La romani, anticlericalismul nu are mai mult de 150 de ani si este livresc, inspirat de cel apusean, indeosebi de cel francez, dezlantuit o data cu Revolutia din 1789. In decursul ei au fost asasinati preoti, asa cum aveau sa fie omorati in timpul si in urma revolutiei bolsevice sau pe vremea Razboiului civil din Spania. Anticlericalismul apusean se justifica in ochii practicantilor sai prin faptul ca Biserica Romano-catolica se amesteca in viata politica, ba chiar o determina, osandea stiinta, persecuta violent pe cei de alte credinte.
Preotul a fost respins de intelectualii laici ca incult sau obscurantist si numai in Transilvania si Banat a jucat un rol important - in plan civic, cultural, social, iar saguna, mitropolitul, s-a dovedit un autentic etnarh, un lider al romanilor - in majoritate ortodocsi - din aceste provincii. In Regat, insa, preotul a fost perceput de politicieni cu un dispret (involuntar) de stanga: un ins anacronic care nu “produce” bunuri materiale, strain de luminile “stiintei”, tolerat pentru a nu contraria masele “ignorante”, mai ales dupa ce liturgul nu mai cumula si calitatea de invatator. Aceasta izolare l-a apropiat insa pe preot de enoriasi, l-a lipit adesea de ei, mai ales ca preotul ortodox de mir, casatorit, ducea acelasi fel de viata cu ei, fiind adesea ceva mai instarit. Intrucat anticlericalismul livresc pomenit se manifesta din plin si astazi, cand a murit comunismul in Europa, dar infloresc ideologiile de stanga, e bine de reamintit ce este un preot de mir ortodox. Misiunea sa e dificila, complexa Si departe de a se reduce la datul cu cadelnita, cum isi imagineaza belferii.
Intr-un preot incap mai multi oameni. intai, preotul e tata de familie, intrucat nu poate fi hirotonit decat dupa casatorie (preotii de mir celibatari sunt rarisimi). Viata de familie a preotului e supusa unor canoane aspre: nu se poate casatori cu o femeie divortata, daca e parasit de sotie sau daca ramane vaduv nu-i este ingaduit sa se recasatoreasca. Iar daca recurge la un subterfugiu sub acest aspect, traieste cu teama si in functie de generozitatea episcopului.
Preotul este persoana publica in virtutea misiunii sale de conducator spiritual al enoriasilor. Este una din intreitele sale puteri primite la hirotonie. Este, sau trebuie sa fie, om de carte bisericeasca, intelectual duhovnicesc, care preda invatatura crestina prin cuvant, dar trebuie sa fie si un gospodar desavarsit. Si aici intervine paradoxul, pentru ca de regula intelectualii din toate vremurile si din toata lumea nu stralucesc sub acest aspect. Petrecand mult timp in biblioteca sau laborator ori la masina de scris, oamenii de reflexie sau artistii nu stiu cat costa sacul de nisip, varul, grinzile sau la ce foloseste cancicul sau ce este “spaclul”. Preotul de parohie trebuie sa fie si birocrat de registru macar cat un functionar de primarie sateasc intrucat pe langa biserica si eventualele ei proprietati administreaza si cimitirul enoriei. Adesea i se cer calitati de intreprinzator. Asa se face ca un paroh din comuna Fildul de Mijloc din Episcopia Oradiei a scos din inteligenta administrare a unei mici paduri vreo trei miliarde cu care a construit o biserica noua fara sa ceara un leu de la credinciosi. Pe langa opere de caritate, preotul autentic trebuie sa aiba calitati de vorbitor in public - altele decat cele de la predica -, de personalitate locala si chiar abilitati mondene.
Intrucat apa fierbe tot la 100 de grade in Brazilia sau in Groenlanda, intelectualii adora generalizarile, insa atunci cand spui preot de mir te poti gandi la unul cu biserica in centrul Bucurestilor si cateva mii de credinciosi sau la parintele Roman Frilea din Reghea, protopopiatul Marghita, care nu are decat douazeci de familii in enorie si care, totusi, gasise mijloace pentru a repicta bisericuta catunului.
Dan CIACHIR
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.