Cuviosul staret Paisie de la Neamt

Unul din marii nevoitori si innoitori ai monahismului romanesc din veacul al XVIII-lea a fost staretul Paisie Velicicoschi de la manastirea Neamt. "Curgerea vietii" lui o cunoastem din cele scrise de el insusi si de unii dintre ucenicii lui de la Neamt.

Se nascuse in orasul Poltava din Ucraina - el insusi marturisind ca este "malorusian" - in ziua de 21 decembrie 1722, zi de pomenire a mortii marelui mitropolit Petru Movila a Kievului, fapt care a primit din botez numele acestuia. Era al 11-lea din cei 12 copii ai preotului Ioan, slujitor la catedrala Uspenia (Adormirea) si al presviterei Irina, calugarita spre sfarsitul vietii in manastirea Pocrov din acelasi oras, sub numele de Iuliana. Bunicul si strabunicul fusesera tot preoti in Poltava, iar alte rude imbratisasera ingerescul chip al calugariei. Ramas orfan de tata la varsta de patru ani a fost crescut de mama sa si de un frate mai mare Ioan, preot la biserica la care slujise si tatal lor. A invatat carte la scoala parohiala de aici, dupa care s-a inscris la vestita Academie din Kiev, infiintata de mitropolitul de neam roman Petru Movila. Cursurile scolii erau impartite in trei cicluri, avand cu totul 12 ani de studii. Tanarul Petru a urmat numai primul ciclu, cu patru clase inferioare, in care se invatau limbile greaca, slava si polona, gramatica si sintaxa. A parasit apoi scoala, in 1740, intrand in manastirea Libietchi, pe Nipru, iar dupa trei luni in manastirea Medvedovschi, in dreapta Niprului, aflata pe atunci sub stapanire polona. Aici a fost tuns rasofor, la praznicul Schimbarii la fata din anul 1741, primind numele de Platon. Din pricina prigoanelor venite din partea catolicilor si a unitilor din regatul polon, tanarul monah a fost nevoit sa se reintoarca la Kiev, unde a intrat in cunoscuta Lavra Pecerska, facand icoane de arama.

Cuprins de ravna spre o viata duhovniceasca mai inalta, in 1742 si-a indreptat pasii spre tarile romanesti. A trait vreo patru ani in schiturile Dalhauti, Traisteni, Poiana Marului si Carnu, situate la intorsatura Carpatilor, sub munte, in fostul judet Ramnicul Sarat. Acolo a avut prilejul sa cunoasca pe schimonahii Vasile de la Poiana Marului, Onufrie de la Carnu si alti parinti cu viata aleasa, care au contribuit la formarea lui sufleteasca si la intarirea dragostei lui fata de randuielile vietii calugaresti. Dupa patru ani se indreapta spre Muntele Athos, in nadejdea ca in aceasta "gradina a Maicii Domnului", sufletul sau va fi rasplatit cu aflarea unei atmosfere de inalta vietuire duhovniceasca. Spre regretul lui, a ramas dezamagit, caci Athosul era atunci intr-o stare trista, cu manastiri robite de turci si silite sa se rascumpere cu mari sume de bani, multe din ele fiind in stare de ruina, de neoranduiala, cu calugari de neamuri felurite, care se invrajbeau intre ei. Platon rasoforul nu s-a descurajat insa, ci s-a asezat intr-o chilie in jurul manastirii Pantocrator. Pe la inceputul anului 1750 a venit la Athos staretul Vasile de la Poiana Marului, care l-a calugarit deplin, primind randuiala "schimei mici", dandu-i numele de Paisie.

Paisie de la Neamt a fost hirotonit preot (ieromonah) si duhovnic in anul 1758

Ajungand pe o inalta treapta a desavarsirii morale, monahul Paisie a inceput sa fie pretuit de fratii sai de calugarie, incat, pe nesimtite s-au strans ucenici in jurul lui. Curand numarul ucenicilor a sporit in asa masura, incat s-a simtit nevoia unui preot-duhovnic. In aceasta situatie, fratii au staruit pe langa povatuitorul lor sa primeasca darul preotiei. Si astfel, in anul 1758, Paisie a fost hirotonit preot (ieromonah) si duhovnic de catre un episcop cu numele Grigorie. Cand numarul fratilor a crescut si mai mult, a cerut ingaduinta ca sa ridice un schit, cu hramul Sfantul Prooroc Ilie, tot pe mosia manastirii Pantocrator. Aici fratii au zidit din temelie o biserica, 15 chilii si alte cladiri trebuitoare. Paisie, considerat ca un "staret" al lor, a inceput aici revizuirea vechilor traduceri slave din scrierile Sfintilor Parinti si mari asceti, dupa originalul grecesc.

Lipsa de chilii pentru cei 64 de frati, ca si neintelegerile dintre monahii greci si slavi, l-au indemnat pe Paisie sa paraseasca Sfantul Munte in 1763 si sa se reintoarca in tarile romanesti, pline de manastiri mari, vechi ctitorii ale evlaviosilor nostri domnitori. Pentru inceput s-au asezat in schitul Varzaresti, intre Focsani si Ramnicu Sarat. De aici s-au indreptat spre Iasi, unde au fost primiti cu multa dragoste de mitropolitul Gavriil Calimachi, care le-a oferit manastirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Atanasie Crimca, cu toate proprietatile ei. Si astfel, in anul 1763, la Dragomirna, care pana atunci avea un numar neinsemnat de calugari, a inceput o viata noua, de munca si de rugaciune. De indata s-au indreptat spre aceasta noua vatra de traire duhovniceasca noi vietuitori, romani, ucrainieni sau rusi.

Staretul Paisie a intocmit un "asezamant" sau "indreptar", deci un fel de regulament, in 28 de puncte, cu felurite randuieli privitoare la viata monahala de aici. A introdus pravila folosita in schitul Sfantul Ilie, ale carei indatoriri de capetenie erau: viata de obste, ascultare, smerenia, saracia, munca, slujbele dupa tipic, respectarea randuielilor calugaresti, marturisirea pacatelor si altele. In acelasi timp, staretul a continuat traducerea unor scrieri ascetic-mistice din greceste, in slavoneste si romaneste, ori a corectat traducerile vechi (din Antonie cel Mare, Macarie, Marcu Ascetul, Teodor Studitul, Filotei Sinaitul, Grigorie Sinaitul, Simeon Noul Teolog si altii). El insusi a intocmit o lucrare despre Rugaciunea mintii, in sase capitole. Zilnic tinea cuvantari in fata obstei, intr-o zi in romaneste, in alta slavoneste, dat fiind numarul mare de calugari de origine slava.

In 1775, insa, toata aceasta frumoasa lucrare duhovniceasca si culturala a luat sfarsit, caci in urma ocuparii Moldovei de nord (Bucovina) de catre imperiul austriac catolic, staretul, cu intreaga obste, au fost nevoiti sa paraseasca Dragomirna. Cu incuviintarea aceluiasi mitropolit Gavriil Calimachi, Paisie, cu 200 din cei 350 de frati, s-au asezat la manastirea Secu, unde au fost chemati de egumenul Eftimie, cu tot soborul. S-a continuat si aici pravila de la Dragomirna timp de patru ani, cu slujbe, cuvantari, marturisirea pacatelor si traduceri din operele marilor asceti rasariteni. Au fost zidite noi chilii pentru a putea fi adapostita si obstea de la Dragomirna.

Paisie de la Neamt primeste in anul 1779 egumenia manastirii Neamt

In anul 1779, la dorinta domnitorului Constantin Moruzi, lui Paisie i s-a incredintat si egumenia manastirii Neamt, cea mai veche si mai luminoasa vatra a monahismului din Moldova. Lasand la Secu pe duhovnicul Ilarion, el, cu o parte din frati, s-a mutat la Neamt. Si aici a introdus aceleasi randuieli de viata pe care le traise la Athos si in cele doua manastiri moldovene, adica: viata de boste, slujbe dupa tipic, predici, grija pentru bolnavi, batrani si calatori, marturisirea gandurlor catre parintii duhovnicesti, munca la camp sau in diferite ateliere. S-au ridicat noi chilii, o casa pentru oaspeti si un spital. Numarul vietuitorilor nemteni s-a ridicat la 700, intre care erau moldoveni, munteni, transilvaneni, rusi, ucrainieni, bielorusi, greci, bulgari, sarbi si chiar fosti necrestini trecuti la Ortodoxie. S-au continuat si aici traducerile din scrierile Sfintilor Parinti si ale marilor asceti in limbile romana si slavona; s-a format chiar o adevarata "scoala" de traducatori. O traducere a Filocaliei, in slavo-rusa, intocmita de Paisie, a aparut la Petersburg, in 1793. In felul acesta, prin stradaniile Paisiei, manastirea Neamt a devenit cel mai insemnat centru de cultura teologico-ascetica din tarile romane.

Presimtindu-si sfarsitul, Paisie (ridicat in 1790 la cinstea de arhimandrit) a inceput sa-si scrie viata, dar lucrarea a ramas neterminata, caci a trecut la cele vesnice la 15 noiembrie 1794; a fost ingropat in biserica mare a manastirii Neamt, unde i se vede si azi mormantul.

Randuielile introduse de staretul Paisie in schitul Sfantul ilie, dar mai ales in cele trei manastiri moldovene pe care le-a carmuit, au avut o influenta binefacatoare asupra altor manastiri si schituri, nu numai din tarile romanesti, ci si din Rusia. Ucenici de-ai sai - ucrainieni, rusi si bielorusi - pregatiti de el pentru indrumarea vietii duhovnicesti, s-au raspandit in peste o suta de manastiri rusesti, ducand pretutindeni acelasi duh nou de viata spirituala (manastirile Valaam, Solovat, in nord, Alexandru Nevski in Petersburg, Optina in centrul Rusiei, Simonov si Novospask in Moscova, Lavra Pecerska in Kiev, Noul Athos in Caucaz si altele). Miscarea spirituala "paisiana" a influentat si pe unii ganditori rusi din veacul al XIX-lea.

Dupa cum era si firesc, influenta paisiana, de ascetism si carturarie, a fost deosebit de puternica si in manastirile Moldovei. Invataturile si randuielile marelui parinte au fost introduse in primul rand prin ucenicii sai directi: Sofronie, urmasul sau la staretia Neamtului, Gherontie si Dorotei, traducatori din limba greaca, Onoriu, ingrijitorul bolnitelor, Platon, care i-a scris viata, ierodiaconul Stefan, care a tradus din slavo-rusa Vietile sfintilor, in 12 volume, ierodiaconul Grigorie, viitor mitropolit al Tarii Romanesti, care a tradus zeci de lucrari teologice din greceste si altii. In duhul lui Paisie a trait si marele mitropolit al Moldovei Veniamin Costachi, desi nu i-a fost ucenic direct.

Toti cei care au cercetat viata si nevointele staretului Paisie, l-au considerat ca un adevarat "sfant" sau "cuvios". Din aceste motive, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a procedat, in 1988, la canonizarea lui. Preotii, calugarii si credinciosii romani au de asemenea datoria de a-l fi cinsit, pentru ca el a trait peste trei decenii pe pamant romanesc, unde si-a desfasurat bogata sa lucrare de reinnoire a monahismului ortodox de pretutindeni.

De altfel, in sedinta sa din 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamt si in Biserica noastra.

Sa ne rugam, dar, zicand: "Cuvioase Parinte Paisie, luminatorul credinciosilor si podoaba calugarilor, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre".

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: