Sedinta Sfantului Sinod al BOR

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au reunit astăzi în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală. Lucrările au loc în Sala Sinodală şi sunt prezidate de Patriarhul Daniel.

În cadrul şedinței vor fi aleși Episcopi vicari pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Arhiepiscopia Aradului.

Totodată, vor fi analizate aspecte de ordin administrativ și pastoral-duhovnicești care privesc bunul mers al Bisericii noastre.

În deschidere, Patriarhul României a prezenta ordinea de zi care conţine foarte multe teme, ceea ce arată o activitate bogată a Bisericii noastre şi în acelaşi timp o responsabilitate crescândă pentru activităţile liturgice, pastorale, misionare ale Bisericii.

Mai departe, Părintele Patriarh a subliniat că printre punctele forte de pe agenda de lucru se află canonizarea Sf. Cuv. Pafnutie – Pârvu Zugravul, dar şi aprobarea mai multor slujbe ale unor sfinţi care au fost deja canonizaţi. Desigur, avem unele teme legate de învăţământul teologic, activitatea socială a Bisericii şi diaspora română, a spus Preafericirea Sa, potrivit Radio Trinitas.

Mai avem ceva foarte important şi anume, alegerea a doi Episcopi vicari. Unul pentru Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi altul pentru Arhiepiscopia Aradului, a adăugat Patriarhul Daniel.

Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate. Sfântul Sinod se compune din Patriarh, toți mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii eparhioți, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii vicari în funcțiune. Sfântul Sinod se întrunește anual în cel puțin două ședințe de lucru, în perioadele de primăvară și toamnă, iar în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.

Iulian Dumitrascu
Sursa: basilica.ro

04 Iulie 2017

Vizualizari: 821

Voteaza:

Sedinta Sfantului Sinod al BOR 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact