Prezenta arhiereasca in localitatea bistriteana Santioana

Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului a fost prezent astazi, in a treia Duminica din Postul Mare, numita si a Sfintei Cruci, in filia Santioana a parohiei bistritene Barla. Inaltpreasfintitul Parinte Andrei a fost primit in localitate la ora 9:30 de credinciosii imbracati in costume populare.

De la ora 10:00 Parintele Mitropolit a oficiat Sfanta Liturghie in biserica ce poarta hramul „Cuvioasa Parascheva”, in sobor de preoti si diaconi, din care a facut parte si protopopul de Bistrita, pr. Alexandru Vidican.

Flamura sub care ne luptam impotriva raului este Sfanta Cruce

In cadrul cuvantului de invatatura, IPS Andrei le-a vorbit celor prezenti despre importanta Sfintei Cruci in viata credinciosilor: „In lumea in care traim sunt si vrajmasi ai Crucii Domnului Hristos, unii din motive ideologice iar altii din motive religioase. Cei care din motive ideologice sunt vrajmasi ai Crucii, ar vrea sa starpeasca credinta de pe pamant. Nu le place ca e religie in scoala, ar vrea sa dea afara icoanele sau li se pare ca se zidesc prea multe biserici. Sunt potrivnici ai Crucii si din motive religioase, care ar vrea sa-i sminteasca pe credinciosi sa nu cinsteasca si sa nu se inchine la Sfanta Cruce. Bineinteles ca acestia s-au despartit de Biserica. Iubiti frati si surori, in aceasta duminica in care noi ne aducem aminte de Sfanta Cruce, ne intarim in convingerea ca flamura sub care ne luptam impotriva raului este Sfanta Cruce”. In cadrul Sfintei Liturghii un grup de copii din parohie, dirijat de preoteasa Anamaria Vantu, au intonat pricesne inchinate Sfintei Cruci. Locasul de cult din satul bistritean Santioana, ce poarta hramul „Cuvioasa Parascheva”, a fost construit intre anii 1904-1905. Potrivit parintelui paroh Teodor Vintu, in decursul anilor s-au realizat la biserica o serie de lucrari de reparatie si restaurare. In prezent parohia ortodoxa Barla, de care apartine filia Santioana, numara aproximativ 200 de familii.

Sursa: radio-renasterea.ro

.
Pe aceeaşi temă

23 Martie 2014

Vizualizari: 498

Voteaza:

Prezenta arhiereasca in localitatea bistriteana Santioana 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact