"Traditionalistul" Petru si "modernistul" Pavel
Petru si Pavel intruchipeaza doua tendinte aproape opuse in sanul Bisericii primare. Desi Mantuitorul poruncise ca invatatura Lui sa fie propovaduita la toata faptura, desi cuvintele Evangheliei rostite la Cincizecime de apostoli, in limbi pe care nu le cunoscusera inainte - semn clar ca evanghelizarea era un proces care nu intalnea frontiere de nici un tip -, Petru a dat, intr-un anumit moment, dovada de ipocrizie. Iar Pavel nu l-a iertat, ci l-a "taxat" imediat. Chiar in public.
Care era motivul? Extraordinara comuniune creata in mijlocul primei comunitati crestine a generat si probleme de ordin - sa zicem - intercultural.
Unii dintre fariseii convertiti la crestinism faceau presiuni in a impune prescriptiile legii mozaice crestinilor de alte natii, transformandu-L astfel pe Hristos intr-un simplu pretext pentru convertirea la iudaism. Apostolul Petru, probabil timorat de conservatorismul manifestat de noua "inteligentia crestina", oscila intre intronarea ritualismului mozaic, cand se afla in prezenta crestinilor proveniti dintre iudei, si relativizarea acestuia, cand se afla in compania crestinilor proveniti dintre pagani, pe care nu-i lega nimic de prescriptiile levitice. Atitudinea ezitanta a Sfantului Petru avea sa conduca la prima criza majora din istoria Bisericii.
Apostolul Pavel, in pofida formatiei sale traditionalist-rabinice, si cu toate ca nu batuse praful Galileii in urma lui Hristos, nu Ii ascultase trei ani, zi de zi, invataturile, nu fusese martor al Patimilor si al Invierii, nu avea varsta lui Petru, il "urecheaza", totusi, pe cel care se bucura de cel mai mare prestigiu in randul apostolilor, pentru ca "era vrednic de infruntare" (Gal. 2, 9).
Rezolvarea problemei iscate in Biserica si a diferendului dintre Petru si Pavel s-a rezolvat intr-o maniera care s-a dovedit o solutie atat de buna, incat a devenit nota distinctiva a consensului bisericesc.
In jurul anului 50, apostolii s-au intalnit la Ierusalim si, probabil nu fara discutii si contraziceri, au hotarat, in cadrul primului sinod din istoria Bisericii, ce era nesemnificativ si ce era important in discutia iscata, concluzionand: "parutu-s-a Duhului Sfant si noua sa nu vi se puna nici o greutate in plus in afara de cele ce sunt necesare". In acest fel, a fost rezolvata prima ciocnire intre doua viziuni diferite, care, neconciliate, puteau conduce fie la o strivire a Evangheliei sub presiunea ritualismului rigid, fie la o sciziune in randurile Bisericii. Desigur, acest lucru nu s-a intamplat, pentru ca apostolii aveau constiinta ca nu fac voia lor, ci a Celui Care s-a rastignit pentru a lumii mantuire.
Talcul primei crize din istoria Bisericii intereseaza si astazi. Desi nu trecusera nici 20 de ani de la intemeierea sa, Biserica a dat primele semne ale tendintei de inchidere in ea insasi. Paradoxal e ca venerabilul Apostol Petru, care-l cunoscuse atat de bine pe Hristos, care putea sa inteleaga natura "imparatiei" pe care o intemeiase cu jertfa Sa, nu a stiut cum sa se raporteze la frictiunile cu tenta etnica si culturala, aparute intre primii crestini. In acel moment, Apostolul Petru a dovedit, pur si simplu, ca nu era in stare sa inteleaga viitorul Bisericii.
Apostolul Pavel, in schimb, desi nu il intalnise pe Mantuitorul in timpul propovaduirii, gratie culturii si cunostintelor despre lumea timpului sau, adaugate convertirii de pe drumul Damascului, a fost singurul care a inteles si a crezut cu adevarat ca Hristos este un bun al lumii intregi. Ceilalti apostoli, luminati de Duhul Sfant, nu s-au incapatanat sa-l contrazica, sa-l numeasca "modernist" sau "ecumenist" pentru ca strica "Legea" si prea invita toti paganii la Cina Domnului; ori sa-i puna la indoiala calitatea de "apostol", datorita alegerii sale "neconventionale".
Nu mai are rost sa ne intrebam cum ar fi aratat azi Biserica fara un Pavel la inceputurile sale, insa trebuie remarcat faptul ca "solutia Pavel" e dovada ca, in ce priveste provocarile noi din viata Bisericii, solutiile traditionale sunt falimentare, daca nu sunt strabatute de iubirea Celui care ne-a adus mantuirea.
De ce sunt, totusi, Sfintii Apostoli Petru si Pavel serbati impreuna? Pentru ca au fost cele mai proeminente personalitati ale Bisericii Primare si pentru ca amandoi si-au dat viata pentru Hristos, pare-se in acelasi an.
Iar daca exista intr-adevar motive sa-i numim pe Apostolul Petru "traditionalist", iar pe Apostolul Pavel "modernist", probabil ca Parintii din vechime au randuit impreuna-serbarea lor pentru a intelege ca, in Imparatia lui Dumnezeu, astfel de distinctii nu functioneaza, ci conteaza numai ravna pentru Evanghelia Dumnezeului Intrupat si pentru pastrarea unitatii Bisericii.
Diac. Nicolae PASCAL
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.