Legea prin care se da startul la inaltarea Catedralei Mantuirii Neamului este practic adoptata. Vointa Parlamentului da viata apelului presedintelui Traian Basescu catre noul ministru al Culturii, care a declarat imediat, in fata natiunii, ca pentru el construirea Catedralei este prioritatea absoluta. "Dar de unde pana unde "prioritate absoluta", se intreba Mircea Cartarescu intr-un editorial din Jurnalul national. Oare stau atat de bine lucrurile la scriitori, la actori, la muzicieni? "N-am prea remarcat cine stie ce schimbari in jalnica lor stare materiala si morala.

" comenta scriitorul, adaugand si alte argumente, pe un ton amar pana la fatalism: "in definitiv, la cat de urat e Bucurestiul, o oroare in plus nici nu mai conteaza prea mult."

Ce ii face pe unii oameni, nu doar pe acest intelectual serios-senin care este Mircea Cartarescu, sa priveasca cu repulsie proiectul BOR? Nu pozitia lor fata de credinta, religie sau biserica. Ci atitudinea bunului simt fata de un proiect emfatic si megaloman. Nu poate fi gasit nici un motiv care sa explice de ce ar fi nevoie in Bucuresti de un alt complex patriarhal. Oricum cel existent a fost inzestrat cu frumoasa cladire a Parlamentului interbelic, cedata si ea cu o aiuritoare seninatate in favoarea BOR. "Pofta Catedralei" este pana la detaliu "pofta Casei Poporului". Liderul comunist si liderii ortodocsi impartasesc acceeasi furie de a ocupa spatiul cu propria identitate impotriva logicii obiective a vietii comunitare.

Dincolo de scopuri si motivatii, a socat din primul moment ipocrizia suprema care insotit fiecare pas al promovarii acestei obsesii a conducerii BOR. Este covarsitor sa asculti atatea minciuni si atatea falsete. Toata lumea a auzit tiradele politicenilor, alaturi de ale Patriarhiei, promitand salvarea prin mutare a Memorialului din Parcul Carol. Opinia ferma a arhitectilor si constructorilor, ca asa ceva este practic imposibil, nu a contat deloc. Intr-o lume normala cele doua teze nu pot exista impreuna. Cum sa ceri bani de la buget pentru o operatie imposibila? La noi s-a putut.

Toata lumea a auzit promisiunile BOR privind faptul ca nu va clinti nici un fir de iarba din Parcul Carol. Desi, evident, nu se putea. La nici cateva zile de la aparitia santierului, in parc, zona verde a inceput sa fie compromisa. Doar sistarea lucrarii a intrerupt inerenta multiplicare a daunelor.

In momentul cand s-a propus cedarea pentru Catedrala a 11 hectare pe Dealul Arsenalului, o suprafata uriasa intr-un Bucuresti care duce o grava lipsa de spatiu - de unde valoarea de sute de milioane de euro a terenului -, opinia publica a fost linistita ca statul nu va mai da alti bani. in Ordonanta scria clar: "Fondurile destinate construirii ansamblului (.) vor fi asigurate de catre Patriarhia BOR". La asa ceva nu e loc de amendament. Or, nici nu s-a terminat bine votul din Senat, si reprezentantul Patriarhiei a si invocat eventualitatea unui ajutor de la stat. Toti stim de fapt ca BOR va cere si va primi alti bani pentru Catedrala.

Sau iata cum arata discutia privitoare la constructia propriu-zisa. Patriarhia ne spune ca BOR are o parte din fonduri. Dar vedem ca finalizarea altor biserici treneaza ani la rand din lipsa de resurse. BOR se plange ca nu poate asigura nici repararea monumentelor istorice pe care le administreaza. Episcopia Tomisului are mari datorii la stat. Atunci? Sunt sau nu bani?

Fie, or fi existand donatii anume pentru Catedrala. Cati bani? BOR ar trebui sa comunice de cat dispune. Caci in functie de suma se poate hotari daca se deschide sau nu santierul. Legislatia si bunul simt impun determinarea unui interval de timp acceptabil pentru finalizarea ansamblului arhitectonic. Doar nu o sa lasi Bucurestiul cu o gaura respingatoare producatoare de zgomot si praf timp de decenii de acum incolo. Se cere un plan clar privind evolutia resurselor. Care, conform legii existente, nu provin de la stat. De unde va strange BOR zecile de milioane de euro anual, necesare construirii, in timp rezonabil, a ce si-a planificat? Din donatii? Cine o asigura ca vor fi suficiente? Nu este doar problema BOR. Este a comunitatii care are dreptul sa traiasca intr-un oras decent. Dar Bisericii nu-i pasa.

Nici una dintre aceste intrebari de simplu gospodar nu a primit vreun raspuns. Si astazi troneaza in Piata Unirii dovada modului aiuritor in care la noi se construieste viitorul: o cruce pastreaza la radacinile ei promisiunea desarta ca acolo va fi marea catedrala, nu in alta parte. Acest gen de existenta comunitara, in care oamenii sunt inselati pe fata si sunt supusi aventurilor costisitoare poarta cu ea ceva profund insultator. Suntem mintiti si prostiti.

Noi, cei care o stim, recunoastem jalnica umilinta a vietii sub regimul Ceausescu.

Gabriel ANDREESCU

.