Un fragment din Lemnul Sfintei Cruci la Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca

Racla cu un fragment din Lemnul Sfintei Cruci de la Manastirea Panaghia Sumela, din Mitropolia de Veria, Nausa si Kambania (Grecia), a fost adusa la Cluj-Napoca spre inchinare credinciosilor romani, de catre o delegatie condusa de Mitropolitul Panteleimon, impreuna cu Arhimandritul Athenagoras - vicarul general al Mitropoliei Veriei, Arhimandritul Sosipatru si Arhimandritul Grigorie. Delegatia a fost intampinata pe Aeroportul International, in jurul orei 15.30, de catre Mitropolitul Andrei Andreicut, Preasfintitul Vasile Somesanul si mai multi preoti de la Centrul Eparhial.

De la aeroport, pretioasa relicva a fost adusa la Centrul Mitropolitan unde a fost primita de catre preotii de la parohiile clujene, parinti profesori si cadre didactice de la Facultatea de Teologie si Seminarul Teologic, studenti teologi si elevi seminaristi, angajati ai Centrului Eparhial si numerosi credinciosi.

Dupa rugaciuni si inchinare, racla a fost purtata in procesiune in jurul Catedralei Mitropolitane si asezata pe un podium special amenajat in Piata Avram Iancu.

In Catedrala, Parintele Mitropolit Andrei a adresat oaspetilor un cuvant de bun venit la care a raspuns Mitropolitul Panteleimon al Veriei.

Intre orele 18.00 – 21.00 s-a oficiat in Catedrala slujba Privegherii in cinstea Sfintei Cruci, (Pavecernita Mare si Utrenia).

Vineri seara delegatia a vizitat Centrul Eparhial, Capela scolilor teologice si Radio Renasterea. Despre programul de sambata ne-a vorbit purtatorul de cuvant al Mitropoliei, Parintele Bogdan Ivanov: „Sambata, delegatia greaca va face o scurta vizita in Ceanu Mic din Protopopiatul Turda, dupa care va vizita Manastirea Mihai Voda, iar de la ora 17.00, va avea loc Concertul Anual al Fundatiei Bartolomeu in Sala Auditorium Maximum, sustinut de Cvartetul Transilvan si prefatat muzical printr-un microrecital al Coralei Psalmodia Transylvanica si deschis printr-o conferinta sustinuta de teologul si diplomatul Teodor Baconschi”.

Hotararea aducerii fragmentului din Sfanta Cruce la Cluj a fost luata la hramul Mitropoliei Veriei, cu ocazia sarbatorii Sfantului Antonie cel Nou din Veria, la care a participat si o delegatie a Mitropoliei Clujului, in frunte cu IPS Andrei: „Intrucat intre Mitropolia noastra si Mitropolia Veriei s-a creat o legatura duhovniceasca pentru ca unul dintre slujitorii Catedralei din Veria este fiu al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, Parintele Grigorie, fiindca s-a creat o comuniune duhovniceasca intre cele doua Mitropolii, si, cu prilejul Hramului Catedralei dansilor, inchinata Sfantului Antonie Cel Nou, am participat noi la sarbatoarea de acolo, Mitropolitul Panteleimon a avut gentiletea sa ne promita ca ne va intoarce vizita acum, la Buna Vestire, si in felul acesta, aduce cu sine, cu delegatia care vine, si acea bucata din Sfanta Cruce a Domnului, odor de mare pret, pastrat in Mitropolia Veriei. A binevoit Dumnezeu sa ne ingaduie aceasta binecuvantare tocmai de praznicul Bunei Vestiri. Acum sase ani, in mod festiv, pe 25 martie, Preafericitul Parinte Patriarh Teoctist l-a instalat ca Mitropolit pe Inaltpreasfintitul Bartolomeu. S-a intamplat evenimentul acesta acum sase ani de Buna Vestire, dar si instalarea mea, dupa ce a plecat la Domnul Mitropolitul nostru Bartolomeu, a avut loc acum un an tot la Buna Vestire. Faptul ca in cel mai mare oras din Transilvania s-a redeschis Mitropolia, Mitropolie care exista pe vremea Sfantului Stefan cel Mare, e un lucru extraordinar. Adica merita acest oras, care este Metropola Transilvaniei, sa aiba si sediul unui Centru Mitropolitan”.

Potrivit parintelui staret, arhim. Pavlos Stamatas, acest fragmentul din Sfanta Cruce, care se afla in aceste zile la Cluj, este al treilea ca marime din lume: „Este una dintre bucatile cele mai mari din Sfanta Cruce care exista in lume, cel putin din ceea ce cunosc eu si din ceea ce am incercat sa aflu din carti. Acest fragment din Sfanta Cruce este, ca marime, al treilea din lume. Cea mai mare bucata este la Ierusalim, al doilea se afla in Sfantul Munte, la Manastirea Xiropotamu, iar al treilea dintre cele mai mari bucati din Sfanta Cruce este cel de la Manastirea Panaghia Sumela”.

Parintele arhim. Teofil Roman, Eclesiarhul Catedralei Mitropolitane a oferit detalii despre programul liturgic al acestor zile: „In Catedrala, la ora 18.00 va incepe slujba Privegherii, apoi, a doua zi dimineata, Ceasurile, Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur si slujba de pomenire a mortilor, sambata seara, la ora 18.00 va avea loc slujba Privegherii praznicului Bunei Vestiri, iar Duminica dimineata, la ora 09.15 procesiunea cu soborul ierarhilor si a preotilor slujitori se va indrepta spre Catedrala Mitropolitana, iar la ora 09.30 va incepe Liturghia Sfantului Vasile. Apoi, indata dupa Sfanta Liturghie, se va merge in procesiune spre Calea Turzii, unde se va pune piatra de temelie pentru un Centru Misionar, care-l va avea ca patron pe Sfantul Apostol Andrei”.

Manifestarile festive desfasurate in perioada 23 – 25 martie, prilejuite de sarbatoarea Bunei Vestiri, stau sub semnul reluarii in mod oficial a activitatii Mitropoliei ctitorite la Feleac de Sfantului Stefan Cel Mare, odata cu inscaunarea in urma cu sase ani a Arhiepiscopului Bartolomeu ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, iar acum un an, tot la sarbatoarea Bunei Vestiri, a Inaltpreasfintitului Andrei ca Mitropolit in urbea de la poalele Feleacului.

Sfanta Liturghie va oficiata Duminica, de Buna Vestire, de la ora 09.30 in Catedrala Mitropolitana de catre un sobor de 5 ierarhi in frunte cu IPS Parinte Panteleimon, Mitropolitul Veriei si IPS Parinte Andrei Mitropolitul Clujului.

Relicva Sfintei Cruci, asezata pe un podium in Piata Avram Iancu, in fata Catedralei Mitropolitane, va ramane la indemana evlaviei credinciosilor pana luni dimineata.

Toate slujbele oficiate in Catedrala Mitropolitana, precum si Concertul anual al Fundatiei Mitropolitul Bartolomeu, vor fi transmise in direct la Radio Renasterea.


Sursa: radiorenasterea.ro

 

.
Pe aceeaşi temă

26 Martie 2012

Vizualizari: 1387

Voteaza:

Un fragment din Lemnul Sfintei Cruci la Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact