500 de ani de voievodul Stefan cel Mare. 1 iunie fiind si Ziua Copiilor, Inalt Prea Sfintia Sa Daniel i-a indemnat pe credinciosii prezenti sa se roage permanent pentru copiii lor, dar si pentru cei care-i indruma si calauzesc in viata. Dupa slujba, a urmat un moment artistic deosebit, oferit de copiii din Ansamblul ,,Sezatoarea’’ de la Scoala nr.1 Vinatori-Neamt , condusi de prof. Mihai si Angela Iatesen, copii pe care IPS Sa Daniel i-a ascultat si apreciat cu prilejul diferitelor manifestari din zona si nu numai.

M.V.F.

Ziarul Ceahlaul

.

05 Iunie 2006

Vizualizari: 2802

Voteaza:

IPS Daniel, la Manastirea Neamt 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact