Procesiune cu icoana Sfantului Arhidiacon Stefan in comunitatea de rromi de la parohia Ivesti II

In Duminca Sfintilor Romani, la parohia Ivesti II din Protoieria Tecuci, judetul Galati s-a desfasurat o impresionanta activitate misionara in randul credinciosilor rromi care vietuiesc in aceasta localitate.

Programul a debutat cu savarsirea Sfintei Liturghii in biserica parohiala dupa care, in jurul orei 1130 preotii din cadrul cercului misionar din zona, in frunte cu pc protoiereu Gheorghe Joghiu au savarsit slujba de sfintire a apei si Taina Sfantului Maslu.

La finalul slujirii liturgice din biserica a fost organizata o procesiune cu prapori si icoana Sfantului Arhidiacon Stefan, ocrotitorul spiritual al parohiei, iar copiii rromi si romani, participanti la programul catehetic „Hristos impartasit copiilor“ au purtat pe brate icoane si flori. In cadrul acestei procesiuni, slujitorii imbracati in vesminte de culoare deschisa au intrat in casele credinciosilor rromi si romani stropindu-le cu apa sfintita si rostind asupra celor prezenti rugaciunile speciale pentru perioada postului, precum si pentru cei aflati in boala si suferinta.

In intampinarea pelerinilor, credinciosii de etnie rroma au spalat asfaltul cu apa si au presarat flori intr-un emotionant sentiment de solidaritate cu preotii si biserica lor. Pe intreaga durata a procesiunii, credinciosi din Asociatia „Oastea Domnului“ impreuna cu cantaretii bisericesti si intreaga suflare au intonat cantari ortodoxe, specifice perioadei liturgice in care ne aflam.

Procesiunea s-a desfasurat pe o distanta de 1,5 km, de la biserica, pe directia Ivesti – Calmatui, pana la ultima casa din sat unde, la fantana de la iesirea din localitate preotii, in prezenta credinciosilor au savarsit slujba de binecuvantare a pamantului cu ploi aducatoare de roada.

Fiecare credincios a primit cate un exemplar din periodicul eparhial „Calauza Ortodoxa“, brosura „Taina Sfantului Maslu“, carti de rugaciuni pentru tineri si bolnavi si iconite, editate de Arhiepiscopia Dunarii de Jos.

Procesiunea din localitatea Ivesti, cu enoriasi in majoritate de etnie rroma, face parte din calendarul misionar eparhial pentru anul 2012 proclamat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ca „An Omagial al Tainei Sfantului Maslu si ingrijirii bolnavilor“.

Sursa: edj.ro

 

.
Pe aceeaşi temă

20 Iunie 2012

Vizualizari: 962

Voteaza:

Procesiune cu icoana Sfantului Arhidiacon Stefan in comunitatea de rromi de la parohia Ivesti II 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact