Pelerinaj la Manastirea Sfintii Voievozi din Slobozia

O racla cu sfinte moaste de la Iasi va fi adusa, miercuri, la Slobozia, de catre o delegatie a eparhiei Sloboziei si Calarasilor, condusa de catre Preacuviosul Rafael, staretul Manastirii 'Sfintii Voievozi', eveniment prilejuit de cel de-al doilea hram al Manastirii din Slobozia, 'Izvorul Tamaduirii'.

Sfintele moaste vor fi aduse in fata Catedralei Episcopale 'inaltarea Domnului' din Slobozia, iar din acest loc, alaturi de credinciosi, va avea loc o procesiune pana la Manastirea 'Sfintii Voievozi', unde vor fi depuse spre inchinare, alaturi de moastele care strajuiesc manastirea, pana luni, 12 aprilie.

in toata aceasta perioada vor fi savarsite continuu slujbe bisericesti, iar vineri, 9 aprilie, de ziua hramului acestei manastiri, va fi savarsita Sfanta Liturghie de catre Preasfintitul Parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, alaturi de un sobor ales de preoti si diaconi.

Preotul Dinca Ovidiu, din cadrul Episcopiei Sloboziei si Calarasilor, a precizat ca 'vineri se va sfinti apa - aghiazma mica, intaistatatorul eparhiei noastre savarsind Sfanta Liturghie si in ziua de duminica, in acelasi sfant locas, devenit a doua catedrala a Episcopiei Sloboziei si Calarasilor'.

Pelerinajul se va incheia luni dimineata, odata cu plecarea sfintelor moaste catre Catedrala din Iasi.

Sursa: Agerpres.

07 Aprilie 2010

Vizualizari: 665

Voteaza:

Pelerinaj la Manastirea Sfintii Voievozi din Slobozia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.86 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 47.57 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact