Noile programe scolare la religie, trimise la minister


Noile programe scolare la religie, trimise la minister

Cu binecuvantarea Intaistatatorului BOR, Comisia Patriarhiei Romane de analiza a programelor scolare la disciplina Religie, formata din 19 membri, a trimis vineri, 21 martie, Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, spre aprobare, noul proiect de programe scolare la disciplina Religie pentru clasele I-XII. "Noile programe scolare pentru disciplina Religie au fost restructurate de o Comisie a Patriarhiei Romane, formata din cadre didactice cu experienta, inspectori, psihologi si specialisti in stiintele educatiei. Aceste documente pun in evidenta caracterul formativ al Religiei si vor sta la baza viitoarelor manuale, urmarind contextualizarea si adaptarea continuturilor in functie de etapele de varsta ale elevilor. Valorile moral-religioase, necesare copiilor, dar si comunitatilor, sunt reflectate de temele propuse: "Familia - dar al lui Dumnezeu", "Crestinul in scoala si in biserica", "Rolul tinerilor in apararea vietii", "Natura - darul lui Dumnezeu pentru oameni", "Iubirea prin fapte: ajutorarea celor aflati in suferinta". Redactate in spirit irenic, programele contin si teme dedicate religiilor lumii sau monumentelor reprezentative de arta religioasa, fiind evidentiat rolul crestinismului in dezvoltarea culturii si civilizatiei europene", a declarat Bogdan Popescu, consilier in cadrul sectorului teologic-educational al Patriarhiei Romane.

(C.B.)

.

26 Martie 2008

Vizualizari: 3071

Voteaza:

Noile programe scolare la religie, trimise la minister 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Viata Maicii Domnului in traditia bizantina
Viata Maicii Domnului in traditia bizantina Relativa puținătate a episoadelor evanghelice care o au în centru pe Maica Domnului reflectă atât centralitatea hristologică a Evangheliei Bisericii, cât și discreția și smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existență pământească a Fecioarei 35.00 Lei
Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.86 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 47.57 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact