Slujire arhiereasca la Manastirea Comana in Duminica a XII-a dupa Rusalii

Pe 23 august, în Duminica a XII-a după Rusalii, la odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Comana a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.

Cu acest prilej, în cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Cătălin Dobri pe seama Mănăstirii Izvorul Tămăduirii – Drugănescu, Protopopiatul Bolintin.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a evidenţiat semnificaţiile pericopei evanghelice, în care a fost prezentat tânărul bogat, cel care dorea desăvârșirea, căruia Hristos Domnul i-a cerut să se lepede de cele materiale, prin împărțirea averii la săraci și să-I urmeze Lui, părăsind casa, rudele și toate grijile pământești. Cine nu urca ambele trepte ale desăvârșirii: lepădarea de cele trecătoare, adică săracia de bună voie și urmarea lui Hristos nu poate ajunge la treapta desăvârșirii. Dăcă numai pe una o împlinim și pe cea de-a doua nu, nu-L putem urma pe Hristos.

Totodata, Ierarhul nostru a rostit un cuvânt în care a vorbit despre personalitatea marcantă a binecredinciosului voievod martir Mihai Viteazul, care prin victoriile sale asupra turcilor a avut un ecou până departe în Europa, astfel fiind perceput ca şi un salvator al creştinătăţii în faţa păgânilor otomani. Ca o sinteză a ceea ce a reprezentat Mihai Viteazul pentru neamul românesc atât de încercat în secole de zbateri, iată ce spunea istoricul Nicolae Iorga despre domnitorul-simbol: „De la 1600 niciun român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată şi desăvârşită poezie tragică”.

La finalul cuvântului de învățătură, Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului i-a dăruit domnului veteran de război Gen. (r) Radu Theodoru, membru al Uniunii Scriitorilor, autor a peste 75 de cărţi publicate şi distins de Academia Română cu premiul de excelenţă pentru întreaga activitate literară, cartea „Iubirea Jertfelnică - lumină a Învierii. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2014, Editura Basilica, și cartea „Domnitorii și ierarhii Țării Românești: Ctitoriile și mormintele lor” [album] tipărit cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, părintele Alexandru Stavrică, slujitor la parohia Sfântul Ioan Rusul din Florenta, Italia (fost slujitor la parohia Mironești) a primit „Spovedania unui pelerin rus către duhovnicul său”, tradusă de Pr. Prof. Nicolae Bordașiu, cartea „Mărturii pentru iubire”, dedicată părintelui Nicolae - Ioan Bordașiu la împlinirea vârstei de 92 de ani, volum coordonat de Dr. Stelian Gomboși şi Pr. Cătălin Niculescu și Albumul Catedralei Episcopiei Giurgiului, iar părintele Nicolae Florea de la Parohia Deleni, Protopopiatul Bolintin, a primit un Molitfelnic.

De asemenea, Ierarhul nostru i-a oferit Părintelui Arhim. Mihail Muscariu, Stareţul Mănăstirii Comana şi exarhul mănăstirilor din cuprinsul eparhiei noastre un baston de stareț.

După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a oficiat slujba parastasului pentru Domnitorul Mihai Viteazul, la 414 ani de la trecerea sa în veşnicie și pentru ctitorii, binefacătorii şi ostenitorii acestui sfânt locaş.

Credincioşii prezenți s-au putut închina la Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul, după care au primit iconițe și ultimul număr al revistei eparhiale.

Sursa: episcopiagiurgiului.ro
 

Pe aceeaşi temă

24 August 2015

Vizualizari: 715

Voteaza:

Slujire arhiereasca la Manastirea Comana in Duminica a XII-a dupa Rusalii 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

manastirea comana

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact