PS Varlaam Ploiesteanul, Episcop-Vicar Patriarhal

Ieri, 20 decembrie, in Duminica dinaintea Nasterii Domnului, in cadrul Sfintei Liturghii savarsite in Catedrala patriarhala, a avut loc hirotonirea intru arhiereu a parintelui arhimandrit Varlaam Merticariu, ales Episcop-Vicar Patriarhal de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, cu titulatura Ploiesteanul, in sedinta de lucru din 28 octombrie 2009, informeaza „Ziarul Lumina“. Randuiala chemarii la aceasta inalta treapta a slujirii a inceput la Vecernia de sambata seara.

La finalul Vecerniei savarsite de preotii slujitori ai Catedralei patriarhale, a avut loc slujba speciala de anuntare si chemare a candidatului la treapta arhieriei. Prin aceasta slujba, care se numeste ipopsifiere, se arata ca, dupa alegerea candidatului de catre Sfantul Sinod si dupa ce autoritatile de stat au luat act de aceasta alegere, potrivit canoanelor Bisericii si Statutului Bisericii Ortodoxe Romane, precum si potrivit principiului libertatii umane, candidatul raspunde in mod liber si constient chemarii si responsabilitatii ce vor urma.

Ieri-dimineata, la slujba Utreniei, candidatul la arhierie a citit inaintea ierarhilor prezenti marturisirea de credinta, care cuprinde o retrospectiva a istoriei luptei Bisericii cu toate ereziile cu care s-a confruntat de-a lungul veacurilor.

Dupa marturisirea de credinta, noul episcop a semnat un act oficial, asezat pe Sfanta Evanghelie, prin care a certificat ca isi asuma tot ceea ce a marturisit, precum si slujirea si misiunea ce vor urma.

In cadrul Sfintei Liturghii ce a urmat, savarsita de Intaistatatorul Bisericii nostre, inconjurat de IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targovistei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului, IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Sofronie, Episcopul Oradiei, PS Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Daniil, Episcop administrator al Daciei Felix, PS Ciprian Campineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, PS Emilian Lovisteanul, Episcop -Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, si de un ales sobor de preoti si diaconi, candidatul a fost hirotonit episcop, dupa randuiala liturgica, primind vesmintele specifice: sacosul, omoforul, engolpionul, crucea si mitra, la fiecare intrebandu-se: „Vrednic este?“ si multimea raspunzand „Vrednic este!“

Dupa citirea Sfintei Evanghelii, in care s-a istorisit Genealogia Mantuitorului, potrivit Sfantului Evanghelist Matei, Patriarhul Romaniei a rostit un cuvant de invatatura in care a explicat ca genealogia pe care ne-o prezinta Evanghelistul Matei ne arata perioada de pregatire si de asteptare, cu credinta si cu speranta, a venirii lui Mesia. „In primul rand, Evanghelia de astazi ne arata ca Dumnezeu pregateste pe poporul ales si pe alte popoare ca Fiul Sau cel Vesnic, care se face om, sa fie primit potrivit pregatirii. Pregatirea aceasta s-a facut mai ales prin prooroci si prin persoane care preinchipuiau pe Mesia, pe Hristos. In al doilea rand, invatam din Evanghelia de astazi ca nu numai pentru poporul evreu vine Hristos in lume, ci si pentru alte popoare, pentru toate popoarele care vor crede in El. In al treilea rand, in partea a doua a Evangheliei care s-a citit se vede ca Nasterea dupa trup a Mantuitorului Iisus Hristos nu este una obisnuita, nu este o nastere din initiativa barbateasca, nici din pofta trupeasca. Este o nastere care se realizeaza din initiativa lui Dumnezeu, astfel ca Pruncul care se naste din Fecioara Maria S-a zamislit de la Duhul Sfant, asa cum se spune in Crez, si zamislirea Lui s-a facut in mod neobisnuit“, a spus PF Parinte Patriarh Daniel.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Ciprian Campineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, in calitate de secretar al Sfantului Sinod, a citit Actul Patriarhal, prin care noul episcop a fost recunoscut ca Episcop-Vicar Patriahal, cu titulatura Ploiesteanul - „Luand act ca propunerea noastra a tinut seama de existenta unui post vacant de episcop-vicar patriarhal la Patriarhia Romana, inca din luna aprilie 2006, si are in vedere solutionarea multiplelor si complexelor probleme care se deruleaza prin Cancelaria Sfantului Sinod, sectoarele Administratiei Patriarhale si ale institutiilor centrale bisericesti cu scop misionar, acordarea importantei cuvenite si coordonarea eficienta a activitatilor cu caracter cultural-educativ, misionar-filantropic si social, administrativ-economic si edilitar-gospodaresc la nivelul Patriarhiei Romane“ - , aratandu-se, de asemenea, ca aceasta alegere si hirotonia s-au facut apreciindu-se ca preacuviosul parinte arhimandrit dr. Varlaam Merticariu are o temeinica formare pastorala, duhovniceasca si monahala, desavarsita in peste 11 de ani de viata calugareasca si de slujire la sfantul altar, o solida instruire teologica si o vasta cultura in domeniul istoriei bisericesti universale si al ortodoxiei romanesti, o indelungata si rodnica experienta la catedra.

In continuare, Intaistatatorul Bisericii noastre i-a daruit noului Episcop-Vicar Patriarhal mantia si toiagul, insemne ale slujirii arhieresti, iar PS Varlaam a binecuvantat poporul in noua sa demnintate. PF Parinte Patriarh a rostit, cu aceasta ocazie, un cuvant de felicitare pentru noul episcop hirotonit si a multumit lui Dumnezeu pentru daruirea unui nou slujitor, subliniind: „Avem mare nevoie, aici la Patriarhie, de ierarhi care sa reprezinte, ca delegati ai Patriarhului Romaniei, Biserica in diferite momente importante, atat din viata Bisericii, cat si din viata tarii noastre, si, de asemenea , sa reprezinte Biserica noastra peste hotare, in diaspora romana si la intruniri internationale, ca manifestare a faptului ca Patriarhia Romana, Biserica Ortodoxa Romana, are relatii de dialog si cooperare mai intai cu Bisericile Ortodoxe surori si apoi cu alte Biserici crestine si cu organisme internationale si institutii in care aduce marturia dreptei credinte si marturia unei vieti dinamice, a unei vieti pastorale, misionare, culturale si sociale, care se desfasoara in tara noastra cu multa jertfelnicie, cu multa daruire de sine. Felicitam pe Preasfintitul Episcop-Vicar Patriarhal Varlaam, pentru ca astazi primeste o demnitate mai mare si o slujire mai grea, aceea a arhieriei“, a spus Preafericirea Sa.

In final, noul Episcop-Vicar Patriarhal a multumit Parintelui Patriarh Daniel, intreg Sfantului Sinod, precum si clerului si credinciosilor, exprimandu-si emotia in fata acestei inalte slujiri. „Ma incearca sentimentul responsabilitatii chemarii in aceasta dumnezeiasca slujire. Cred ca lucrarea Duhului Sfant pe care l-ati invocat in taina hirotoniei pe care am primit-o astazi va vindeca si va completa cele care imi lipsesc si nadajduiesc ca sentimentul acesta de responsabilitate il voi trai cu bucurie mai tarziu. Traiesc un sentiment de mare onoare, pentru ca am fost chemat la cea mai inalta demnitate bisericeasca, la arhierie, treapta cea mai inalta a slujirii sacramentale, despre care Sfantul Ignatie Teoforul, pe care il praznuim astazi, a scris in cuvinte de foc“, a spus Preasfintitul Varlaam, noul Episcop- Vicar Patriarhal.

Sursa: basilica.ro

21 Decembrie 2009

Vizualizari: 5394

Voteaza:

PS Varlaam Ploiesteanul, Episcop-Vicar Patriarhal 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact