Trei biserici sfintite in Arhiepiscopia Iasilor

 

Ieri, in Arhiepiscopia Iasilor, au avut loc trei sfintiri de biserica. Inca de la orele diminetii, PS Calinic Botosaneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, inconjurat de un sobor de 15 preoti si doi diaconi, a oficiat slujba de resfintire a bisericii monument istoric "Sf. Nicolae" din orasul Bucecea, judetul Botosani. La slujba care a inceput in jurul orei 08:30 au participat atat credinciosii din parohie, cat si altii, veniti din satele invecinate. "Evenimentul a fost unul foarte special si datorita faptului ca duminica s-au implinit 220 de ani de la prima atestare documentara a satului Bucecea.

Pe catapeteasma bisericii noastre este inscriptionat anul 1787 ca fiind cel in care s-a construit prima biserica in mijlocul acestei comunitati de credinciosi, o biserica mica, de lemn, care a fost inlocuita cu o biserica noua, pe care astazi - dupa indelungile noastre, eforturi, sub indrumarea preotului paroh Marian Pricop - am reusit sa o resfintim", ne-a declarat pr. Buterchi Dumitru, preot slujitor la biserica "Sf. Nicolae". In ultimii ani, la acest sfant lacas au avut loc ample lucrari de refacere, dupa cum a declarat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi: "Lucrarile care s-au savarsit la acest sfant lacas si care au prilejuit aceasta sarbatoare au constat in refacerea din temelie a bisericii. Este o biserica monument istoric si a fost refacuta numai cu ajutorul enoriasilor, valoarea totala a lucrarilor fiind de peste 5 miliarde de lei vechi. De asemenea, s-a zidit o casa sociala, un lumanarar si un vesmantar, s-a imprejmuit cu gard si s-a sapat o fantana in curtea bisericii". Dupa oficierea slujbei de resfintire, pr. Buterchi Dumitru a primit, din partea PS Calinic Botosaneanul, distinctia de iconom stavrofor, iar pr. paroh Marian Pricop pe cea de iconom. Apoi, soborul de preoti, condus de pr. protopop Stelian Ciurciun, a oficiat slujba Sfantei Liturghii.

Doua biserici sfintite in Protopopiatul Botosani

PS Calinic Botosaneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, s-a deplasat apoi in satul Silistea, comuna Stauceni, unde, incepand cu ora 10:30 a fost sfintita prima biserica ridicata de catre credinciosii din aceasta localitate. Dupa-amiaza, in jurul orei 16:00, Prea Sfintia Sa a oficiat slujba de resfintire a unei biserici din localitatea Albesti. Pr. Lucian Leonte, protopop de Botosani, ne-a informat ca "ieri, in Protopopiatul Botosani au fost sfintite doua biserici de catre PS Calinic Botosaneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor. Una dintre ele este la Albesti si alta la Silistea, comuna Stauceni. Aceasta din urma este o biserica noua, constructia ei fiind inceputa in anul 2002. A fost pictata si dotata cu toate obiectele de cult de care are nevoie. In acest sat nu a fost niciodata biserica. Apoi, de la ora 16:00, biserica din Albesti a fost resfintita, pentru ca este o biserica veche. In ultimii ani, a fost impodobita cu pictura in fresca, i s-au adus unele imbunatatiri si s-au facut reparatii exterioare. S-au adus si noi obiecte de cult si icoane."

 

Narcisa BALABAN

.

24 Septembrie 2007

Vizualizari: 1112

Voteaza:

Trei biserici sfintite in Arhiepiscopia Iasilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact