Pastele crestin si Pastele evreiesc
Importanta sarbatorii Pastelui este maximala, atat pentru iudei, cat si pentru crestini. Pentru evrei, taierea in fiecare an a mielului pascal a devenit amintirea de neuitat a eliberarii din amara robie egipteana, dar a indicat totodata si perspectiva eliberarii prin Mesia-Hristos. Profetii vor folosi imaginea mielului de jertfa cu referire expresa la lucrarea viitorului Mesia. Astfel, Isaia spune: "Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura Sa spre a Se apara, ca un miel nevinovat, pe care-l duc la taiere si ca o oaie fara de glas impotriva celor ce o tund, nu si-a deschis gura sa" (cap. 53, 7).
Transpus in gandirea crestina, mielul pascal il prefigureaza tocmai pe Hristos-Pastele nostru. Prin Hristos s-a realizat trecerea noastra de la pacat la virtute si de la moarte la viata. Pastele, instituit prin vointa divina, constituie si pentru noi, cei care purtam numele de "crestini" de la "Hristos", marturia interventiei salvatoare a lui Dumnezeu in lume. De fapt, tot Vechiul Testament da marturie despre interventia proniatoare a lui Dumnezeu. Instituind si celebrand Pastele, crestinii nu au copiat, pur si simplu, sarbatoarea evreilor si nici nu au confiscat-o. Avem dovezi scripturistice imbatabile ca Hristos ne-a daruit noua Pastele, ca El, Cel ce i-a eliberat pe evrei din Egipt, ne-a adus si noua, crestinilor, o alta eliberare, de sub o alta tiranie, de sub stapanirea diavolului si a pacatului, ce ne apasa mai crunt decat pe evrei robia egipenilor.
Inegalabila Veste Buna adusa de Hristos in lume, cu acordul si vointa Tatalui, a fost tocmai spre a vesti incheierea pacii intre pamant si cer, dintre Dumnezeu si oameni. Sa nu se uite ca venirea lui Iisus in lume aproape ca a coincis cu perioada de varf a sclaviei si este posibil ca si din aceasta ratiune profetul sa-L fi numit "Ebed Yahweh", adica "Sluga Domnului".
Cu toate ca S-a autointitulat eliberatorul robilor si al prizonierilor de razboi, Hristos n-a eliberat pe nimeni din vreo robie pamanteasca, fiindca menirea Lui nu era aceea de a zdruncina ori desfiinta structurile socio-politice ale lumii. Chiar si asa, suntem indreptatiti sa-L numim pe Hristos, Pastele nostru sau Eliberatorul nostru suprem, deoarece a eliberat omenirea de sub robia stapanitorului acestei lumi, adica a satanei.
Cum serbam noi, crestinii, Pastele nostru?
Cu alte cuvinte ce trebuie sa facem noi pentru Hristos, daca El a facut totul pentru noi? Ca sa aflam raspunsul cel mai potrivit, trebuie sa ne raportam la invatatura si indemnul unor Sfinti Parinti care gasesc o noua interpretare si un nou continut Pastelui iudaic.
Daca iudeii celebreaza eliberarea temporara si pamanteasca, nutrind, in acelasi timp, si sperantele venirii unui Mesia, ca eliberator national, crestinii trebuie sa sarbatoreasca eliberarea de pacat si de moarte, si sa nutreasca si ei speranta unirii cu Hristos Cel rastignit si inviat, pentru a ramane in comuniune cu El in vesnicie. Pentru a realiza acest lucru este necesara o reala si consecventa pregatire.
Sfantul Chiril Alexandrinul le spunea crestinilor ca se impune sa invete din tinuta evreilor la cel dintai Paste celebrat de ei, imbracati si echipati pentru o calatorie, ca si ei sunt pelerini pe pamant si trebuie sa fie si ei permanent gata de o mutatie spirituala in fiinta lor, iar Sf. Ioan Gura de Aur preciza si el ca Pastele trebuie celebrat de crestini cu multa bucurie, dar si cu o oarecare pregatire, si sa nu uite niciodata ca li se cere si lor o iesire din prea multele imprastieri ale acestei lumi, adica sa nu zaboveasca numai in cele vremelnice. Sa treaca, adica, de la stilul de viata propriu acestui veac, la un alt fel de vietuire, la care ne invita Domnul Hristos, iar porunca data evreilor: Iar voi sa nu iesiti nici unul din usa casei, ni se poate aplica si noua crestinilor, cu sugestia ca cel care s-a impartasit de credinta in Hristos si a primit scumpul Lui Trup si Sange, sa ramana in viata de sfintenie, sa nu se mai amestece cu egiptenii vietii acesteia si sa nu mai traiasca in intunericul necunostintei.
Una dintre cele trei mari sarbatori biblice la poporul evreu, numite si "de pelerinaj", este cea Pastelui. Evocand momentul biblic al crutarii copiilor intai nascuti ai evreilor, cand ingerul exterminator a lovit cu moartea pe toti cei intainascuti de parte barbateasca ai egiptenilor, cuvantul "Paste", in ebraica "Pesah", semnifica, printre altele, "trecere peste", "salvare". Intr-adevar, Biblia ne spune ca ingerul trimis ca sa-i nimiceasca pe fiii egiptenilor a sarit peste casele israelitilor si i-a trecut cu vederea pe fiii lor, fiindca Dumnezeu a vrut sa-i tina in viata.
Sangele mielului simboliza ispasirea pacatelor
Instituita din initiativa lui Dumnezeu, sarbatoarea este legata direct de eliberarea evreilor din robia egipteana si pentru ca s-a celebrat pentru prima oara chiar in seara ce a precedat iesirea din Egiptul in care evreii au fost robi timp de 430 de ani, sarbatoarea a capatat si un caracter comemorativ si national. Exista unele opinii ce sustin faptul ca modul celebrarii e o reminiscenta a practicilor pastorale din anotimpul transhumantei. Evident ca se poate specula orice, dar sa nu se uite ca si din perspectiva crestina sarbatoarea are tot o semnificatie a eliberarii, desi nu toti crestinii au fost pastori.
Chiar daca de la inceput apare ca o sarbatoare de familie ce se celebra sub supravegherea atenta a parintelui familiei (intrucat indeplinea si oficiul de preot si trebuia sa asigure desfasurarea ei dupa tot ritualul), sarbatoarea in sine avea un vadit aspect comunitar, mai intai pe plan familial, apoi tribal, iar in cele din urma, national. Scopul era si unirea tuturor credinciosilor evrei in aceeasi credinta si adorarea aceluiasi Dumnezeu.
Pentru sarbatoare se sacrifica un miel sau un ied, perfect sanatos, intre ceasurile 9 si 11, respectiv orele 15 si 17. Fript in intregime, animalul se consuma cu paine nedospita (painea dospita era simbolul coruptiei) si cu verdeturi amare. Nu se permitea fierberea carnii. Cu sangele mielului se ungeau tocurile de la usile caselor. Varsarea sangelui de miel simboliza ispasirea pacatelor, verdeturile amare simbolizau viata amara petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene, iar painea fara aluat era expresia curatiei vietii. Cu acest prilej, capul familiei trebuia sa talcuiasca semnificatia sarbatorii.
Mielul pascal trebuia consumat in mare graba.
Pentru evrei, Pastele este o sarbatoare obligatorie
Foarte importanta pentru aceasta ocazie era si tinuta vestimentara, aceea de beduin, echipat ca pentru o calatorie iminenta: mijlocul incins cu o centura, incaltaminte in picioare si un toiag in mana (Exod 12, 11). Tinuta vestimentara de calator, cel putin pentru primul Paste, avea rostul de a-i sugera credinciosului evreu ca, in calitate de pelerin aflat pe un drum lung, trebuia sa calatoreasca cu totul despovarat de greutatile de prisos.
Tinuta vestimentara a celor care celebrau Pastele in Vechiul Testament poate avea o semnificatie simbolica si pentru credinciosul crestin, caruia, de asemenea, i se impune sa-si aminteasca permanent de statutul sau de calator pe pamant. Nici chiar dupa finalul calatoriei si intrarea in pamantul fagaduintei, ca sa ia in proprietate pamantul rezervat lui, evreul nu devenea stapan absolut al pamantului, ci era doar un uzufructuar vremelnic. De aceea, el nici nu-l putea instraina, deoarece numai Dumnezeu care da omului pamantul in folosinta provizorie este Stapanul si proprietarul de drept, iar cel care-l foloseste este doar un strain si venetic (Levitic 25, 11).
Pastele ii sugera evreului ca omul are vocatia divina a libertatii fizice si spirituale si, ca urmare, nimeni nu are dreptul sa-i manipuleze constiinta ori sa abuzeze de persoana sa. Tot de sarbatoarea Pastelui tinea si consumarea azimei, adica a painii nedospite cu aluat sau drojdie, timp de sapte zile.
