Persoane aflate in detentie, in vizita la Parohia Sfintii Apostoli din Bacau

Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Sectorul Social-Filantropic a organizat un eveniment din cadrul Programului Social Eparhial, dedicat persoanelor aflate în detenție.

Astfel, luni 17 octombrie, începând cu ora 10.00, Parohia „Sfinții Apostoli” din municipiul Bacău a fost gazda unei activități cu caracter duhovnicesc, la care au participat alături de credincioși, 15 deținute aflate în custodia Penitenciarului Bacău, împreună cu părintele capelan Pr. Mașala Daniel și cadre însoțitoare.

Părintele paroh, Pr. Abageru Constantin, împreună cu un sobor de preoți, a slujit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni pentru întărirea sufletească a persoanelor private de libertate. În cuvântul adresat la sfârșitul slujbei, părintele paroh a evocat bucuria duhovnicească prilejuită de împreuna-slujire cu persoanele aflate în detenție, mulțumind Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și conducerii Penitenciarului Bacău pentru implementarea în comun a acestui proiect, care oferă șansa împlinirii unui îndemn evanghelic, și anume, de a sprijini moral persoanele aflate în temniță.

A urmat participarea la agapa frățească, pregătită în casa praznicală a parohiei, în timpul căreia s-a vizionat un film tematic despre nădăjduirea în ajutorul lui Dumnezeu în vremuri de ispite și încercări sufletești.

Prin intermediul preoților invitați s-au purtat apoi discuții legate de felul în care creștinul reacționează în momentele de cumpănă, concluzionându-se nevoia apelării la ajutorul lui Dumnezeu, rugăciune și spovedanie pentru a trece peste momentele dificile ale vieții.

Au fost împărtășite experiențe din viața deținutelor, prin care s-a afirmat faptul că Dumnezeu își arată dragostea față de oameni, prin intermediul sfinților sau al aproapelui, și că în urma necazurilor, fiecare învață ”o lecție”, care îl face să reflecteze asupra faptelor pe care le-a săvârșit și să identifice calea greșită pe care a ales-o la acel moment.

La sfârșitul întâlnirii s-au împărțit daruri duhovnicești, iconițe și cărți de rugăciune, adresându-se de către invitatele din Penitenciarul Bacău mulțumiri pentru ”ziua specială” și binecuvântarea pe care le-au trăit în compania credincioșilor și preoților Parohiei „Sfinții Apostoli” din municipiul Bacău.

Pr. Ciuche –Eugen-Ciprian
Consilier Sector Social-Filantropic

18 Octombrie 2016

Vizualizari: 556

Voteaza:

Persoane aflate in detentie, in vizita la Parohia Sfintii Apostoli din Bacau 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact