Prezentare de carte: Tipar pentru crestinii arabi

Vă invităm joi, 30 martie 2017, ora 18.00 la prezentarea cărţii

TIPAR PENTRU CREŞTINII ARABI.
ANTIM IVIREANUL, ATANASIE DABBĀS ȘI SILVESTRU AL ANTIOHIEI

de Ioana Feodorov, apărută la Editura Istros-Muzeul Brăilei Carol I, studiu prefaţat de dr. Doru Bădară.

Arabii au cunoscut mesajul hristic încă din zorii creş­tinismului. În Noul Testament se spune că, alături de alte neamuri, arabii i-au auzit la Cincizecime pe Sfinţii Apostoli vorbind în limba lor.

Istoria tiparului arab a început în Orient cu lucrarea săvârşită împreună de Atanasie al III lea Dabbās -Mitropolitul Alepului, Patriarh al Antiohiei, aflat între două păsto­riri- şi Antim Ivireanul -cărturar şi tipograf de geniu, care avea să devină Mitropolit al Ungrovla­hiei. La cererea lui Atanasie Dabbā, două cărţi -în greacă şi arabă- au fost tipărite în 1701, la Snagov şi 1702, la Bucureşti, acesta reprezentând primul pas în împlinirea unei vechi aspiraţii a ierarhilor Bisericii Antiohiene: acela de a pune la îndemâna preoţilor din regiunea Levantului cărţi de cult în limba poporului, araba, întocmite după versiuni traduse şi diortosite de mari căr­turari arabi creştini, îndeosebi de diaconul Abdallah Ibn al Fadl şi Epis­copul Meletie Karma.

Continuarea lucrării a fost asumată de Atanasie Dabbās, care, primind în dar la întoarce­rea sa la Alep, în 1705, uneltele folosite în realizarea acestor două cărţi în Ţara Românească, şi-a continuat acolo, într-o tipar­niţă înfiinţată de el în reşedinţa mitropolitană, lucrarea începută sub oblăduirea Sfântului Antim.

Invitaţi:
Pr. Arhimandrit Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod

Conf. dr. Ioana Feodorov, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române

Dr. Gheorghiţă Ciocioi

 

Vă aşteptăm cu drag!

 

Tonia Aanei, PR Manager

21 Martie 2017

Vizualizari: 660

Voteaza:

Prezentare de carte: Tipar pentru crestinii arabi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact