Nou protopop pentru Protopopiatul Cluj I

Părintele Dan Hognogi, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur este de acum noul protopop de Cluj I.

El îi urmează în funcție părintelui Ioan Jeler, care a ocupat acest post timp de 30 de ani. Noul protopop a fost instalat astăzi, 4 mai 2015 de către Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, în prezența Preasfințitului Vasile Someșanul, a consilierilor eparhiali și a tuturor preoților din protopopiatul Cluj I.

Evenimentul a debutat la ora 10:00 cu un Te Deum, oficiat la Biserica „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca.

Slujba a fost urmată de cuvântul Înaltpresfințitul Părinte Andrei, în care ierarhul i-a mulțumit părintelui Ioan Jeler pentru toată activitatea și l-a încurajat în misiune pe actualul protopop: „Părintele protopop Ioan Jeler și-a îndeplinit misiunea cu vârf și îndesat. În vremurile grele când biserica își desfășura misiunea așa cum putea, părintele a fost un slujitor devotat și a întărit, a mângâiat și i-a ajutat pe cei care aveau trebuință de ajutor. Noi socotim că tot în acest spirit va lucra și următorul protopop. Noul protopop va încerca să fie colegial și frățesc cu toți, dar și ferm, pentru că este nevoie de acest lucru pentru buna desfășurare a protopopiatului”.

În semn de apreciere față de munca depusă în cei 30 de ani la conducerea protopopiatului Cluj I, Înaltpresfințitul Andrei i-a acordat părintelui Ioan Jeler, Crucea Transilvană. După citirea hotărârii Adunarii Eparhiale în ceea ce privește investirea noului protopop, a avut loc slujba de hirtotesire a părintele Dan Hognogi.

Protopopiatul Cluj I are în componență aproximativ 80 de parohii.
Pentru acestea, prioritatea sunt activitățile cu tinerii, catehezele parohiale și implicarea în mediul online, a spus noul protopop de Cluj I, părintele Dan Hognogi: „Direcțiile spre care se va îndrepta activitatea protopopiatului nostru în mod special vor fi legate de intensificarea catehezei pe care o consider foarte importantă, apoi munca cu tinerii, care sunt prioritatea cea mai mare a bisericii noastre, deoarece ei sunt viitorul și fără ei Biserica ar rămâne doar istorică. Nu în ultimul rând, deoarece societatea de astăzi ne obligă să ieșim din biserici nu doar pe stradă, ci și în mediul online, pe internet, vom avea grijă să intensificăm activitatea în așa fel încât să ajungem cât mai mult la sufletele credincioșilor noștri”.


Sursa: radiorenasterea.ro

.

06 Mai 2015

Vizualizari: 872

Voteaza:

Nou protopop pentru Protopopiatul Cluj I 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact