Zece ani de la Infiintarea Episcopiei Salajului

Joi, 19 octombrie 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă a preoților din Episcopia Sălajului, în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu. Cu această ocazie, a fost aniversată și împlinirea a zece ani de la înfiinţarea Episcopiei Sălajului.

În acest context aniversar, Preasfinția Sa a prezentat sistematic și structural activitatea Eparhiei pe ultimii zece ani, având în vedereprincipalele sectoare de activitate: administrativ-bisericesc, cultural, social-filantropic și economic și a mulţumit membrilor Permanenţei Consiliului Eparhial, protopopilor, preoţilor, vieţuitorilor mănăstirilor şi schiturilor, angajaţilor neclericali ai parohiilor şi tuturor credincioşilor care s-au implicat în activităţile care au asigurat bunul mers al vieţii Eparhiei în general şi în ridicarea sediului Centrului Eparhial.

În continuare, a avut loc susținerea conferinței de către Preacucernicul Părinte Diacon Cristian-Vasile Iura, de la Parohia „Sfântul Proroc Daniel” din Jibou, Protopopiatul Jibou. Tema tratată de către Preacucernicia Sa a fost în acord cu tematica propusă de Sfântul Sinod privind „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”, fiind intitulată: „Patriarhul Justinian – înțelept apărător al Bisericii Ortodoxe în timpul regimului comunist -”. Prezentarea a fost structurată pe mai multe capitole, după cum urmează: Viața Patriarhului Justinian Marina; Activitatea ierarhului Justinian Marina în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române; Patriarhul Justinian Marina în memoria unor ierarhi străini și români.
După susținerea prelegerii, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte Radu-Marius Barbor, preot paroh al Parohiei Cehu Silvaniei, Diploma ,,Sfântul Chiril al Ierusalimului”. Această distincție se acordă în fiecare an preotului coordonator de circumscripție catehetică, cu activitatea cea mai bogată.

În continuare, au avut loc intervenții ale preoților, care și-au exprimat sentimentele sincere de admirație cu privire la tot ceea ce s-a realizat în Episcopia Sălajului de la înființare și până în prezent, menționându-se faptul că într-un timp atât de scurt s-au realizat lucruri atât de mărețe. Evenimentul a fost unul emoționant,întrucât s-au făcut referiri la vremurile de debut ale Eparhiei Sălajului, când oameni cu suflet mare, animați de dorința reală de a avea în fruntea lor un Ierarh, au făcut demersurile necesare pentru realizarea acestui deziderat, trecând printr-o serie de încercări, dar reușind, în final, să-și îndeplinească țelul.

Astfel, în data de 18 octombrie a anului 2007, Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului, întrunită în şedinţă extraordinară, sub preşedinţia ÎnaltpreasfinţituluiPărinte Bartolomeu, la acea vreme Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a hotărât, cu unanimitate de voturi, înfiinţarea Episcopiei Sălajului.

În data de 22 octombrie a anului 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a votat, tot în unanimitate, înfiinţarea Episcopiei Sălajului, aceasta fiind, în acel moment, penultima Eparhie creată în interiorul graniţelor ţării, doar Episcopia Devei şi Hunedoarei luând fiinţă mai târziu.

În data de 19 decembrie 2007, au fost aleşi cei 30 de membri clerici şi mireni ai Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului, iar în data de 10 ianuarie 2008, în biserica „Sfânta Treime” din Zalău, a fost constituită, în mod oficial, Adunarea Eparhială.

În data de 12 februarie a anului 2008, s-au desfăşurat, la sediul Mitropoliei din Cluj-Napoca, lucrările Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi a avut loc consultarea acestuia cu membrii Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului, fiind propuşi doi candidaţi pentru alegerea de Episcop al Sălajului, în persoana Preasfinţitului Părinte Irineu Bistriţeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi a Preasfinţitului Părinte Petroniu Sălăjanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei.

În data de 5 martie 2008, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, a avut loc alegerea de Episcop al Sălajului de către membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în urma căreia, Preasfinţitul Părinte Petroniu a devenit cel dintâi Episcop al Sălajului.

Ceremonia întronizării Preasfinţitului Părinte Petroniu ca Episcop al Sălajului a fost oficiată în ziua de 13 aprilie 2008, în Catedrala „Înălțarea Domnului” din Zalău, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu, într-un sobor de 17 Ierarhi, în prezenţa unui mare număr de preoţi, a autorităţilor centrale, judeţene şi locale, de faţă fiind și numeroşi credincioşi.

Din punct de vedere administrativ, în momentul de față, Episcopia Sălajului are în structura sa trei protopopiate, 205 parohii și opt așezăminte monahale, în care slujesc un număr de 243 de preoți și diaconi.

Diac. Ionică Torcoș
Sursa: radiorenasterea.ro
 

20 Octombrie 2017

Vizualizari: 432

Voteaza:

Zece ani de la Infiintarea Episcopiei Salajului 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

episcopia salajului

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact