Ganduri la Duminica de dinaintea inaltarii Sfintei Cruci

Ganduri la Duminica de dinaintea inaltarii Sfintei Cruci Mareste imaginea.

„...lumea este răstignită pentru Mine şi Eu pentru lume” (Galateni 6,14)

Prin unele mănăstiri se mai întâlneşte o icoană veche înfăţişând un călugăr răstignit. In fiecare mână răstignitul ţine câte o lumânare aprinsă, iar deasupra capului lui,
Mântuitorul ţine mai multe cununi. Dacă priveşti mai de aproape, vezi că la diferite părţi ale trupului celui răstignit sunt scrise stihuri din psalmi. Astfel, la mâini este scris „făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele”; la ochi scrie „ochii mei pururea spre Domnul”; la gură, „gura mea va grăi înţelepciune”; la piept, „în inima mea am ascuns cuvintele Tale”; la picioare, „pe calea poruncilor Tale am alergat”; la genunchi: „genunchele mele au slăbit de post.”

De o parte şi de alta a celui răstignit se află opt fiare înfricoşate, care îi dau asalt cu suliţe şi cu săgeţi, strigând: „Coboară-te de pe cruce! Coboară-te de pe cruce!”; iar numele fiarelor sunt scrise chiar pe ele: duhul lăcomiei, duhul curviei, al mâniei, al iubirii de arginţi, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei.

Am adus înainte aceasta icoană pentru că ea ne ajută foarte bine să înţelegem cuvântul apostolului către galateni: „...Lumea este răstignită pentru Mine şi Eu pentru lume.” Oare ce vrea să spună apostolul când zice: „Eu sunt răstignit pentru lume?” Fără îndoială că un lucru de taină, pentru că cel răstignit nu mai poate spune despre sine că este răstignit, şi nici apostolul Pavel, noi ştim bine că nu a fost vreodată răstignit, ci a murit de sabie.

Ca să înţelegem vorbirea Apostolului, să ne uităm la un răstignit şi să vedem care sunt chinurile lui. Ţintuit de mâini şi de picioare, cel răstignit nu mai poate mişca şi această stare îi măreşte îngrozitor chinurile; suferinţele răstignitului sunt înspăimântătoare: omul moare puţin câte puţin şi vede moartea cum vine sigură, fără nici o nădejde de izbăvire. Nemişcare totală, suferinţe grozave şi moartea - aceasta este starea celui răstignit.

Lumea, faţă de care apostolul este răstignit, are mai multe înţelesuri: oamenii ceilalţi, în afară de noi. Se zice: „gura lumii”, sau „zice lumea”, despre o vorbă care circulă. Deci prin lume mai înţelegem şi mulţimea lucrurilor care ne înconjoară, lumea materială, lumea vegetală, lumea animală. Şi mai înţelegem prin lume mentalitatea omului legat de cele materiale, împătimit de lucruri, lumea de păcat. In acest înţeles, diavolul este „stăpânitorul acestei lumi” (loan 14,30), iar Mântuitorul este Cel ce a biruit lumea (loan 16, 33). In acest din urmă înţeles este luată lumea faţă de care s-a răstignit Apostolul.

A fi răstignit faţă de lume, deci, înseamnă a fi nemişcat faţă de păcat, a suferi împotriva Iui până la moarte. Din pricina păcatului din noi, omul este înclinat, trup şi suflet, spre lumea păcatului, doreşte, pofteşte cele frumoase şi bune ale lumii. Trebuie deci răstignită această poftă păcătoasă, oprită, biruită.

Cum se face acest lucru, ne învaţă inscripţiile din jurul călugărului celui răstignit de care am pomenit la început. „Lumea” pătrunde în noi pe calea simţurilor - ochi, urechi, gust... - şi trăieşte în noi prin cugetele, vorbele şi faptele noastre. Pe toate acestea trebuie să le păzim de duhul lumii. Cum? Veghind la ferestrele simţurilor ca să nu intre moartea prin ele, ci ochii să fie pururea spre Domnul, în inimă să fie ascunse cuvintele Domnului, picioarele să umble pe calea virtuţilor, călăuzite de legea Domnului, gura să grăiască dumnezeiasca înţelepciune, iar urechile să fie surde la strigătul fiarelor celor înfricoşate ale patimilor care ne somează: „pogoară-te de pe Cruce!“.

Dacă astfel se răstigneşte omul faţă de lumea păcatului - împotrivindu-i-se, nelucrându-l apoi lumea cum se poate răstigni faţă de noi, pentru că noi vedem că cel rău ne asaltează cu suliţe şi cu săgeţi, ca cele opt fiare de pe icoană, silindu-ne să ne coborâm de pe Cruce? Lumea de păcat năvăleşte peste noi prin toate simţurile: văz, auz, miros, gust, pipăit; cum să o răstignim, să o stăvilim, să nu mai năvălească asupră-ne?

Sfântul Apostol Pavel spune că „toată făptura suspină aşteptând izbăvirea” (Romani 8, 22). Pe de altă parte noi ştim că toată făptură la început a fost „bună foarte” şi deci nu poate fi prin sine pricină de păcat. Nu lumea este rea, ci întrebuinţarea ei; nu din afară vine răul, ci din mine. Lucrurile din afară sunt numai paravanul în dosul căruia se ascunde vrăşmaşul, pentru a trezi pornirile pătimaşe din mine. De obicei omul nu întrebuinţează lucrurile în cadrul rânduit de Dumnezeu, ci pătimaş; nu mănâncă pentru întreţinerea trupului, ci cu lăcomie şi altele asemenea, adică leagă de înţelesul simplu al lucrurilor înţelesuri pătimaşe, cum zice acelaşi Sfânt Maxim. Trebuie deci să desfacem de lucruri aceste înţelesuri păcătoase, şi atunci ele nu ne mai sunt prilej de păcat, de ispită, ci dimpotrivă, ele însele ne povăţuiesc spre Dumnezeu, căci şi cu acest rost a creat Făcătorul lumea: să fie spre trebuinţele vieţii pământeşti, dar şi scară care duce la cele cereşti. Deci, dacă noi ne-am răstignit faţă de lume, descoperim că deja lumea este răstignită faţă de noi.

„Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda cu altceva”, zice apostolul, „fără numai cu Crucea Domnului, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Crucea Domnului este deci aceea cu care noi putem săvârşi aceasta îndoită răstignire, a noastră şi a lumii. De aceea, Apostolul se laudă cu ea şi Mântuitorul ne învaţă că nu putem merge pe urma Lui decât purtând Crucea. Viaţa creştină este viaţă de răstignit. Dar până să fii răstignit pe Cruce, trebuie multă vreme să purtăm Crucea, să ne luptăm cu răul până la sânge, să ne luptăm cu duhurile cele rele, să răbdăm multe necazuri, îndreptând toate lucrările simţurilor şi ale minţii spre cele bune, cum ne învaţă stihurile din psalmi, în icoana călugărului răstignit.

Răstignirea vine abia la urmă, iar când am ajuns acolo, izbăvirea este aproape: Mântuitorul stă cu cununile întinse, gata să încununeze pe cel biruitor. Crucea este semn de luptă, dar totodată de biruinţă şi de încununare. De care să ne învrednicească şi pe noi Domnul cu harul şi cu puterea Sfintei Sale Cruci.

Amin.

Parintele Petroniu Tanase

 

Pe aceeaşi temă

05 Septembrie 2018

Vizualizari: 1172

Voteaza:

Ganduri la Duminica de dinaintea inaltarii Sfintei Cruci 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE