Ziua Mondiala de rugaciune pentru ocrotirea creatiei

Prima zi a anului bisericesc, 01 septembrie, a devenit începând cu anul 1989 şi ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea creaţiei.

În anul 1989, Patriarhul Ecumenic Dimitrie I al Constantinopolului a adresat, prin intermediul unei enciclice, o invitaţie tuturor creştinilor să se roage pentru protecţia mediului înconjurător[1].

Această enciclică, proclamată cu ocazia primei zile a noului an bisericesc, a stabilit în mod formal data de 01 septembrie drept zi în care se înalţă rugăciuni pentru ocrotirea creaţiei.

Puterea de a vedea iubirea lui Dumnezeu prin creaţie s-a restabilit în noi prin Hristos

În articolul „Creaţia ca dar şi Tainele Bisericii”, publicat în Revista Ortodoxia nr. 1/ 1976,părintele profesor Dumitru Stăniloae a sintetizat câteva reflecţii pe marginea învăţăturii Revelaţiei divine care arată că toate cele ce există sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru noi şi că întreaga creaţie este o Sfântă Taină în sens larg, un vehicul al puterii şi iubirii lui Dumnezeu.

„Comportarea faţă de natură ca faţă de darul lui Dumnezeu înseamnă rămânerea într-o legătură strânsă cu Dumnezeu, Dăruitorul ei. Cel ce preţuieşte darul, Îl preţuieşte nesfârşit mai mult pe Dăruitor ca persoană iubitoare şi iubirea Lui. Acela preţuieşte darul numai ca semn al iubirii Dăruitorului. El depăşeşte mereu darul vizând direct pe Dăruitor şi rămânând în legătura iubirii cu El. Dar puterea de a vedea iubirea lui Dumnezeu prin creaţie şi de a rămâne în ea, deci în legătură cu Dumnezeu, s-a restabilit în noi prin Hristos. În acest sens între Hristos şi creaţie nu este o separaţie, ci Hristos redescoperă caracterul de dar al Creaţiei”, menţionează părintele Stăniloae.

Folosul rugăciunii pentru mediul înconjurător

În mesajul pentru anul nou bisericesc (01 septembrie 2015), Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a explicat sensul şi folosul rugăciunii pentru mediul înconjurător: „După cum este cunoscut tuturor, data de 01 septembrie a fiecărui an a fost dedicată, la iniţiativa Patriarhiei Ecumenice şi, recent, şi de Biserica Romano catolică, drept o zi de rugăciune pentru ocrotirea mediului înconjurător. În această zi, Îl rugăm, în mod deosebit, pe Dumnezeul cel înalt să lumineze creaţia Sa, astfel încât viaţa oamenilor să fie plină de bucurie şi de roadă. Această rugăciune include, desigur, solicitarea ca schimbările inevitabile ale climatului natural să aibă loc şi să fie permise la nivele tolerabile atât pentru supravieţuirea oamenilor, cât şi pentru sustenabilitatea planetei”.

Totodată, Sanctitatea Sa a evidenţiat necesitatea ocrotirii responsabile a mediului înconjurător, dezaprobând faptul că „asemenea bogatului din Evanghelie (Luca 12, 13-21), oamenii distrug creaţia prin lăcomie, prin ataşamentul faţă de pământ şi de bunurile pământeşti, încercând mereu să le înmulţească”[2]

De asemenea, într-o scrisoare deschisă cu privire la enciclica Papei Francisc „Laudato Si’” (Fii lăudat), Patriarhul Ecumenic Bartolomeu subliniază faptul că: „Pământul ne uneşte într-o manieră unică şi extraordinară. Cu toţii împărţim pământul de sub picioarele noastre şi respirăm acelaşi aer al atmosferei planetei noastre. Chiar dacă nu ne bucurăm în mod echitabil de resursele lumii, suntem, totuşi, cu toţii responsabili de protejarea şi conservarea ei”[3].

________________________________________
[1] http://www.ceceurope.org/index.php?id=1820
[2] http://www.pravmir.com/bartholomew-i-and-catholics-together-on-world-day-of-prayer-for-the-care-of-creation/
[3] http://time.com/3926076/pope-francis-encyclical-patriarch-bartholomew/
- See more at: http://basilica.ro/ziua-mondiala-de-rugaciune-pentru-ocrotirea-creatiei-109252.html#sthash.DNAK3ZdC.
dpuf

Sursa: basilica.ro

.

02 Septembrie 2015

Vizualizari: 494

Voteaza:

Ziua Mondiala de rugaciune pentru ocrotirea creatiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact