COMUNICAT DE PRESA

Cu prilejul sarbatoririi Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Bucurestilor (27 octombrie), Prea Fericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, adreseaza tuturor pelerinilor urmatorul cuvant de invatatura:

Comoara sfinteniei - frumusetea cea netrecatoare

De ziua serbarii sale, Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Bucurestilor, ii aduna la un loc pe toti cei care Il iubesc si Il cauta pe Dumnezeu. Tineri si varstnici, oameni din toate colturile tarii, dar si de peste hotare, vin sa-l intalneasca pe Sfantul Dimitrie cel Nou, renunta la viata lor obisnuita pentru a deveni, pret de cateva zile, pelerini.

Pelerinajul - mijloc de intarire a credintei

Marile sarbatori religioase, cum sunt si cele din 26 si 27 octombrie de la Bucuresti, au darul sfant de a-L face mai aproape si mai iubit pe Dumnezeu. Multi oameni simt ce cauta cand isi indreapta pasii, an de an, catre racla Cuviosului, depasind lipsurile materiale si infruntand cu speranta greutatile calatoriei. Ei cred cu tarie ca Dumnezeu le va rasplati nevointa, dupa dragostea pe care ei insisi I-o arata.

Este poate adevarat ca sunt si semeni de-ai nostri atrasi doar de stralucirea sarbatorii, de multimile de oameni care se aduna, intelegand, poate, mai putin din semnificatia spirituala profunda a evenimentului. Totusi, vazand credinta celorlalti, rabdarea cu care infrunta oboseala, uneori vremea rea dar, mai ales, vazand lumina de pe chipurile celor ce se roaga, unii incep sa devina si ei mai interesati de sfintenie, de mantuire si de viata vesnica.

Pelerinii sunt ca niste prieteni ai Mantuitorului Iisus Hristos care, de-a lungul veacurilor, Il iubesc si-L marturisesc pe Unul Sfant, pe Cel ce este "Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 14, 6).

Sunt oameni care, vazand dragostea pelerinilor fata de Dumnezeu si de sfintii Lui, reaprind in ei insisi harul pe care Dumnezeu l-a sadit in ei la Sfantul Botez si, astfel, dobandesc puterea de a cauta mai intens frumusetile duhovnicesti netrecatoare ale rugaciunii si ale faptelor bune.

Pelerinajul poarta in el cautarea sfinteniei si fiorul rugaciunii

Pelerinajul este, pe langa o scoala a credintei - asa cum am aratat mai sus - si o expresie a vietii indreptate catre Dumnezeu. Toata viata il cautam pe Dumnezeu - chiar daca uneori, poate, nu ne dam seama de acest lucru - insa in timpul unui pelerinaj aceasta cautare devine calatorie cu Dumnezeu si intalnire cu El. Exista, in aceasta calatorie, o lucrare sfanta a luminarii sufletului si o sfintire a vietii. De pilda, pentru a ajunge la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou, la Bucuresti, ne facem planuri cu multa vreme inainte, ne sfatuim cu cei care au mai venit in alti ani, ne punem randuiala in treburile casei, cumparam bilet pentru transport, ne ingrijim de pachetul cu hrana pe care trebuie sa-l luam cu noi si multe alte pregatiri. Vedem, asadar, ca pelerinajul cuprinde multe actiuni obisnuite. Insa, toate aceste gesturi practice au ceva din fiorul sfant al rugaciunii. De fapt, totul, de la gandul de a porni in pelerinaj si pana la revenirea acasa devine o sfanta rugaciune, nu doar a buzelor, ci a intregii noastre fiinte. In mod minunat, pelerinul invata ca orice fapta, orice clipa a vietii poate fi oferita lui Dumnezeu, Care sfinteste darurile noastre (Cf. I Corinteni 10, 31).

Daca invatam sa traim ca pelerini, calatori in aceasta lume, nu mai contam in primul rand pe noi insine, pe avere sau putere, ci traim din iubirea lui Dumnezeu. Cu cat intelegem mai mult ca suntem trecatori, cu atat cautam si iubim mai mult pe Cel netrecator, pe Dumnezeu Cel vesnic si nemarginit, Izvorul vietii vesnice.

Sfantul Cuvios Parintele nostru Dimitrie cel Nou a trait in veacul al XIII-lea. S-a nascut in localitatea Basarabi, de pe malul Dunarii, facand parte, cel mai probabil, din neamul Basarabilor. Dupa ce, o vreme a fost pastor al turmelor satului natal, intraripandu-se cu dumnezeiescul dor s-a retras intr-o pestera in sihastrie. Acolo s-a nevoit multi ani in post si rugaciune, urcand treptele inalte ale sfinteniei. Domnul Iisus Hristos, pe Care L-a iubit din tinerete, l-a invrednicit ca si dupa moarte trupul sau sa-i fie preaslavit prin neputrezire, pana in zilele noastre, ca mangaiere pentru noi si marturie de netagaduit a Invierii.

Din anul 1774 moastele sale sunt cinstite in Catedrala patriarhala, Cuviosul fiind socotit, pe drept cuvant, ocrotitorul Bucurestilor.

Cu mijlocirile Sfantului, nenumarate minuni s-au facut si se fac, spre folosul sufletesc si trupesc al celor ce i se roaga cu evlavie.

Fie ca Hristos-Domnul, pentru rugaciunile Sfantului Dimitrie cel Nou, sa ne lumineze viata, intarindu-ne in credinta si sporind in fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi si mantuirea noastra!

S.S. + DANIEL

Arhiepiscop al Bucurestilor,

Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane"

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

 

.