Trei sfinti si o lectie de credinta - la hramul Cuvioasei Parascheva de la Iasi

Anul acesta, pelerinii care vor veni la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să se închine, începând cu 10 octombrie, şi la moaştele Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena și la un fragment din lemnul Sfintei Cruci, aduse de la Mănăstirea „Simonos Petras”, din Sfântul Munte Athos. De asemenea, pe data de 11 octombrie vor fi aduse de la București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur – în contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 „An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”.

Între cei trei sfinți la care se va închina toată suflarea se pare că există o legătură strânsă. O legătură din care noi înșine avem multe de învățat și care trebuie să ne întărească în credință. „Sfânta Maria Magdalena nu a fost crezută. S-a considerat că e o aiurare, că nu putea să fi văzut pe Iisus Cel Înviat – și, totuși, spusele ei s-au adeverit. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost exilat de puterea politică, putere ce n-a putut primi cuvântul Evangheliei, iar Sfânta Parascheva a venit ca o străină acasă. Deși a stat doar puțină vreme în Țara Sfântă, iată că cei de acasă n-au mai recunoscut-o. Atunci când ești fidel lui Dumnezeu și te ții de calea aceasta, riști să nu ai recunoaștere din partea celor din jur, riști să fii chiar prigonit, ironizat, considerat un străin. Dar Dumnezeu le întoarce și, până la urmă, chiar aceia care nu te-au crezut sau nu te-au recunoscut sau te-au exilat sunt cumva puși în fața evidenței, se arată puterea aceasta a lui Dumnezeu prin ei”, a spus părintele Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.

La Sfânta Parascheva și la prietenii săi vor veni să se închine și invitați de seamă, ierarhi din străinătate. „Sunt așteptați Înaltpreasfințitul Părinte Damaschin, Arhiepiscop de Joppe și Arimathea, din cadrul Patriarhiei Ortodoxe de Ierusalim, Preasfințitul Părinte Nicolae, din partea Bisericii Albaniei, Episcop Vicar de Tirana și Înaltpreasfințitul Iustin, Mitropolit de Nea Krini şi Kalamaria, Grecia. Desigur, nu putem uita delegația cu monahii de la Mănăstirea Simonos Petras din Muntele Athos, condusă de starețul acestei mănăstiri, Părintele Arhimandrit Elisei care duminică, la ora 16.00, va ține și o omilie în Aula Mihai Eminescu a Universității Al. I. Cuza”, a menționat părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor.

Sursa: doxologia.ro

.

08 Octombrie 2015

Vizualizari: 1198

Voteaza:

Trei sfinti si o lectie de credinta - la hramul Cuvioasei Parascheva de la Iasi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Plante tamaduitoare. Remedii naturale pentru cele mai intalnite boli
Plante tamaduitoare. Remedii naturale pentru cele mai intalnite boli După 30 de ani petrecuți în comuniune cu natura, Nicolae Onu și Mihaela Onu îți arată care sunt plantele tămăduitoare ce alină durerile trupului și suferințele sufletului. De la roinița care liniștește creierul și sufletul, la ciupercile care se luptă cu 73.89 Lei
Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celalalt Paraclet
Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celalalt Paraclet În acest volum, părintele schimarhimandrit Gabriel Bunge ne oferă tulburătoarea poveste a celei mai faimoase icoane a Ortodoxiei: Troița Cuviosului iconar Andrei Rubliov. Uitat sau deformat în interpretările moderne, secretul teologic și duhovnicesc al 37.00 Lei
Cuvioasa Parascheva. Viata, minunile, acatistul
Cuvioasa Parascheva. Viata, minunile, acatistul Troparul Cuvioasei Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând CRucea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru acesta și cu în 16.91 Lei
Mangaiere pentru bolnavi
Mangaiere pentru bolnavi În Condacul al 8-lea din Acatistul Slavă lui Dumnezeu pentru toate putem citi: Cât de apropiat ești de noi în ziua bolii! Tu Însuți îi cercetezei pe cei bolnavi, Tu Însuți Te apleci spre patul celui suferind. Și inima lui stă de vorbă cu Tine. Tu luminezi 31.71 Lei
Viata Maicii Domnului in traditia bizantina
Viata Maicii Domnului in traditia bizantina Relativa puținătate a episoadelor evanghelice care o au în centru pe Maica Domnului reflectă atât centralitatea hristologică a Evangheliei Bisericii, cât și discreția și smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existență pământească a Fecioarei 37.00 Lei
Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.86 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 47.57 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact