Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia 

 

Cu numai cateva luni inainte de decembrie 1989, mai precis la 30 martie, la spitalul din Baia Marea trecea la cele vesnice fratele Nicolae de la Manastirea Rohia. Nu mai apucase sa consulte un specialist de la Bucuresti, capitala inspre care plecase, insotit de parintele sau spiritual, monahul Mina Dobzeu. Inca o data, timpul nu mai avea rabdare.

 

La momentul respectiv, publicul larg stia putin despre scriitorul Nicolae Steinhardt, pe care lungii ani petrecuti in inchisorile comuniste il ajutasera sa ia hotararea de a parasi iudaismul in favoarea crestinismului ortodox. Descoperirea spiritului sau unic a urmat, desigur, dupa 1989, odata cu publicarea multor volume ale sale, unele de tinerete, altele de mai tarziu.

Libertatea l-a pus in lumina pe Nicolae Steinhardt, aratand ca rolul pe care l-a jucat in acest spatiu spiritual il inalta printre acele modele dupa care societatea zice ca tanjeste, si asta de ani buni.

Ce s-a intamplat efectiv dupa moartea lui Nicolae Steinhardt? I s-au publicat multe carti, unele tinute in sertar, altele scrise tarziu, i s-au reeditat volume, i s-au dedicat studii. Aparitiile postume au fost numeroase si nu au incetat decat foarte recent. Operei sale nu-i e usor sa-si gaseasca locul in cultura romana, din cauza sau datorita unei unicitati inclasabile.

 

"O carte contemporana cu Dumnezeu "

 

Postum, mai exact in 1991, s-a publicat si cartea sa capitala: " Jurnalul fericirii ". Filtrata printr-o constiinta din ce in ce mai treaza inspre interior si exterior, critica la adresa intelectualului din turnul de fildes, experienta carcerala ii netezeste protagonistului calea spre cele duhovnicesti. Si ia o forma-hibrid, eseu si jurnal topite in literatura confesiva, " o carte a cartilor Estului, o carte contemporana cu Dumnezeu ", cum comenta Dan Chelaru in " Romania libera ", la momentul aparitiei volumului.

 

Povestea " Jurnalului. " care face din suferinta calea aspre fericire, in deplin spirit crestin, este lunga. Scris in perioada 1967-1971, a fost confiscat la o perchezitie a Securitatii. Dupa cativa ani, autorul l-a rescris. Dar, la insistentele lui Dumitru Radu Popescu, pe atunci presedintele USR, i s-a restituit si varianta confiscata. Varianta finala, mult prescurtata, a ajuns in Occident, iar Monica Lovinescu a citit-o la microfonul " Europei libere " chiar in 1988-1989. Dupa 1980, cele doua variante, inca in posesia calugarului Nicolae, care se afla deja la Rohia, sunt in pericol sa fie confiscate. Astfel, autorul hotaraste sa-i incredintele manuscrisele lui Virgil Ciomos, care devine executor testamentar al " Jurnalului fericii ".

 

Cartea, cunoscuta azi tututor intelectualilor romani, tradusa in mai multe limbi, a fost desemnata cea mai buna carte a anului imediat dupa publicare. Reamintesc cuvintele cu care se deschide : " Creion si hartie nici gand sa fi avut la inchisoare. Ar fi asadar nesincer sa incerc a sustine ca " jurnalul "  acesta a fost tinut cronologic; e scris apres coup, in temeiul unor amintiri proaspete si vii. De vreme ce nu l-am putea insera in durata, cred ca-mi este permis a-l prezenta pe sarite, asa cum, de data aceasta in mod real, mi s-au perindat imaginile, aducerile aminte, cugetele in acel puhoi de impresii caruia ne place a-i da numele de constiinta. Efectul, desigur, bate inspre artificial; e un risc pe care trebuie sa-l accept. "

 

Hristos e boier, diavolul e contabil

 

Botezat in inchisoarea de la Jilava, tot in martie, in 1960, de parintele Mina Dobzeu, in prezenta a doi preoti catolici, doi preoti uniti si unul protestant, pentru a face un botez " cu caracter ecumenic ", fratele Nicolae alesese calea unui Hristos datator de libertate, curaj si speranta. Tot in " Jurnalul fericirii " gasim poate cele mai revelator pasaj despre cum e reprezentata divinitatea crestina in viziunea unui evreu convertit, un intelectual de rasa (departe de ideea crestinismului de o " cucernicie tampa "), minte deschisa si literat rafinat: " Hristos ca gentleman si cavaler. La diavolul contabil nu incape nici tesatura cea mai mica. Hristos, dintr-o data sterge un intreg registru de pacate. Hristos, boier, iarta totul. A sti sa ierti, a sti sa daruiesti a sti sa uiti. Hristos nu numai ca iarta, dar si uita. Odata iertat, nu mai esti sluga pacatului si fiu de roaba; esti liber si prieten Domnului. "

 

Cum ajunsese Nicolae Steinhardt sa aleaga Rohia ? Auzise de manastire si de biblioteca ei de la vechiul sau prieten, Constantin Noica. Se intampla dupa 1975, iar intrarea in monahism survine abia in 1980, sub protectia episcopului Iustinian Chira si a arhiepiscopului Teofil Herineanu. In cei noua ani petrecuti aici, fratele Nicolae nu se desparte de Nicolae Steinhardt, continuand chiar sa publice volume de eseuri consistente - " Critica la personala intai ", " Escale in timp si spatiu ", " Prin altii catre sine " - si sa-i farmece mai ales pe tineri. In eseurile lui iese la iveala un spirit enciclopedic ce cunoaste si indrageste patristica, romanul de secol XX, teologia moderna, dreptul constitutional, muzica, filozofia de la origini pana in prezent, literatura contemporana de la noi si de aiurea. Insa intelectualul cosmopolit si poliglot, care-i invata englezeste pe colegii de celula, era, inainte de toate, forma a spiritului crestin.

 

Inainte de Rohia, inchisoarea.

 

Cine fusese fratele Nicolae (Delarohia) inainte de a se calugari ? Cum spuneam, un evreu convertit la crestinism, un intelectual fara liniste, un scriitor indraznet, un spirit modern, asa cum a ramas pana la moarte si dupa aceea. Reluata pe scurt, de la sfarsit catre inceput, biografia sa de dinainte de 1975 cuprinde episoade consistente.

 

In 1964 avusese loc eliberarea din inchisoare, datorita gratierii generale a detinutilor politici, urmata fiind de reintegrarea in viata literara prin colaborari la publicatii cum ar fi " Secolul 20 ", " Viata Romaneasca ", " Vatra ", " Steaua ", " Echinox " s.a. (articolele sunt stranse in volumele " Intre viata si carti " si " Incertitudini literare ", ultimul fiind detinator al Marelui Premiu al Criticii Literare in 1980).

 

" Jurnalul fericirii " transforma tragedia perioadei 1958-1964, petrecuta in inchisorile din Jilava, Aiud, Gherla, in istoria unei iluminari. De aici, titlul contrariant al cartii. Cum ajunsese Steinhardt in inchioare ? In 1958, arestat impreuna cu asa numitul lot Noica-Pillat, lotul "intelectualilor mistico-legionari". Dupa arestarea lui Constantin Noica si a grupului din care faceau parte Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Sergiu Al-George, Theodor Enescu, Dinu Ranetti, Vladimir Streinu, Pastorel Teodoreanu, Marieta Sadova etc., Steinhardt a fost convocat la Securitate in 1959 si i s-a cerut sa fie martor al acuzarii si se depuna marturie impotriva lui Noica. Securitatea i-a dat de ales: ori depune marturie, ori e arestat si acuzat. Pentru ca a ales varianta a doua, a fost arestat si condamnat la 13 ani de munca silnica pentru " crima de uneltire impotriva ordinii sociale ". Iar inchisoarea i-a fost, cum scria Virgil Ierunca, "academie si altar", consemnata in "Jurnalul fericirii".

 

. si prigoana

 

Mergand si mai departe in timp, ne intoarcem la perioada '30-'50, cand numele sau se integrase in elita, dupa obtinerea licentei in Drept si Litere la Universitatea din Bucuresti, si a unui doctorat in drept constitutional in 1936. La 22 de ani, tanarul publicase deja o carte sub pseudonim, "In genul. tinerilor", parodiindu-si prieteni ca Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica. Urmasera calatorii de studii in Elvetia, Austria, Franta si Anglia, anii petrecuti ca redactor la Revista Fundatiilor Regale, inlaturat apoi in timpul purificarii etnice, readus si inlaturat din nou in '47. Fusesera ani de cristalizare a optiunilor sale de intelectual si critic literar deschis catre nou si iubitor de vechi. Iar dupa '47 urmase un cosmar neintrerupt: nu a mai putut lucra in barou, nu i s-au mai publicat textele si a primit slujbe ce presupuneau munca necalificata, intr-un deceniu negru pentru intelectualitatea interbelica. 

 

Lectiile care au ramas in urma unui destin astfel inceput ? Sunt cuprinse mai ales in " Jurnalul fericirii " si in " Daruind vei dobandi. Cuvinte de credinta ", in lumina unui crestinism aducator de libertate. O libertate pe care o va fi vazut in decembrie 1989, dintr-un alt spatiu decat cel numit Romania.

 

Dana IONESCU 

.