Valorile crestine si jurnalismul de responsabilitate sociala

În societăţile moderne, sistemul mass-media, cu paleta sa largă de dezbateri şi idei construite pe fondul libertăţii de exprimare şi al responsabilităţii faţă de comunitatea pe care o însufleţeşte, reprezintă o componentă esenţială a procesului de conservare a valorilor perene, de transparență instituţională şi de înnoire civică. De aceea, profesia de jurnalist are o importanţă aparte în funcţionarea organismului social, prin asumarea rolului de liant comunitar, imparţial şi independent, dar așteptat să fie constructiv în spaţiul public, traversat adesea de furtuni şi incertitudini.

Vocaţia Bisericii în lume este fiinţial legată de promovarea valorilor spirituale, de cultivarea relaţiei omului cu Dumnezeu şi de căutare a Împărăţiei cerurilor prin credinţă, speranţă şi fapte bune. În plan social, ziariştii se concentrează îndeosebi asupra detaliilor, faptelor şi evenimentelor care influențează viaţa de fiecare zi a oamenilor. Însă, există întotdeauna puncte de întâlnire şi întrebări ale omului aflat sub presiunea acestui veac şi aspiraţiile sale spirituale.

Istoria presei româneşti cuprinde multe mărturii despre familiaritatea dintre oamenii Bisericii, vestitorii Cuvântului lui Dumnezeu în lume, şi evoluţia rapidă a mijloacelor de comunicare socială. Chiar în acest an în care aniversăm Centenarul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi când se împlinesc 190 de ani de la apariţia Curierului Românesc (Bucureşti, 1829) şi a Albinei româneşti (Iaşi, 1829), aniversăm şi 180 de ani de la întemeierea Vestitorului Bisericesc (Buzău, 1839). Este bine cunoscut faptul că Telegraful Român, gazeta politică, industrială, comercială şi literară fondată de Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna la Sibiu, în anul 1853, rămâne cea mai longevivă publicaţie periodică din ţara noastră, cu apariţie neîntreruptă până în prezent. Anul Marii Uniri găsea Telegraful Român la datorie, într-o simbioză a slujirii bisericeşti cu munca ziariştilor patrioţi din mai multe oraşe ale ţării, truditori jertfelnici, prin darul meseriei lor, la însufleţirea poporului şi la făurirea idealului de unitate naţională.

Despre rostul presei şi despre misiunea ziariştilor în societate, Părintele Academician Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului XX, el însuşi redactor responsabil al Telegrafului Român mai mult de un deceniu, scria în 1944: „Ziarul trebuie să aibă orizontul larg, armonios şi să respecte temeliile morale, absolut necesare pentru existenţa sănătoasă a mulţimilor. Poate se va ajunge odată la acea stare, când cel ce vrea să devină ziarist va trebui să fi dat probe puternice nu numai de destoinicie stilistică, ci de credinţă tare şi de moralitate neclintită” .

După anul 1989, Biserica Ortodoxă Română a dezvoltat, alături de slujirea social-filantropică şi de cea cultural-educativă, o lucrare misionară şi civică prin intermediul propriilor instituţii media, în vederea intensificării comunicării cu întreaga societate românească şi a cultivării limbii şi tradiţiilor naţionale în rândul diasporei române de pe toate meridianele lumii. Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (radio, televiziune, agenţie de ştiri, publicaţii periodice), împreună cu celelalte instituţii media bisericeşti promovează în rândul tinerei generaţii valorile credinţei creştine, istoria şi virtuţile neamului românesc. Totodată, privim cu respect către toţi jurnaliştii de la instituţiile media publice sau private care îşi fac datoria cu onestitate şi profesionalism. Prin intermediul Biroului de Presă şi Relaţii Publice, Patriarhia Română menţine o legătură permanentă cu toţi cei care doresc să cunoască, de la sursă, proiectele şi activităţile Bisericii.

Apreciem eforturile Uniunii Ziariştilor Profesioniști din România de a aduna într-un cadru asociativ jurnalişti din diferite generaţii şi de a cultiva demnitatea şi responsabilitatea unei profesii care a avut şi poate avea o contribuție majoră la bunul mers al societății.

Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să binecuvinteze pe toţi organizatorii şi participanţii la lucrările acestei întruniri şi să le dăruiască bucuria de a cultiva în universul mediatic dinamic din zilele noastre valorile care nu se învechesc niciodată.

 

 

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Gala Centenarului Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Bucureşti, 26 septembrie 2019.
 

Pe aceeaşi temă

27 Septembrie 2019

Vizualizari: 822

Voteaza:

Valorile crestine si jurnalismul de responsabilitate sociala 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

jurnalismul mass media

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact