Hieroteos Vlachos, intelept faptuitor

- Dragul meu parinte, orice ti-as spune ar fi greu pentru tine sa intelegi. Ceea ce spun poate parea ciudat si exagerat. Chiar si calugarii traitori in lume nu pot intelege lupta calugarilor de la Sfantul Munte si razboiul salbatic al diavolului. Il vedem la orice pas. Iti voi spune totusi cateva lucruri, ca sa te ajut.

Am intepenit, nemiscat, cu ochii larg deschisi si cu urechile pregatite sa asculte cu atentie intelepciunea staretului si sa invete planurile viclene si complicate ale diavolului. Fara sa dea impresia ca orice spune era din experienta personala, Gheron a inceput sa-mi vorbeasca despre tacticile diavolului impotriva acelora care sunt atrasi de rugaciunea lui Iisus.

- Cand ne pregatim pentru rugaciune, diavolul, in acelasi timp, se pregateste de lupta si ataca. Atletul rugaciunii trebuie sa fie constient de aceasta astfel incat el nu va fi surprins cand sufera primul atac brusc al diavolului si mai tarziu incursiunile lui indraznete - cand va arunca spre cel care se roaga toate munitiile pe care le are la dispozitie. (In timp ce pustnicul vorbea am avut senzatia ca ma aflu in fata unui general experimentat in razboiul duhovnicesc, care a repurtat multe victorii glorioase si care a fost incoronat cu multi lauri). El il determina sa se angajeze si in alte activitati sociale. Apoi aduce intamplari, diferite persoane, situatii…

- As vrea sa ascult unele metode pe care noi, traind in lume, nu le cunoastem. Da-mi voie sa-ti marturisesc ceva. M-ai facut, acum, sa urasc diavolul sau mai degraba lucrarea lui si in acelasi timp sa-mi fie mila de el.

- Da, parinte, si noi traim aceasta zilnic. Simtim ura pentru ceea ce face, dar si dragoste pentru el, care este exprimata ca durere pentru inselator! Dar, ca sa raspund intrebarii tale, voi spune urmatoarele: scopul rugaciunii lui Iisus este sa-L aduca pe Hristos Imparatul in inimile noastre, sa faca prezenta inlauntrul nostru Imparatia lui Dumnezeu, sa lumineze scanteia harului ce este acum acoperita de cenusa pacatului. Este implinirea strigatului `vie imparatia Ta`. Totusi, cum am spus si mai inainte, acum inima este intunecata de norul pacatului si lucrarea diavolilor in ea. Pe suprafata inimii (nu inlauntrul ei, pentru ca numai energia necreata a Sfantului Duh, fiind necreata, poate fi unita cu sufletul) diavolul si-a proclamat autoritatea si stapaneste totul. Crede-ma, parinte, uneori imi simt inima ca o gradina zoologica. Toate patimile launtrice sunt ca animale ce urla. De Dumnezeu purtatorul Grigorie Palama o descrie foarte bine: `omul, care a fost sortit sa devina fiu al lui Dumnezeu, devine un ucigas asemeni nu doar celor mai salbatice fiare, ci si taratoarelor si animalelor otravitoare, asemanandu-se unui scorpion, unui sarpe, unui pui de vipera`. Prin rugaciunea lui Iisus, atunci, dupa ce mintea a asimilat preadulcele Lui nume - ne straduim ca El (Hristos) sa coboare in inima in toata slava si marirea Lui si sa alunge diavolul, care, dupa ce a acoperit harul pe care-l gaseste acolo, intuneca din nou sufletul cu diferitele patimi. Astfel, sufletul este luminat de prezenta lui Hristos, primind `har peste har`. Asadar, cu cat Domnul coboara mai mult in inima, cu atat diavolul dispare cu urlete si dureri pentru lupta dusa si ecourile acestor strigate sunt ispitele pe care ni le aduce.

- Auzind acestea mi-am amintit de cei posedati de diavol care, imediat ce L-au vazut pe Hristos au inceput sa strige: `Ce ai cu noi, Fiul lui Dumnezeu` (Matei 8, 29). Mi-am amintit si de intamplarea cu tanarul indracit, cand Domnul a spus: `Duh surd si mut, Eu iti poruncesc: Iesi din el si sa nu mai intri in el. Si racnind si zguduindu-l cu putere, duhul a iesit` (Marcu 9, 25-26). Cred ca acest lucru este legat de ceea ce ai spus mai inainte, sau ma insel?

- Da, ai dreptate. Dar mai sunt si alte intamplari care il dau in vileag. Cand Domnul a coborat in Iad, a eliberat dreptii care au crezut in El. In slujbele Bisericii, suferinta Iadului este viu reprezentata: `Astazi iadul geme si striga tare: ar fi fost mai bine pentru mine sa nu fi primit pe Fiul Mariei, pentru ca El a venit la mine si mi-a zdrobit puterea; El mi-a zdrobit portile de arama… Sunt lipsit de acei care mi-au fost supusi odata; in taria mea i-am inghitit, dar acum ii arunc afara. Cel ce a fost rastignit a golit mormintele` (Triod). In fond, n-a spus Hristos insusi: `Cum poate cineva sa intre in casa celui tare si sa-i jefuiasca lucrurile, daca nu va lega intai pe cel tare si pe urma sa-i prade casa?` (Matei 12, 29). Adica, coborarea lui Hristos in inima, unde lucreaza acum diavolul, este legata de fuga si de inlantuirea lui (a diavolului). Este apoi normal pentru el sa urle, sa strige si sa racneasca. Domnul a venit `sa strice lucrurile diavolului` (1 Ioan 3, 8). In Psalmul 103 se spun urmatoarele despre fiarele padurii: `Rasarit-a soarele si s-au adunat si in culcusurile lor se vor culca`; Parintii neptici invata ca, precum la rasaritul soarelui, fiarele se ascund in pesteri si intre stanci, in culcusurile lor, in acelasi fel diavolii fug si se ascund cand Soarele harului rasare in inima noastra.

Observatorul de Constanta
 

.