Patriarhul Ecumenic despre citirea coranului in Catedrala Sfanta Sofia

În timpul Sfintei Liturghii oficiate ieri, 07 iulie 2016, în Biserica Sfânta Chiriachi – Kontoskali, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a transmis un mesaj în care invită la respectarea credinţei şi a sfintelor locaşuri, informează Amen.gr.

În cuvântul adresat, Patriarhul Ecumenic a făcut referire la marile sărbători ale cultului musulman, spunând că „le respectăm credinţa”. Sanctitatea Sa a subliniat faptul că noi, creştinii, „avem pretenţia ca şi ei să ne respecte credinţa, dar să ne respecte şi locaşurile de cult ale părinţilor noştri”.

Patriarhul Ecumenic a menţionat că respectul faţă de credinţă şi sfintele locaşuri de cult trebuie să fie reciproc, mai ales „pentru monumente precum Sfânta Sofia, care şi-au pus pecetea nu numai asupra arhitecturii Bisericii creştine de-a lungul anilor, ci şi asupra istoriei şi asupra conştiinţei de sine a unui popor întreg”. A continuat spunând că „orice derogare de la această rugăminte a noastră privind respectul şi cinstea faţă de sfintele locaşuri ale credinţei noastre reprezintă o insultă pentru noi, pentru cultura mondială, pentru moştenirea culturală universală, pe care o ţară democratică precum Turcia trebuie să o respecte şi să o cinstească şi să nu ofenseze nici măcar o mică parte a cetăţenilor ei, adică a locuitorilor acestei ţări”.

Reamintim că în perioada Ramadanului, 06 iunie – 05 iulie 2016, a fost citit coranul în interiorul Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul).

Aurelian Iftimiu
Sursa: basilica.ro

Pe aceeaşi temă

08 Iulie 2016

Vizualizari: 991

Voteaza:

Patriarhul Ecumenic despre citirea coranului in Catedrala Sfanta Sofia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Indumnezeirea persoanei
Indumnezeirea persoanei Îndumnezeirea nu este o simplă aspirație spirituală, ci taina ultimă a ființei umane - o paradigmă ontologică ce traversează marile tradiții monoteiste, în care Legea revelată, Logosul Întrupat și supunerea eshatologică exprimă o singură chemare 69.00 Lei
Calauze duhovnicesti pentru vremurile noastre
Calauze duhovnicesti pentru vremurile noastre Vă invit, deci, la o întâlnire cu sfinții mei dragi. Cu Sfântul Gavriil Georgianul, „nebunul” care ne învață singura rațiune de a fi: credința în Hristos. Cu starețul Tadei, cel ce ne învață cum să cultivăm gândurile bune. Cu Sfântul Sava cel Nou 25.00 Lei
Povatuire duhovniceasca. Raspunsuri la scrisorile maicilor
Povatuire duhovniceasca. Raspunsuri la scrisorile maicilor Volumul de fata cuprinde cateheze ale Staretului Emilianos Simonopetritul rostite la Sfanta Manastire Ormylia intre anii 1979-1983. Ineditul volumului de fata consta in faptul ca Parintele Emilianos raspunde in aceste cuvantari la scrisori de-ale maicilor 50.00 Lei
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact