Draga Ruxandra,
Multumesc pentru atentia pe care o atragi asupra dimensiunii de luptator a femeii. Oare, ar intreba iarasi si iarasi sarpele cel viclean, vocatia femeii este lupta? Nu intrupeaza si lucreaza ea puterile mangaietoare ale sufletului uman? Cum poate intruchipa cele ale razboiului o faptura atat de delicata si adusa pe lume pentru a face vazuta nevazuta tandrete a Creatorului ei? Nu e "mai feminin" sa cedeze? Sa se daruiasca pe sine pana la jertfa? Si, mai ales, cum sa lupte tocmai cu afectivitatea, cu puterile ei cele mai de pret si mai pretuite?
Si totusi, da. Aceasta delicata faptura este imputernicita, invrednicita si inarmata de Dumnezeu, la nasterea ei din Duh si din apa, Lui pentru a declara razboi celui de care se leapada si pe care il scuipa in fata. De trei ori il scuipa cea care intra in turma blandelor oite ale lui Hristos. Aici, in Hristos, pentru acest razboi, nu exista barbat si femeie.
Asadar, razboiul este declarat, lupta inceputa, nu avem decat sa ne inarmam mereu mai bine si sa invatam mereu mai profund strategiile de lupta.
Mai intai: cine este vrajmasul meu? Afectivitatea mea? Sa nu fie! Afectivitatea este o minunata si complexa simfonie de puteri sufletesti pe care mi-a daruit-o Dumnezeu ca sa simt si sa ma bucur de darul vietii si al creatiei. Nu, vrajmasul meu este ispititorul pentru ca prin el, "tatal minciunii", am cazut din ascultarea de Dumnezeu si mi-am ranit firea, mi-am corupt puterile cele minunate ale sufletului. Asa a ajuns afectivitatea sentimentalism. Sentimentalismul nu este decat reaua folosire a afectivitatii ranite de pacat. De pacatul Protoparintilor, de pacatul parintilor, de pacatul meu… Este afectivitatea nerestaurata de harul mantuitor al lui Dumnezeu.
Afectivitatea sanatoasa este o putere in care primesc harul, puterea cea necreata de la Dumnezeu, iubirea Lui si pentru a-I raspunde la iubire. Este impreuna lucrare a mea cu harul pentru a implini porunca iubirii, pentru a-l intampina, sustine si mangaia pe aproapele meu ca sa creasca si sa inainteze pe calea asemanarii. Sentimentalismul este folosirea afectivitatii fara conlucrarea cu harul. El are cele mai diferite forme de manifestare si traire, de la cele mai subtile si rafinate, pana la cele mai impulsive si vulgare.
De cele mai multe ori e folosit pentru a obtine o placere imediata sau pentru a fugi de durere. De durerea singuratatii, de durerea lipsei de intelegere si de comunicare, de durerea din spatele oricarui gest de neiubire din partea celor din jur. Uneori, sentimentalismul pare nevinovat si induiosator, cum ar fi stradania unei pisicute de a se mangaia singura, frecandu-si capsorul de piciorul tau si torcand provocator. Dar nu este asa. El este intotdeauna viclean, pentru ca este inspirat de cel viclean care ne sugereaza "o scurtatura" catre iubire, o solutie ieftina si imediata! Este o oferta cu atat mai ispititoare cu cat varianta sanatoasa este intotdeauna cruce, cale stramta. Cine sa aleaga de buna voie o asemenea cale?
Tu, tu, surioara mea cea insetata de dragoste, de tandrete, de comunicare! Cum? Inarmandu-te cu armele duhovnicesti si luptand. Dar sa nu te lupti impotriva afectivitatii si nici impotriva nevoilor tale firesti de iubire si afectiune pentru ca nevoia de iubire e buna, nevoia de tandrete e buna, nevoia de mangaiere e buna. Numai calea prin care ne satisfacem aceste nevoi poate sa fie buna, daca e cea adusa de Dumnezeu, sau rea daca e implinita fara Dumnezeu si impotriva poruncilor Lui.
Si lupta ta sa fie, in primul rand indreptata spre dobandirea si pastrarea Duhului Sfant Celui ce mereu se poarta pe deasupra apelor sufletului nostru pentru a-l incalzi si lumina pe calea lui catre Imparatie. Cu El vei birui si ispita. Cu El, in El vei iubi si vei fi iubita. Alta Cale nu exista! Dar curaj! Domnul este cu noi! In noi!
Cu dragoste si nadejde Maica Siluana
Ziarul de Sibiu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.