De multe ori, cei doi Dimitrie din calendarul romanesc au fost confundati. Acest lucru poate fi explicat prin coincidenta de nume. Ori prin starea de sfintenie la care au ajuns, bucurandu-se de vederea lui Dumnezeu. Sau, poate, prin faptul ca amandoi sunt purtatori ai aceluiasi har dumnezeiesc, care i-a facut nemuritori. De fapt, ei au intrat in fericirea vesnica, randuita prietenilor lui Dumnezeu.
Informatiile asupra vietii Sf. Mare Mucenic Dimitrie sunt saracacioase. Viata sa, inscrisa in Sinaxare incepand cu sec.
Si romanii au un Sfant Dimitrie
Nici viata Sf. Cuvios Dimitrie nu este mai bogata in amanunte biografice. Se pare ca el a trait in sec. al XIII-lea, in timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Tarnovo, intemeiat de fratii Petru si Asan. S-a nascut in apropiere de Russe, intr-un mic sat, Basarabi, locuit deopotriva de romani si bulgari, pe valea afluentului dunarean Lom. Atras de viata monahala, se va retrage intr-una dintre pesteri, dedicandu-se postului, rugaciunilor si privegherilor, izolat cu totul de lume. Nu se stie cati ani s-a nevoit in aceasta pestera, nici cand a trecut la cele ceresti. Datorita vietii sale deosebite, a fost invrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
Moastele sale au ramas ascunse pana cand s-a aratat in vis unei fetite bolnave. Ele au fost cautate si scoase din apa, devenind facatoare de minuni. Prima vindecata a fost fetita care il visase. Moastele sale au ramas, prin voia sfantului, in biserica din Basarabi pana in timpul razboiului ruso-turc (1768-1774). Luate de generalul Saltacov spre a fi duse la
Uniti de iubirea de Dumnezeu
Vietile celor doi Dimitrie sunt foarte diferite. Unul a trait in sec. al III-lea, altul cu o mie de ani mai tarziu. Unul a fost mare dregator, celalalt, pastor de vite. Unul nu a fost calugar, dar l-a marturisit pe Hristos in timpul prigonirii sale. Celalalt s-a calugarit, iar viata sa aleasa a fost cea mai puternica marturie. Unul a suferit inca de tanar moarte martirica, in fata tuturor. Celalalt a murit la batranete, in pace, nestiut de nimeni. Moastele unuia au fost cinstite imediat, in timp ce celelalte au ramas ascunse pana au fost descoperite prin minune dumnezeiasca. Desi s-au nevoit atat de diferit, ei au ajuns totusi in acelasi loc. Dincolo de aceste mijloace insiruite, se afla ceva comun. Iubirea de Dumnezeu, care este mai presus de orice nevointa. Iubindu-l pe Dumnezeu, si Dumnezeu i-a iubit pe ei, inzestrandu-i cu darul facerii de minuni. Insasi neputrezirea trupului lor este o minune. Dar minunea cea mai mare este ca acesti doi Dimitrie ne arata ca, orice cale am alege intre aceste doua extreme, martiriul si retragerea in pustie, putem sa ne alaturam lor, in Imparatia cerurilor. Caci sfintii au fost oameni ca noi.
Ocrotitor al Tesalonicului
Sf. Mare Mucenic Dimitrie se bucura de o evlavie deosebita si in randul grecilor, in special la Tesalonic, unde se afla moastele sale. Din acest motiv este considerat patronul spiritual al acestui oras. La moastele sale se realizeaza un pelerinaj continuu. Ziua sa de praznuire, 26 octombrie, este sarbatorita insa cu un fast deosebit. Arhim. Dosoftei Scheul, Mare Eclesiarh al Catedralei mitropolitane, a avut ocazia de a merge acasa la Sf. Dimitrie. "Biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic este cea mai mare si, cred, cea mai frumoasa din Grecia, fiind foarte veche - din sec. al V-lea. De ziua sfantului se face o procesiune mai deosebita. Cu o zi inainte, dupa Priveghere, se pregateste racla, care se afla undeva in partea stanga a bisericii. Deasupra raclei se afla o alta raclita, ce contine capul sfantului. Aceasta raclita este dusa in Sf. Altar. Racla cea mare, protejata cu un clopot de cristal, se asaza sub policandru si se deschide, astfel incat se pot vedea fragmente din moastele Sf. Dimitrie. Ea ramane aici timp de 7 zile, pana la odovanie (ca la un praznic imparatesc). In ziua praznicului, dupa savarsirea Sf. Liturghii, racla este scoasa afara in procesiune. Alaiul de clerici si credinciosi este precedat de copii, care poarta prapurii. Se merge pe strazile cartierului in care se afla biserica, apoi racla este reasezata in biserica, sub policandru. Este o mare bucurie pentru tesaloniceni, pentru toti cei care participa la aceasta sarbatoare, veniti din toate colturile Greciei si chiar ale lumii", ne-a declarat arhim. Dosoftei.
Ocrotitor al Bucurestilor
Adoptat imediat de romani (poate si pentru ca exista posibilitatea ca el sa fi fost roman), Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou s-a aratat grabnic ajutator. Bucurestiul l-a recunoscut drept ocrotitor, ca o multumire fata de darnicia sa nemasurata. Multimea harului ce se revarsa din racla sfantului atrage zilnic multi pelerini la Catedrala patriarhala, unde este gazduit Cuviosul. In ziua pomenirii sale, 27 octombrie, Dealul Patriarhiei devine un kilometru zero al credintei. Arhim. Dosoftei ne-a oferit cateva detalii despre aceasta sarbatoare: "Randuiala scoaterii moastelor Sf. Cuvios Dimitrie este asemanatoare celei de la
Daniela LIVADARU
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.