Mesaj de compasiune si solidaritate dupa cutremurul din Turcia

Sanctității Sale BARTOLOMEU,
Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă,
Patriarh Ecumenic

Sanctitatea Voastră,

Cu profundă durere am aflat despre puternicul cutremur care s-a produs în ziua de 6 februarie 2023 în Turcia și Siria, fiind raportaţi până acum peste 1.000 de morţi şi peste 2.000 de răniţi.

În aceste clipe de grea încercare, înălţăm rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi și grabnica vindecare a celor răniţi, precum și pentru ajutorarea tuturor celor care au fost afectaţi de cutremur.

Ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu toți cei suferinzi şi ne rugăm lui Dumnezeu să păzească întreaga lume de cutremure şi alte calamităţi.

Cu înaltă stimă şi frăţească dragoste în Hristos Domnul,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: basilica.ro

07 Februarie 2023

Vizualizari: 439

Voteaza:

Mesaj de compasiune si solidaritate dupa cutremurul din Turcia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE