Secularizarea averilor bisericesti (1863). Motivatii si consecinte, sesiune de comunicari stiintifice a Academiei Romane la Palatul Patriarhiei
In ziua de 12 noiembrie 2013, in Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si a domnului academician Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, a avut loc sesiunea de comunicari stiintifice cu tema Secularizarea averilor bisericesti (1863). Motivatii si consecinte. Evenimentul a fost organizat de Patriarhia Romana si Academia Romana la implinirea a 150 de ani de la adoptarea Legii pentru secularizarea averilor manastiresti (1863), act normativ cu implicatii majore asupra vietii Bisericii Ortodoxe Romane pana in prezent.
Au participat membri ai Academiei Romane, ierarhi, profesori de teologie de la Facultatea de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul din Bucuresti, membrii Permanentelor Consiliului National Bisericesc si ai Consiliului Eparhial ai Arhiepiscopiei Bucurestilor, sinaxa staretilor si staretelor din Arhiepiscopia Bucurestilor, studenti s.a.
Comunicarile stiintifice sustinute au abordat contextul istoric, motivele si consecintele adoptarii Legii pentru secularizarea averilor manastiresti in timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Astfel, din cauza modului necorespunzator de administrare si utilizare a veniturilor rezultate din exploatarea mosiilor si a altor proprietati apartinand manastirilor inchinate din Tara Romaneasca si Moldova unor asezaminte bisericesti din Rasaritul ortodox, s-a hotarat solutionarea acestei probleme printr-un act normativ.
Prin Legea pentru secularizarea averilor manastiresti au fost secularizate nu numai averile manastirilor inchinate, ci si proprietatile unitatilor bisericesti neinchinate: mitropolii, episcopii, manastiri, schituri etc. Prin aceasta lege, Biserica Ortodoxa Romana din Tara Romaneasca si Moldova a fost deposedata de mijloacele proprii de intretinere si de sustinere a operei sale educationale si social-filantropice si a devenit dependenta de sprijinul Statului, insuficient si chiar absent in numeroase cazuri. O multime de biserici ale manastirilor secularizate au fost lasate in paragina, iar unele proprietati secularizate au fost cumparate de persoane particulare. Totusi, mare parte a terenurilor agricole secularizate (sase milioane de hectare) au fost folosite mai tarziu la improprietarirea taranilor, iar unele edificii bisericesti au fost transformate in scoli, spitale, aziluri, arhive si chiar penitenciare.
Prin Legea comunala si Legea pentru reglementarea proprietatii rurale din anul 1864, Statul roman, principalul beneficiar al secularizarii proprietatilor bisericesti, a incercat rezolvarea salarizarii preotilor de mir si a celorlalti slujitori ai bisericilor, precum si problema intretinerii locasurilor de cult. Din nefericire cele doua acte normative nu au contribuit la imbunatatirea situatiei bisericilor si a preotilor.
In anul 1893, prin Legea speciala a clerului mirean si a seminariilor, salarizarea preotilor a fost preluata de catre bugetul de stat. Nici aceasta lege nu a reusit sa rezolve toate problemele cu care se confruntau in mod real institutiile si slujitorii bisericesti. In acest sens, in anul 1918, potrivit situatiei prezentate de ministrul cultelor Alexandru Lapedatu, abia 3% din parohiile ortodoxe din Vechiul Regat si 2% din cele ortodoxe ardelene se puteau intretine integral din mijloace proprii.
Relatiile actuale intre Statul Roman si culte reflecta in mare parte mostenirea ultimilor 150 de ani de la reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza care au vizat modernizarea Romaniei si asumarea de catre stat a compensarii in parte a pierderilor suferite de Biserica prin secularizarea proprietatilor bisericesti.
Regimul comunist a deposedat Biserica de tot ce mai avea in proprietate, cu exceptia locasurilor de cult, dar a mentinut forme de sprijin financiar din partea Statului pentru toate cultele religioase, atat in ceea ce priveste salarizarea personalului bisericesc, cat si in ceea ce priveste restaurarea, conservarea si intretinerea locasurilor de cult cu precadere a monumentelor istorice.
In prezent, Statul Roman sustine financiar numai o parte din salariile personalului bisericesc, iar intretinerea, consolidarea, restaurarea si repararea locasurilor de cult si a altor edificii bisericesti care asigura prezenta activa a Bisericii in societate revin in cea mai mare parte in responsabilitatea comunitatilor de credinciosi.
Astazi, pentru a ajuta Biserica in multiplele ei activitati pastorale, misionare, social-filantropice, educationale si culturale desfasurate pentru romanii din tara si strainatate este imperios necesara restituirea completa a bunurilor (terenuri si cladiri) confiscate de regimul comunist.
BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.