In prefata cartii sale, "Ortodoxie si putere politica in Romania contemporana" - care se lanseaza astazi la Palatul Patriarhiei - , George Enache face referire la cei care au incercat sa defaimeze Biserica Ortodoxa Romana, acuzand-o de slabiciune si colaborationism cu statul comunist. Judecarea si stigmatizarea Bisericii Ortodoxe Romane in felul acesta, cred, este un proces nedrept intentat crestinilor, asemanator, in multe privinte, cu cel in urma caruia Mantuitorul nostru Iisus Hristos a fost rastignit pe cruce.

Misiunea Bisericii nu este de a schimba regimuri politice, adica de a participa la caderea unui sistem politic sau la inlocuirea lui cu un altul. Biserica are misiunea ei specifica - incredintata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos (Mt. 28, 19-20) - de a se ingriji de mantuirea credinciosilor ei.

Iar Biserica Ortodoxa Romana, in perioada in care Romania era condusa de un regim politic comunist totalitar, nu a incetat sa-si desfasoare aceasta misiune. In aceast sens, este elocventa urmatoarea istorioara. IPS dr. Antonie Plamadeala ar fi fost interpelat, imediat dupa revolutia din 1989, de catre un scriitor care i-a cerut socoteala pentru faptul ca Biserica Ortodoxa Romana ar fi facut concesii in timpul dominatiei regimului comunist din tara noastra. Raspunsul pe care l-a dat atunci acest ierarh ortodox ilustreaza tocmai faptul ca Biserica nu a renuntat la misiunea ei in acele timpuri: "Va intreb pe dv, care ati publicat o carte in acele timpuri: a fost publicata in forma initiala pe care ati trimis-o la tipografie? Scriitorul a spus: Nu. Pai, daca dumneavoastra pentru a va publica o carte ati acceptat compromisul, eu, care trebuia sa raspund de o mare parte din Transilvania, trebuia sa fac concesii mari cat acest teritoriu. Am schimbat eu doctrina Bisericii? Am cedat ceva din dogme sau din dreptul canonic? Scriitorul a raspuns: Nu".

Putem noi sa tragem, inca de pe acum, concluzii categorice in privinta Bisericii si a slujitorilor ei, clerici si credinciosi deopotriva? Atata timp cat Biserica nu a abdicat de la misiunea ei, pe care i-a incredintat-o Mantuitorul Hristos, ci a dat dovada de statornicie, rezistand in felul acesta vremurilor dominate de comunism, poate fi ea criticata? PF Patriarh Teoctist, referindu-se la modul in care Biserica a traversat aceasta perioada istorica spunea: "In primul rand, Patriarhul Iustinian Marina (1948-1977) impreuna cu Sfantul Sinod a adoptat o strategie menita sa evite cu tact si rabdare toate provocarile adresate Bisericii, care ar fi putut cauza un dezastru si o suferinta pe care Bisericile din alte tari a trebuit sa le indure" (Marturisirea valorilor Evanghliei in contextul sistemului totalitar din Romania. Discurs de receptie a titlului de Doctor Honoris Causa a Universitatii Romano-Catolice din Lublin, Polonia, noiembrie 2001). Oare Biserica sa fi opus doar o rezistenta pasiva in acest rastimp? Sa nu fi facut nimic pentru acest popor care suferea sub regimul comunist? Sfantul Apostol Pavel spune: "Iar cand se lupta cineva, la jocuri, nu ia cununa, daca nu s-a luptat dupa regulile jocului" (II Timotei 2,5). Oare, in urma acestei incercari, Biserica sa nu merite cununa victoriei? Eu cred ca, fara a-si propune, a obtinut o cununa: increderea populatiei noastre in institutia pe care o reprezinta; faptul ca, permanent, inclusiv la ultimele sondaje de opinie, se situeaza in topul institutiilor in care romanii au incredere. Insa, adevarata rasplata se va vedea in Ceruri. Lupta pe acest pamant nu a incetat, iar poporul o simte. Din aceasta cauza urmeaza Biserica. Sa-si fi incetat Biserica aceasta misiune, astfel incat sa fie acuzata ca nu a dus la indeplinire aceasta porunca dumnezeiasca? Felul in care Biserica isi indeplineste aceasta menire si eficienta cu care slujitorii acesteia contribuie la mantuirea oamenilor poate fi analizata si judecata de altcineva in afara de Dumnezeu? Atunci, datorita cui s-au produs schimbarile revolutionare din 1989? Unul dintre protagonistii evenimentelor care au dus la schimbarile politice din 1989, Papa Ioan Paul al II-lea, a spus: "Se poate observa ca, in ceea ce priveste tot ceea ce s-a intaplat atunci, era opera mainii materne si invizibile a Providentei. "Poate oare uita o mama de copiii sai (Is 49, 15)" (Giovanni Paolo II, tertio millenio adveniente (10 noiembrie 1994), n. 27, Libreria Editrice Vaticana). Iar vointa lui Dumnezeu actioneaza chiar si prin intermediul opiniei publice, adica al parerii oamenilor (Vox populi, vox Dei) care, cu curaj, au afirmat necesitatea unor schimbari de natura politica!

Bogdan-Aurel TELEANU

Sursa: Ziua

.