Solidaritate si filantropie pentru sinistratii din Vaideeni

Sinistratii din catunul Atarnati, comuna Vaideeni, judetul Valcea, au primit cereale, alimente si bunuri pentru uz casnic din trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iasilor. Transportul a avut loc cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Teofan, care a dorit ca ajutoarele pentru cei afectati de viitura de la sfarsitul lunii iulie 2014, sa ajunga in Arhiepiscopia Ramnicului. Localnicii de toate varstele din comuna Vaideeni au ajutat la descarcarea bunurilor si alimentelor. Toate acestea au ajuns in zona sinistrata cu sprijinul Parohiei "Sfintii Voievozi" - Savinesti, care a asigurat transportul. Actiunea finalntropica s-a derulat cu sprijinul Arhiepiscopiei Ramnicului, prin implicarea directa a Inaltpreasfintitului Varsanufie.



La aproape o luna de zile de cand localnicii din Atarnati - Vaideeni au trecut printr-o grea incercare cauzata de o viitura puternica, viata de zi cu zi incearca sa-si reia firul de dinainte. De cum intri in catunul peste care viitura a trecut la sfarsitul lunii iulie, se observa cateva baraci albe in care locuiesc cei carora apa le-a luat totul. Pe doar doua paturi, oamenii incearca sa-si duca viata de zi cu zi, asteptand un ajutor. Sunt multumiti ca au un acoperis deasupra capului, insa isi aduc aminte cu lacrimi in ochi de ziua in care si-au vazut munca de o viata risipita pe albia raului Luncavat. Anisoara Latraru ne-a marturisit ca apele i-au luat gradina cu zarzavat si bunurile din casa, iar in urma a ramas doar malul si doua incaperi in care locuiesc toti cei opt membri ai familiei. "Casa fiului meu a fost luata de ape, iar in urma a ramas doar o soba. Tot prapadul a durat o ora, iar acum nu avem banii necesari pentru a face ceea ce a fost inainte. In prezent, locuim intr-o camera opt persoane si ne descurcam foarte greu. Cand am vazut ca vine prapadul, am facut a treia pareza", a spus Anisoara Latraru. Un alt localnic si-a adus aminte de ziua in care viitura a intrat in gospodarie si a inundat locuinta. "Dupa ce apele s-au retras, nu am mai avut liniste noaptea de frica. In urma a ramas un dezastru. Ar fi fost foarte greu daca nu am fi primit ajutoare mai ales din partea Bisericii. Multe zile nu ne-am putut descurca astfel incat sa mai putem castiga o paine. Multumim din suflet celor din Moldova care s-au gandit la noi si ne-au ajutat", si-a amintit Dan Gheorghe.

Viitura a impacat suflete
Inundatiile de la sfarsitul lunii trecute au afectat multe familii care se confrunta cu saracia si care se descurca de pe o zi pe alta. Viitura a reusit insa sa impace si inimi, astfel incat oamenii traiesc in armonie. "Dumnezeu sa ma ierte ca sunt pacatos, dar va marturisesc faptul ca eu nu vorbean cu sora mea de multi ani de zile. De asemenea, sotia mea era certata cu unul din cumnati. Acum, dupa ce a venit potopul acesta ne-am impacat cu totii. Ne rugam la Dumnezeu sa ne ajute de acum inainte si suntem bucurosi pentru ca suntem in viata. Multi dintre cei care erau in dusmanii din satul acesta s-au impacat, iar acum traiesc precum fratii. Recunosc faptul ca avem dusmanie, dar dupa ce am vazut ce e raul, nu voi face decat sa-i ajut pe cei care au nevoie", s-a exprimat Dan Gheorghe. O parte dintre sinistratii din Atarnati au venit la biserica din Parohia Vaideeni 1, Protopopiatul Hurezu pentru a primi lucruri sau alimente ce au fost depozitate in casa sociala. "Dumnezeu sa le dea sanatate celor care s-au gandit la noi si celor care au venit din Moldova pentru a vedea care este situatia aici. Am primit haine si mancare, mai ales ca nu mai aveam deloc", a declarat Vasile Mercin.

"Daruri binevenite" pentru sarmanii din Atarnati
In dupa-amiaza zilei de 19 august 2014, un tir si doua microbuze puse la dispozitie de Parohia "Sfintii Voievozi" 2 - Savinesti, Protopopiatul Roznov, judetul Neamt, au adus alimente, lenjerie, cereale si alte bunuri sinistratilor din Atarnati. Acestea au fost colectate de la parohiile protopopiatelor Piatra Neamt, Targu Neamt si Roznov, precum si de la Parohia "Sfintii Voievozi" - 2. "Dorim sa multumim protopopiatelor Piatra Neamt, Targu Neamt si Roznov, precum si Inaltpreasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Multumim in numele comunitatii noastre pentru tot ceea ce s-a oferit. Primaria comunei Vaideeni, impreuna cu Prefectura si Consiliul Judetean Valcea si cu reprezentantii autoritatilor centrale au fost aproape de cetatenii in cauza, oferind ajutoare incepand de la alimente, haine, materiale de constructii si toate cele ce au fost necesare pe moment. De asemenea, s-au luat masuri de dotare constand in module de locuit, intr-o zona situata in amonte. Consideram ca in momentul de fata, situatia este sub control. Aceste daruri inseamna mult pentru cetatenii acestei comune, in special pentru cei din Atarnati, ei fiind o patura cam neajutorata, in sensul ca nu au unde lucra si au copii foarte multi. Aceste ajutoare din Savinesti, Piatra Neamt, Targu Neamt si Roznov sunt binevenite", a mentionat epitropul Nicolae Madularu de la Parohia Vaideeni 1.
Suferinta, "prilej de manifestare a iubirii crestine"
Printre mormanele din Atarnati a ajuns o delegatie de la Parohia Sfintii Voievozi - Savinesti, Protopopiatul Roznov, judetul Neamt, condusa de parintele Petru Munteanu, insotita de parintele Dorin Iancu, ispector al Departamentului Media al Eparhiei Ramnicului. "Aceasta activitate filantropica este de fapt o marturisire a vietii Bisericii noastre. Orice suferinta a fratilor nostri, a credinciosilor, a crestinilor si a celor incercati, devine un prilej de manifestare a milei si iubirii crestine pe care noi am primit-o si pe care o dezvoltam prin sustinerea atat a rugaciunii cat si a ajutoarelor materiale pe care dorim sa le oferim celor incercati", a spus pr. Petru Munteanu. Voluntarii de la Parohia Savinesti 2 au fost cei care au asigurat transportul alimentelor si care au coordonat activitatea de incarcare si descarcare. "Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Teofan, am inceput aceasta actiune in urma cu o saptamana, vazand si auzind prin mass-media ce se intampla in aceasta zona a tarii. S-au adus ajutoare constand in produse agricole, produse alimentare si haine in valoare de peste 100.000 delei. Speram ca prin ceea ce s-a oferit, am adus o raza de speranta acestor oameni care au fost batuti de soarta prin cele ce s-au intamplat in perioada calamitatilor. Sufletul acestei actiuni la nivelul Parohiei Savinesti 2 a fost parintele Petru Munteanu, care a indemnat oamenii sa doneze si care a intermediat trasnportul ajutoarelor din cele trei protopopiate. Multumesc celor care s-au implicat si care ne-au ajutat in aceasta actiune. Am plecat aseara (n.r. luni, 18 august) la ora 20:00 cu tirul, iar ceilalti voluntari au plecat marti dimineata la ora 2:00. In momentul in care vrei sa faci un lucru bun, Dumnezeu te ajuta. Nu suntem obositi, ci suntem in stare sa mergem mai departe. Cand incerci sa faci un bine nu exista oboseala si nici nu o simti", a remarcat epitropul Constantin Chele de la Parohia "Sfintii Voievozi" - Savinesti.

"Speram sa reasezam linistea in sufletul oamenilor"
Alaturi de ec. Baluta Achim Daniel, primarul comunei Vaideeni, am ajuns pe albia raului Luncavat, care ne-a prezentat situatia la 20 de zile de cand viitura s-a abatut peste localnicii din Atarnati. "In data de 29 iulie a venit aceasta nenorocire peste noi. Apele au depasit orice cota istoric prognozata ca s-ar putea intampla. Din nefericire, avem 17 case distruse total, 21 avariate si 58 inundate, 116 gospodarii distruse definitiv si aproximativ 200 avariate. In momentul de fata, suntem in reconstructie. Cu sprijinul autoritatilor si al Guvernului Romaniei am reusit sa reabilitam albia raului. Este destul de solida, insa va trebui implementat un proiect pentru zidul de sprijin si gabioane. Vreau sa multumesc pentru efortul deosebit si pentru ajutoarele trimise, atat celor care au ajuns aici, cat si tuturor celor care s-au gandit la noi in momentele acestea grele prin care am trecut. Imaginati-va un om care a trudit o viata si a ramas fara nimic in doar cateva minute. Aceste ajutoare ne sunt de mare sprijin, si speram ca in cel mai scurt timp posibil sa reasezam linistea in sufletul oamenilor care au fost afectati de aceasta tragedie, pentru ca, in momentul de fata, toata comunitatea este speriata de ceea ce s-a intamplat. Speram sa primim ajutor de la Guvern pentru refacerea caselor celor care efectiv nu le mai au sau care nu mai pot sa locuiasca in ce le-a mai ramas", s-a exprimat primarul Baluta Achim Daniel.

Recunostinta din partea Inaltpreasfintitului Varsanufie
La finalul actiunii de ajutorare a sinistratilor, parintele inspector Dorin Iancu de la Arhiepiscopia Ramnicului a transmis un gand de multumire din partea Inaltpreasfintitului Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului. "Ma gandesc ca niciodata un fapt real vazut de la distanta nu poate fi inteles cu adevarat. Astfel, doar prezenta la fata locului, mai ales in cazul unor calamitati de genul acesta, poate sa ne faca sa intelegem ce a fost cu adevarat. S-au primit ajutoare din mai multe parti ale tarii, dar de data aceasta sinistratii au fost ajutati de credinciosii pastoriti de IPS Teofan. Biserica, indiferent de distanta si de osteneala drumului, este unita atunci cand o zona a tarii cade sub o calamitate, indiferent de natura acesteia. Dupa cum ati vazut, oamenii au pierdut chiar si tot ce au agonisist in toti anii vietii lor. Nu au ramas nici casele in picioare, nu mai zic de gospodarie, animale si celelalte lucruri. Toate ajutoarele au fost binevenite. Dumnezeu sa rasplateasca osteneala credinciosilor de la care s-au strans aceste daruri, a preotilor care au coordonat aceste deplasari si a ierarhilor care s-au implicat. In numele Inaltpreasfintitului Parinte Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului, le multumim tuturor celor care s-au ostenit cu aceasta colecta si cu acest transport de ajutoare pentru sinistratii din Vaideeni. Ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa le rasplateasca jertfa, osteneala si mai ales dragostea de a nu fi uitat de fratii lor din Tara Romaneasca", a transmis pr. Dorin Iancu. Inundatiile abatute asupra localnicilor din Atarnati au ruinat case si au intristat multe suflete si asa amarate din cauza lipsurilor materiale, insa dragostea manifestata pentru cei sarmani a adus un strop de bucurie si de nadejde.

Constantin Ciofu
Sursa: doxologia.ro

.

21 August 2014

Vizualizari: 609

Voteaza:

Solidaritate si filantropie pentru sinistratii din Vaideeni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata
Dumnezeu sa pazeasca iubirea. Taine care schimba familia si viata Tradiţia noastră bisericească îl vede pe om în perspectiva relaţiei cu Dumnezeu mai înainte de toate ca Tată. Aceeaşi nevoie de filiaţie o are fiecare dintre noi şi în relaţiile lui cu aproapele şi desigur cu cei dragi lui. Unii dintre noi suntem chemaţi 10.00 Lei
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos
Asteptand pe Mirele Hristos. Sfinte femei care au mucenicit pentru Hristos Aici vei întâlni fete care au avut o viaţă diferită, care ardeau de dragoste dumnezeiască şi îşi doreau cu râvnă să plece la mănăstire şi cineva nu le lăsa să facă asta. Oamenii răi chinuiesc, lovesc sau constrâng. Aici vei sta cu basmaua băgată între 16.00 Lei
Dumnezeu si singuratatea
Dumnezeu si singuratatea Singurătatea are multe fețe și, negreșit, fiecare dintre noi se va regăsi în portretele și scenele de viață pe care părintele Haralambos Papadopoulos le reunește în acest volum, în care se întrețes tainic și gingaș tensiunea înfruntării și secretul 18.00 Lei
Mai presus decat armele
Mai presus decat armele O poveste despre dragoste și război, despre întâlnirea omului cu Dumnezeu „Scopul principal al cărților mele este de a trezi în inimile cititorilor mei capacitatea de a iubi, fără de care întâlnirea cu Dumnezeu va conduce nu la unirea cu El, ci la 32.00 Lei
Credinta ortodoxa si viata in Hristos
Credinta ortodoxa si viata in Hristos “Această sfântă carte e plină de mare înţelepciune. Ea este o tainică vistierie de înţelegere ascunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu. Nu oriunde, nu oricine o poate pricepe. Totuşi, pe măsura fiecăruia dintre cei ce caută să o înţeleagă, conţine toate cele 18.00 Lei
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata Cartea de faţă ne învaţă să vedem distincția – atât de delicată şi importantă – dintre vinovăţia nevrotică, autodevoratoare, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de 25.00 Lei
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului Preasfântul patriarh kyr Filotei Kokkinos către unul din frații sârguincioși care l-a întrebat cum să-și ducă viața în chilia sa; Scrisoarea bătrânului Teoctist către un frate care l-a întrebat stăruitor cum să-și țină canonul/regula de rugăciune, fiind 13.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact