Ca reprezentare picturala, icoana poate avea aspectul ei istoric, estetic si arheologic, dar ea nu apartine artei sacre, ci cultului Bisericii. Icoana este sfintita in numele lui Dumnezeu si in cinstea prietenilor Lui, adica sfintii, si primeste harul Duhului Sfant. Ea il preamareste pe Dumnezeu si sfinti dupa principiul afirmat de Sf. Vasile cel Mare „cinstea data icoanei trece la cel zugravit pe ea“ sau la prototip. In istoria crestinismului se intalnesc icoane facatoare de minuni, ele ne urca rugaciunea catre Dumnezeu si ne pogoara si fac prezent harul.
In istoria Bisericii, cultul icoanelor a avut de suferit datorita conceptiilor extremiste venite din mentalitatea evreiasca sau musulmana si care a gasit sustinere printre crestini. Si modul de reprezentare a fost corectat in timp, asa incat Sinodul Quinisext sau Trulan din septembrie 692 in canonul 82 precizeaza: „Pe anumite picturi se afla mielul pe care Inaintemergatorul il arata cu degetul; acest miel a fost pus acolo ca model al harului, prefigurand - prin mijlocirea Legii - adevaratul Miel, Hristos Dumnezeu. Desigur ca onoram figurile si umbrele ca pe niste simboluri si inchipuiri ale Bisericii, dar preferam harul si adevarul, primind acest adevar ca plinire a Legii. Hotaram deci ca de acum inainte plinirea aceasta sa fie tuturor vadita prin picturi, astfel incat in locul mielului din vechime sa fie reprezentat - dupa firea Sa omeneasca - Cel ce a ridicat pacatele lumii, Hristos Dumnezeul nostru. Asa intelegem marirea smereniei lui Dumnezeu-Cuvantul si ajungem sa-I pomenim locuirea in trup, patima, moartea Lui mantuitoare si, de aici, izbavirea pe care a daruit-o lumii“.
Notiunea iconoclasta de icoana este exprimata in tratatul lui Constantin Copronimul, care traduce in acest sens punctul de vedere comun al tuturor promotorilor iconoclasmului. Dupa el, o icoana veritabila trebuie sa aiba aceeasi natura cu cel pe care il reprezinta, fiindu-i in mod obligatoriu consubstantiala. Plecand de la acest principiu, iconoclastii ajung la concluzia inevitabila ca numai Euharistia este icoana lui Hristos. Pentru ortodocsi Sfintele Daruri nu sunt o icoana tocmai pentru ca sunt identice cu prototipul lor. Patriarhul Nechifor ne lumineaza in acest sens: „Icoana este o asemanare a prototipului…sau o imitare si un reflex al prototipului, dar prin natura ei ea se deosebeste de prototip. Icoana se aseamana cu prototipul datorita perfectiunii artei imitative, dar se deosebeste de prototip prin natura. Iar daca nu s-ar deosebi cu nimic de prototipul ei, atunci nu ar mai fi o icoana, ci chiar prototipul“. Icoana nu reprezinta natura, ci persoana, rezuma Teodor Studitul.
Biruinta impotriva iconoclastilor nu se incheie in 787 la Sinodul 7, desi poarta 307 semnaturi, ci abia in 11 martie 843 prin imparateasa Teodora, de aceea si asezarea Duminicii Ortodoxiei in prima Duminica a Postului Mare apare ca o biruinta definitiva impotriva ereziilor.
Cinstirea sfintelor icoane isi are temeiul si nevoia de concret in dorinta de apropiere fata de Dumnezeu a credinciosului. Omul simte necesitatea de a avea redata in forma vizibila chipul persoanei apropiate si indragite. Si cum sa nu-L indragesti pe Cel care a murit pentru tine?
de Pr. Puiu Dumitru Cristinel, Parohia „Sf. Nicolae“, Mogosesti,
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.