Pastorala Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane la Duminica Ortodoxiei
SFANTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMANE
IUBITULUI NOSTRU CLER SI DREPTMARITORILOR CRESTINI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMANE,
HAR, MILA SI PACE DE LA DUMNEZEU TATAL, IAR DE LA NOI ARHIERESTI BINECUVANTARI!
Iubitii nostri fii sufletesti,
Potrivit Sfintei Traditii, icoanele fac parte din invatatura si practica Bisericii Crestine, iar, potrivit documentelor, ele se aflau pe peretii catacombelor in secolul intai si in urmatoarele doua, cand crestinii, persecutati de stapanirea lumeasca pagana si neputand sa se roage la lumina zilei, o faceau in adaposturi subterane.
Odata cu Edictul din anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare - devenit apoi sfant impreuna cu maica sa, Elena - le-a dat crestinilor libertatea de a-si manifesta credinta si cultul, acestia au ridicat sute si mii de biserici, pe care le-au impodobit cu picturi murale, dintre care unele se pastreaza pana astazi. Asa s-a dezvoltat arta iconografica bizantina, a Bisericii Rasaritului, care a cunoscut un nou avant in secolul VI, sub imparatul Justinian, si a continuat sa infloreasca inca doua sute de ani, daruindu-le inchinatorilor adevarate monumente de frumusete sacra.
Totul a mers bine pana pe la inceputul secolului VIII, cand tronul imperiului a cazut pe mana dinastiei isaurienilor, care nu aveau nimic in comun cu civilizatia si rafinamentele Bizantului.
Primul dintre ei, Leon al III-lea Isaurul, a pornit o teribila campanie impotriva icoanelor, ramasa in istorie sub numele de iconoclasm (adica 'distrugerea icoanelor') sau iconomahie (adica 'lupta contra icoanelor'), o urgie care avea sa dureze peste saptezeci de ani, cu nenumarate victime omenesti si imense pierderi patrimoniale.
Principala cauza care i-a determinat pe acestia sa duca o lupta atat de crancena impotriva icoanelor a fost, pe de o parte, puternica influenta a monofizismului, erezie care nega dubla natura a Mantuitorului Hristos, dumnezeiasca si omeneasca, afirmand ca firea omeneasca a fost absorbita de cea dumnezeiasca si ca, prin urmare, nefiind si om, Iisus nu putea fi reprezentat in icoana. Pe de alta parte, imparatii isaurieni erau interesati sa nu-si deterioreze relatiile politice cu califii musulmani din vecinatatea imperiului, care denuntau arta iconografica drept o abatere de la a doua porunca a Decalogului, puternic inserata in Coran. Acestei duble cauze i se adauga cea de ordin psihologic, inversunarea suveranului care constata ca vointa lui se loveste de impotriviri; la gandul ca ar putea fi infrant, el devine bulgarele de zapada in rostogolire, care incepe prin a speria o pasare si termina daramand o casa.
Pe durata celor sapte decenii s-au nascocit cele mai crunte forme ale prigoanei. Toate bisericile au fost golite de icoane, care erau distruse.
Toti cetatenii din Constantinopol si Asia Mica au fost obligati sa-si aduca icoanele in pietele publice, unde erau arse. Cei care se impotriveau erau arestati, exilati sau omorati.
Cei care incercau sa-si salveze icoanele in ascunzatori sau ingropandu-le in pamant, erau spionati, descoperiti si aruncati in temnite.
In biserici, frescele si mozaicurile iconografice au fost arse si acoperite cu straturi groase de tencuiala si var.
S-a recurs si la metoda perfida a discutiilor publice intre adversarii si adeptii icoanelor, pentru ca acestia din urma sa fie identificati, arestati si supusi torturilor.
De asemenea, moastele sfintilor au fost batjocorite si arse.
Deoarece impotrivirea poporului lua amploare, imparatul Constantin al V-lea a convocat un sinod care sa consfinteasca iconoclasmul din chiar interiorul Bisericii. Au participat 338 de episcopi, dar au absentat patriarhii Ierusalimului, Alexandriei si Antiohiei, precum si episcopul Romei. Sub amenintari, participantii au cedat, asa ca marea rezistenta a ramas pe seama calugarilor, care, neavand nimic de pierdut, in afara
de mantuirea sufletului, erau gata sa-si dea viata intru apararea sfintelor icoane. Dintre acestia, Sfantul Ioan Damaschin a scris un tratat impotriva iconoclasmului, cu o ampla pledoarie pentru cinstirea icoanelor. Mai mult, el l-a infruntat direct pe Leon al III-lea pentru abuz de putere, amintindu-i ca 'nu i se
cade imparatului sa-si faca de cap in Biserica'. Nu mai putin important a fost rolul Sfantului Teodor Studitul, egumenul marii manastiri de langa Constantinopol, ca si acela al Sfantului Nichifor Marturisitorul. Nu-l putem trece cu vederea nici pe Sfantul Grigorie Decapolitul, ale carui moaste se afla pe pamant romanesc, in Manastirea Bistrita din judetul Valcea.
Prigoana a incetat odata cu venirea pe tron a inteleptei imparatese Irina, impreuna cu fiul ei in varsta de numai 10 ani. Din porunca acestei femei intelepte si doritoare de pace, fapt pe care-l releva insusi numele ei, s-a tinut in anul 787, la Niceea, cel de al VII-lea Sinod Ecumenic, la care au participat aproximativ 350 de episcopi, sub presedintia patriarhului Tarasie, si care a restabilit cultul icoanelor, cu precizarea ca lor li se cuvine doar cinstire, iar nu venerare precum sfintilor sau adorare precum lui Dumnezeu, ca prin ele nu cinstim materia din care sunt facute, ci persoanele pe care le reprezinta, ca odata cu ele cinstim sfanta cruce si sfintele moaste, dar in limitele permise, fara exagerari.
Tulburari din partea iconoclastilor au mai fost si dupa aceea, pana cand la carma imperiului a venit o alta inteleapta femeie, imparateasa Teodora. Sub obladuirea ei, patriarhul Metodie a convocat un sinod la care i-a invitat pe toti episcopii, egumenii si calugarii care avusesera de suferit in rezistenta anti-iconoclasta. Atunci, la 11 martie 842, s-a hotarat ca prima Duminica din Postul Mare sa se numeasca Duminica Ortodoxiei, adica a credintei dreptmaritoare, consacrandu-se astfel, odata pentru totdeauna, cinstirea icoanelor in cultul crestin al Rasaritului.
Dreptmaritori crestini,
Asa cum bine stiti, constructia unei biserici ortodoxe se intinde pe durata mai multor ani. Cand noul locas este acoperit, tencuit, pardosit si incalzit, episcopul poate da binecuvantarea de a se sluji in el, dar provizoriu. Biserica e terminata si poate fi sfintita numai dupa ce a primit podoaba picturii, adica a iconografiei care imbraca peretii si tampla cu scene biblice si cu chipurile sfintilor. Spre mijlocul locasului, la indemana credinciosilor, se afla icoana praznicara.
De asemenea, si in casa fiecarui bun crestin se afla cel putin o icoana, sfintita de preot si asezata, de obicei, pe peretele dinspre rasarit. Chiar si omul cel mai simplu stie ca icoana nu este altceva decat reprezentarea vizuala a persoanei pe care o infatiseaza si ca rolul ei este acela de a inlesni comunicarea si comuniunea cu acea persoana. In acest fel, sfantul din icoana, contemplat zilnic prin cinstire si rugaciune, devine un fel de membru al familiei, unul de-al casei, caruia ii ceri mijlocirea, ajutorul si in preajma caruia te simti bine.
Nu altfel stau lucrurile in locasul de cult, numai ca familia Bisericii este incomparabil mai mare, de la dimensiunea unei parohii pana la scara universala. Adunati aici, in straduinta de a dobandi Imparatia Cerurilor prin asaltul rugaciunii, crestinii se intalnesc cu sfintii, care deja au cucerit-o. S-a alcatuit astfel o comunitate in care credinciosul de rand, familiar cu icoanele sfintilor, nu mai are nevoie de perceperea lor vizuala, acum percepandu-i prin sentimentul intim ca el nu e singur, ca sfintii sunt prezenti aici ca sa-l incurajeze, sa-l ajute, sa-i ofere dovada ca daca ei au fost ca el, si el poate fi ca ei, ca sfintii sunt o punte a posibilului spre ceea ce pare imposibil, mantuirea pacatosului.
Prin icoane, vedem sfintii in biserici, asa cum fac si ingerii 'care slujesc impreuna cu noi' si impreuna slavesc bunatatea lui Dumnezeu.
Icoana poate avea si un rol pedagogic, atat in familie, cat si in comunitatea elevilor dintr-o clasa scolara. O icoana nu poate fi in contradictie cu principiile educative ale dirigintelui, ci, dimpotriva, le confirma si le consfinteste, numai ca ea nu foloseste metoda expozitiva, ci pe aceea a exemplului viu. Icoana Mantuitorului Hristos inspira sentimentul bunatatii, icoana Maicii Domnului, pe acela al puritatii, icoana Sfantului Nicolae sau aceea a Sfintei Mucenite Filofteia inspira virtutea solidaritatii cu cel nevoias, icoana Sfantului Gheorghe indeamna la biruinta binelui asupra raului, icoana Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca ofera gandul ca rascumpararea unui pacat, oricat ar fi el de greu, nu e niciodata prea tarzie, daca luam jugul pocaintei.
Dreptmaritori crestini,
Pana la venirea Mantuitorului Hristos nu era cu putinta reprezentarea lui Dumnezeu, perceput ca spirit pur. Prin trimiterea Fiului Sau pe pamant, nevazutul Dumnezeu a realizat si modalitatea de a fi vazut de oameni. Insusi Domnul le spunea ucenicilor despre Sine: 'Cel ce M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal' (Ioan 14, 9). Asadar, de vreme ce Fiul a devenit trup prin Sfanta Fecioara Maria, a devenit si materie. Or, materia are consistenta, contur, forma, culoare, ea poate fi schitata, desenata, zugravita, sau - mai nou - fotografiata. Asa s-a nascut, dupa Traditie, primul portret al Mantuitorului, cel intiparit pe naframa Sfintei Veronica. Un astfel de portret devine, in Ortodoxie, prin sfintire, icoana. Si daca icoana a devenit posibila prin Intruparea lui Hristos, cu atat mai firesc ea poate reproduce chipul Maicii Domnului si pe al sfintilor.
Pe de alta parte, in icoana Domnului Iisus ne recunoastem pe noi insine si pricepem de ce Dumnezeu, dupa ce a zidit lumea, a incununat-o cu gandul 'Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra' (Facere 1, 26). Acest plural 'sa facem' denota ca in acel moment Fiul, ca Logos, era impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant. Asadar, daca omul va avea chipul lui Dumnezeu, si Hristos-Dumnezeu va avea chipul omului, iar aceasta nu doar prin materialitatea trupului primit de la Sfanta Fecioara Maria, ci si prin prototipul creat de cuvintele lui Dumnezeu-Tatal. Virtual, Dumnezeu-Fiul avea chipul omului inca dintru inceput, ceea ce inseamna ca El S-ar fi intrupat oricum in chipul omului, chiar daca Adam nu ar fi cazut din Rai.
Identificarea lui Hristos cu omul va fi si mai evidenta la a doua Sa venire. Principalul criteriu al Judecatii de Apoi va fi raspunsul fiecaruia la intrebarea daca el, in timpul vietii pamantesti, L-a recunoscut sau nu L-a recunoscut pe Iisus in suferinta omului de alaturi, fie ca acesta era flamand sau insetatsau strain sau gol sau bolnav sau intemnitat (Matei 25, 34-45). Iisus Hristos se afla in fiecare suferinta umana si exprima solidaritatea lui Dumnezeu cu propria Sa creatura. Problema este daca fiecare dintre noi L-a recunoscut sau nu pe Iisus Hristos in suferindul de langa el si daca, prin urmare, si-a exprimat solidaritatea lui cu Dumnezeu. Pacatul poate fi comisiv, dar si omisiv: daca poti face binele si-l faci, e o virtute urmata de rasplata; daca poti face binele si nu-l faci, e un pacat urmat de pedeapsa. Tu, omule, esti cel care te definesti si-ti hotarasti soarta.
Iata, deci, motivul pentru care Biserica noastra a hotarat, inca din vremea Patriarhului Justinian (1948-1977), ca Duminica Ortodoxiei sa fie ziua in care se face colecta pentru completarea Fondului Central Misionar. Acest Fond este destinat in exclusivitate ajutorarii semenilor nostri aflati in lipsuri, in nevoi sau in suferinte. Stiind acum, prin mijlocirea icoanelor, ca in fiecare suferinta umana se ascunde si asteapta Iisus Hristos, nu putem ramane nepasatori. Din pacate, in tara noastra inca exista destui sarmani, batrani, vaduve, orfani, copii abandonati, dar si parohii sarace in mediul rural, care au nevoie de sprijinul nostru. De aceea va adresam aceasta Scrisoare Pastorala, rugandu-va si indemnandu-va sa contribuiti, fiecare
dupa puterea si inima lui, la alinarea celor ce asteapta ajutorul nostru, al tuturor.
Daca unii dintre fratiile voastre nu au in Duminica aceasta posibilitatea unei donatii sau daca vor vrea sa daruiasca mai mult decat au dat, colecta le ramane deschisa si in Duminica viitoare.
Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va rasplateasca din milele Sale cele bogate!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu-Tatal si partasia Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!
Presedintele Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane,
+ DANIEL,
Arhiepiscopul Bucurestilor,
Mitropolitul Munteniei si Dobrogei,
Loctiitor al tronului Cezareii Capadociei,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane,
Loctiitor de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei
+ LAURENTIU,
Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului
+ BARTOLOMEU,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului
+ TEOFAN,
Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei
+ NICOLAE,
Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului
+ PETRU,
Arhiepiscopul Chisinaului, Mitropolitul Basarabiei si Exarh al Plaiurilor
+ IOSIF,
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
+ SERAFIM,
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Germaniei, Europei Centrale si de Nord
+ TEODOSIE,
Arhiepiscopul Tomisului
+ NIFON,
Arhiepiscopul Targovistei
+ PIMEN,
Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor
+ ANDREI,
Arhiepiscopul Alba Iuliei
+ NICOLAE,
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din cele doua Americi
+ CALINIC,
Episcopul Argesului si Muscelului
+ GHERASIM,
Episcopul Ramnicului
+ EFTIMIE,
Episcopul Romanului
+ EPIFANIE,
Episcopul Buzaului si Vrancei
+ IOACHIM,
Episcopul Husilor
+ CASIAN,
Episcopul Dunarii de Jos
+ TIMOTEI,
Episcopul Aradului, Ienopolei si Halmagiului
+ LUCIAN,
Episcopul Caransebesului
+ SOFRONIE,
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei
+ JUSTINIAN,
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului
+ DAMASCHIN,
Episcopul Sloboziei si Calarasilor
+ IOAN,
Episcopul Covasnei si Harghitei
+ GALACTION,
Episcopul Alexandriei si Teleormanului
+ AMBROZIE,
Episcopul Giurgiului
+ NICODIM,
Episcopul Severinului si Strehaiei
+ DANIIL,
Episcop-Loctiitor (Administrator) al Episcopiei Dacia-Felix (Serbia)
+ SILUAN,
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria
+ VINCENTIU PLOIESTEANU,
Episcop-Vicar Patriarhal
+ CIPRIAN CAMPINEANUL,
Episcop-Vicar Patriarhal
+ SEBASTIAN ILFOVEANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor
+ VARSANUFIE PRAHOVEANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor
+ CALINIC BOTOSANEANUL
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor
+ VISARION RASINAREANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
+ GURIE GORJEANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei
+ PAISIE LUGOJANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei
+ IRINEU BISTRITEANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului
+ VASILE SOMESANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului
+ SILUAN MARSILIANUL,
Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale
+ MARC NEMTEANUL,
Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale
+ SOFIAN BRASOVEANUL,
Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxa Romana a Germaniei, Europei Centrale si de Nord
+ IOAN CASIAN DE VICINA,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din cele doua Americi
+ IRINEU SLATINEANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ramnicului
+ IOACHIM BACAUANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului
+ CORNELIU BARLADEANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Husilor
+ PETRONIU SALAJANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei
+ IUSTIN SIGHETEANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.