Simbolismul painii nedospite este intreit: in primul rand, era semnul robiei. Conform Cartii Deuteronom (cap. 16, 3) azima era pentru evrei semnul tristetii sau al mizeriei pe care au indurat-o pe cand erau robi la egipteni. In relatarea fugii din Egipt, painea-azima preparata in graba, evoca plecarea precipitata a evreilor. Dospitura va fi, mai tarziu, interzisa si la sarbatoarea secerisului, deoarece era vremea bucuriei renasterii, a reinnoirii si a ruperii totale si definitive cu trecutul. Intruchipand, asadar, si pacatul din trecut, israelitilor li se mai amintea ca au fost rascumparati cu sange si ca trebuie sa lase in urma pacatul si lumea egipteana a coruptiei. Fiind o sarbatoare a eliberarii, dar si a comuniunii cu Dumnezeu, ea trebuia celebrata de catre intreaga comunitate. De aceea, daca cineva, din motive obiective, nu putea lua parte la ceremoniile sacrificiului pascal, era obligat sa indeplineasca acelasi ritual o luna mai tarziu, la aceeasi data. Intrucat a fost instituit in Egipt pentru a comemora izbavirea israelitilor, cel care ar fi refuzat sa tina aceasta sarbatoare se considera ca nu mai doreste sa apartina comunitatii izbavite de Domnul si era efectiv exclus prin lapidare (Numerii 9, 13).
Iesirea din Egipt - neajunsurile explicatiilor stiintifice
Cand au iesit evreii din robia de fier si cum pot fi explicate stiintific minunile ocazionate de acest moment si calatoria spre
Documentele istorice egiptene au fost realizate, ca in majoritatea imperiilor lumii, la cererea si dorinta conducatorilor politici, care au avut interesul exclusiv de a le amplifica meritele si calitatile politico-militare, incat este usor de explicat de ce nu-si permit sa vorbeasca vreodata de vreun esec.
Singura sursa scrisa din care se poate deduce cu cea mai mare aproximatie perioada exodului este Biblia. Astfel, in Cartea I Regi, cap. 6, 1 scrie: "Iar in anul 480 dupa iesirea fiilor lui Israel din Egipt, in anul al patrulea al domniei regelui Solomon peste Israel, in luna lui Zif, care este a doua luna a anului, a inceput el sa zideasca templul Domnului".
Anii de domnie ai regelui Solomon sunt, dupa datele istorice, unanim acceptati: 971-931 sau 968-928 i.H. Adaugand la acestia 480 de ani, ne da cifra 1447 sau 1444 i.H. Unii aduc argumente contra acestei perioade, propunand o data mult mai tarzie. Oricum, din tablitele de la Tell-El-Amarna (o fosta insula pe Nilul superior, care a disparut dupa construirea barajului de la Asuan), unii au dedus ca intrarea in Canaan s-ar fi produs pe la 1400 i.H. Daca scadem cei 40 de ani ai ratacirii prin pustie, ar insemna ca exodul s-ar fi produs pe la 1360 i.H., ceea ce ar corespunde domniei faronului Semenka (1362) sau Tuthankamon (1360-1350). Nu lipsesc nici opiniile conform carora exodul s-ar fi intamplat in vremea lui Ramses II (1300 i.H.), mai ales ca acest nume apare si in Cartea Exodului (cap.1, 11).
Ce inseamna "intai nascut"?
Explicarea faptelor extraordinare legate de eliberarea evreilor si relatate cu lux de amanunte de cartea Iesirea au fost subiect de discutie pentru multi cercetatori. Este vorba de marele cataclism ce ar fi avut loc in insula Santorini (
Autorul are meritul de a face o minutioasa si convingatoare analiza privind fazele premergatoare si cele ce au urmat eruptiei vulcanului, corelandu-le cu cele zece plagi abatute asupra Egiptului. Astfel, zice autorul, schimbarea apelor in sange, respectiv inrosirea lor, s-ar datora uriaselor caderi de hematita si de aceea au fost afectate doar rezervele de apa de la suprafata, adica cele descoperite, fiindca se spune, intr-adevar, ca egiptenii au fost nevoiti sa-si sape puturi pentru necesarul de apa. Invazia broastelor s-ar explica prin abandonarea apelor infestate in care nu ar mai fi putut supravietui, fulgerele puternice erau manifestarile vulcanului in eruptie. Intunericul de trei zile s-ar datora acoperirii cerului cu norii vulcanului, numai ca aici nu poate raspunde cum de a ramas luminat doar tinutul Gosen, in care locuia cea mai mare comunitate de evrei.
Ultima plaga, adica moartea celor intai nascuti s-ar datora sensibilitatii sporite a plamanilor celor mici, care s-au asfixiat primii de aerul extrem de poluat si toxic. Si aici opinia nu pare prea plauzibila. Rezulta ca, dupa parerea autorului, cei intai nascuti ar fi si cei mai mici si firavi, ori este tocmai invers. Se pare ca se face confuzie intre cuvantul "intai nascut" si proaspat nascut. Intainascutii erau, dimpotriva, cei mai vigurosi, fiind copiii cei mai in varsta. Mai departe, zice ca ungerea usilor caselor cu sangele mielului pascal ar fi avut scopul de a-i avertiza pe evrei sa ramana in case unde aerul era mai putin poluat ca afara. Si aici avem de adaugat ca, daca eruptia a fost de asemenea proportii incat s-a simtit, ca si cea din Krakatau, aproape in toata lumea, nu se putea rarefia aerul pana a doua zi dimineata, ca sa iasa din Egipt o multime de peste un milion si ceva de oameni de toate varstele.
Exodul, un eveniment care a marcat istoria omenirii
Profund marcat de credinta in veridicitatea Bibliei, autorul subliniaza ca nu trebuie sa cadem in bigotism, considerand ca Dumnezeu poate incalca legile pe care El Insusi le-a stabilit. Meritul autorului este ca surprinde foarte bine sensul Sf. Scripturi vizavi de conducerea evenimentelor istorice, ori a fenomenelor naturale, ca in cazul de fata, in favoarea sau in dezavantajul cuiva. Stalpul de nor intunecos din timpul zilei care devine stalp de foc pe timp de noapte (cf. Exod 13, 22), ca sa lumineze calea poporului, autorul crede ca nu ar fi altceva decat coloana imensa de cenusa vulcanica si foc degajata in aer de suflul exploziei si purtata de vanturi pana deasupra Egiptului, si nu numai. Originea ei nu ar fi alta decat eruptia vulcanului de la
Facand o permanenta paralela cu descrierea evenimentului de catre Scriptura, autorul gaseste explicatie si pentru intoarcerea aparent nejustificata a fugarilor condusi de Moise, dinspre nord, adica de pe traseul filistenilor, spre miazazi, care ar fi de fapt evitarea expunerii calatorilor la inhalarea de cenusa si gaze toxice (cf. Exod 14, 19). Multe sustineri par logice si bine justificate de autor, dar nu putem admite ideea ca traversarea s-ar fi realizat peste Nil, iar nu peste Marea Rosie, asa cum zice textul, si nici aceea ca traducatorii ar fi redat eronat cuvintele Yam-Suph cu Marea Rosie, afirmand ca ar fi vorba de Marea de stuf, deoarece stuful nu poate creste in apele sarate. Autorul, si probabil si cei de la care s-a inspirat, uita ca in ebraica biblica, data fiind saracia limbii, un cuvant poate avea 7-8 sensuri. Daca Biblia zice "Marea Rosie" nu putem modifica textul ei ca sa consune cu opinia noastra. Ar mai fi de facut o observatie, de altfel foarte simpla. La revarsarea fluviilor in mare pe suprafete foarte intinse, apa sarata este inlocuita de cea dulce sau ii scade foarte mult salinitatea, incat poate creste vegetatie, cum se poate observa mai ales in delte.
O alta observatie ar mai fi ca trecerea s-a realizat prin zona lacurilor amare, care, in Antichitate, erau, de fapt, o continuare a unei fasii a Marii Rosii, care se unea efectiv cu un brat al Nilului si cu Mediterana. Asadar, autorul ar fi trebuit sa ia in calcul si schimbarea radicala a configuratiei reliefului din zona, putand lua ca reper Marea Moarta, care nici pe departe nu mai arata ca in Antichitatea biblica. In concluzie, cartea este totusi destul de merituoasa, intrucat este prima de acest gen aparuta la noi, iar meritul de necontestat al autorului ar fi acela ca incearca sa concilieze stiinta cu religia, adica sa explice din punct de vedere stiintific un mare eveniment biblic contestat de multi si totusi acceptat de foarte multi. Dar chiar daca este greu de inteles, acel eveniment unic in lume a schimbat definitiv soarta si mentalitatea multor oameni, incat, direct sau indirect, suntem cu totii beneficiari ai exodului.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.