PS Varlaam Ploiesteanul isi aniverseaza hirotonia episcopala

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, îşi aniversează miercuri hirotonia episcopală. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare.

Ierarhul s-a născut în 28 octombrie 1960, în localitatea Ştiubieni, jud. Botoşani, din părinţi evlavioşi, la botez primind numele Vasile.

După cursurile şcolii generale, a urmat treapta de liceu la Liceul de cultură generală din Săveni (1975-1977), Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1977-1982), Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (1983-1987), cu licenţă în Teologie; cursuri de doctorat la acelaşi Institut (1987- 1990); cursuri de specializare la Institutul Ecumenic de la Bossey (lângă Geneva), octombrie 1991-mai 1992; mai târziu, stagiu de specializare la St. Stephen’s College Oxford, Anglia (aprilie-iunie 2004).

A intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ în anul 1998; în cursul anului 2001 a fost hirotesit arhimandrit; în anul 2003 a obţinut titlul de doctor în Teologie, cu teza: Spiritualitate şi istorie pe teritoriul României în epoca bizantină şi postbizantină, sub îndrumarea Prof. dr. Emilian Popescu, la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din cadrul Universităţii Alexandru loan Cuza din laşi.

Activitate pe linie didactică: asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae, Universitatea Alexandru loan Cuza din laşi (1990-1996); lector universitar la aceeaşi Facultate (1996-2009).

Activitate pe plan administrativ: vicar administrativ şi preşedinte al Comisiei Liturgice a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (1998-2009); în 28 octombrie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Episcop-vicar patriarhal, cu titulatura Ploieşteanul, fiind hirotonit arhiereu în Catedrala patriarhală din Bucureşti, pe 20 decembrie 2009 (în Duminica dinaintea Naşterii Domnului), de către Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi.

Din anul 2009 îndeplineşte şi funcţia de lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian, Universitatea Bucureşti.

În calitate de cadru didactic, a beneficiat de bursa de mobilităţi Erasmus la Universitatea Catolică din Louvain, în cadrul Programului LLP-ERASMUS, în anul universitar 2008/2009, unde a susţinut câteva conferinţe, precum: Le christianisme sur le territoire de la Roumanie jusqu’au V-e siècle, Saint Jean Cassien, fils de l’Elise Orthodoxe Roumaine et Père de l’Elise Universelle şi Écrivains théologiens dans la Scythie Mineure (toate în perioada 26 aprilie- 8 mai 2009).

În acelaşi timp, a susţinut cursuri în străinătate, şi anume: Byzantine Spirituality in Asia Minor and the Balkans, organizate de Bakke Graduate University (BGU), Seattle, USA, în Turcia, Bulgaria şi România, în perioada 21-30 octombrie 2008; a participat cu comunicări pe diferite teme de spiritualitate răsăriteană la simpozioane naţionale şi internaţionale; de asemenea, a publicat studii, articole şi recenzii în volume colective, ori în reviste de specialitate; a coordonat volume apărute în Editurile Patriarhiei Române ş.a.

Este hirotonit arhiereu în 20 decembrie 2009 ca Episcop-vicar patriarhal.

Din 11 martie 2013 este secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi secretar al Sinodului Permanent.

Iulian Dumitrascu
Sursa: basilica.ro

20 Decembrie 2017

Vizualizari: 711

Voteaza:

PS Varlaam Ploiesteanul isi aniverseaza hirotonia episcopala 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

PS Varlaam Ploiesteanul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact