PS Nicodim la sarbatoarea Sfintei Parascheva de la Iasi

Si anul acesta, Cuvioasa Parascheva, ale carei moaste se afla la Catedrala Mitropolitana de la Iasi, aduna multimea credinciosilor de pretutindeni, care vin sa se inchine cu credinta ramasitelor ei pamantesti si sa sarute cu evlavie racla moastelor sale.

Maine, 14 octombrie, in ziua praznuirii sale, mii de crestini vor participa la Sfanta Liturghie savarsita in curtea Mitropoliei de catre un sobor de arhierei in frunte cu Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

La ceremonia religioasa va participa si Preasfintitul, Parintele nostru, Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei.



In derularea hramului din acest an se implica, pe langa institutiile statului, Biroul de asistenta sociala (BAS) "Diaconia" al Centrului Eparhial Iasi, care a inceput aseara proiectul "Hrana pentru pelerini". In acelasi timp, parohiile din protopopiatele Iasi 1 si Iasi 2 vor imparti alimente pelerinilor care se vor aseza la rand.

Moastele Sfantului Policarp au ajuns aseara la Iasi de la Manastirea Ambelakiotissa din Grecia, fiind aduse de catre Inalt Preasfintitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos si Aghios Vlasios.

Cu acest prilej a fost organizat Pelerinajul "Calea Sfintilor", la care au participat mii de credinciosi din Iasi si din ale zone ale tarii. Programul liturgic a continuat aseara la Catedrala mitropolitana din Iasi cu slujba Privegherii, oficiata de PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor.

Astazi, Arhiepiscopia Iasilor serbeaza aducerea moastelor Sfantului Apostol Andrei la Iasi, care au ajuns in capitala Moldovei in anul 1996, la hramul Sfintei Parascheva. Dupa acest mare eveniment pentru crestinii ortodocsi romani, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat cererea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, pe vremea arhipastoririi ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, ca in fiecare an, la data de 13 octombrie, in calendarul crestin-ortodox al Arhiepiscopiei Iasilor sa fie pomenita aducerea la Iasi a moastelor Sfantului Apostol Andrei.

Slujba Sfintei Liturghii este oficiata astazi la Catedrala mitropolitana din Iasi de PS Corneliu, Episcopul Husilor.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

.

13 Octombrie 2011

Vizualizari: 653

Voteaza:

PS Nicodim la sarbatoarea Sfintei Parascheva de la Iasi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact