Ajutorul ne stă la îndemână nu în cele din urmă în cei care au străbătut calea care ne stă înainte. O parte din dificultatea noastră aici e aceea că noi modernii suntem atât de obsedaţi să facem lucrurile în felul nostru propriu, atât de preocupaţi că dacă primim un ajutor de...
Cei mai mulţi dintre noi avem nevoie de ajutor pentru a ne putea desprinde de modelele repetitive şi neproductive ale relaţiilor noastre de familie. In loc să reproducem involuntar vechile plăci, atunci când sentimentele noastre se aprind, este nevoie să creăm altele noi, care vor fi mult...
Două dintre subiectele de pe agenda publică cred că merită abordate săptămâna aceasta: oportunitatea predării religiei în şcoli şi necesitatea unei Case de Ajutor Reciproc (CAR) a clericilor şi mirenilor. Primul dintre ele este repus pe tapet de un candidat
Preamilostivă Doamnă, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare! Primeşte smerita noastră rugăciune şi nu ne lepăda pe noi, ocrotirea şi scăparea noastră, şi nu te îngreţoşa de noi, nevrednicii, ci, ca o milostivă, nu înceta a te ruga Celui născut din tine să ne dăruiasc...
Cu cât mă apropiam de casă, inima mi se strângea copleşită de o presimţire neagră. Am ajuns târziu, pe la unsprezece noaptea, când toată lumea dormea. îmi părea bine, căci, de-abia întoarsă, simţeam nevoia să fiu singură şi să mă feresc de iscodirile şi de trăncănelile pe...
Pe Părintele Paisie îl vizitau şi mulţi tineri. Printre ei erau şi unii cu probleme psihologice, dependenţi de droguri şi de alcool, studenţi care aveau multe restanţe, unii care spuneau că sunt anarhişti, alţii cu păr lung şi cu cercei. Stareţul, care spunea: Pământ să mă fac...
Ce se întâmplă în realitate în mintea şi sufletul celui internat într-un spital psihiatric şi care crede despre sine că este Hristos, cu adolescentul care ajunge la şcoala de corecţie pentru că a furat zeci de autoturisme, cu femeia ce este chinuită de dureri de cap cumplite, cu elevul...
Părintele Paisie simţea că este neapărată nevoie ca monahii să se dedice misiunii lor, care este rugăciunea. Din această cauză se neliniştea şi se întrista văzând cum duhul lumesc umple monahismul de paraziţi, netrebnicindu-i pe transmisionişti
In Biserica Ortodoxa, casatoria este un sacrament. S-ar putea pune intrebarea de ce dintre multele star" ale vietii umane, din marea varietatea a vocatiilor omului, doar aceasta "stare" a fost aleasa si inteleasa ca sacrament? Intr-adevar, daca ea este doar o aprobare divina a casatoriei, acordarea...
Este adevarat ca omul cand se roaga asteapta ceva de la Dumnezeu, un ajutor pe care nu ni-l poate da decat El. Adeseori, aceste relatii dintre oameni sunt zadarnice. Insa, daca incepe sa se roage si foloseste sfaturile lui Dumnezeu in viata lui, atunci simte un mare ajutor. Dumnezeu niciodata nu ne...
Potrivit Statului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi a propriului Regulament de organizare şi funcţionare, Casele de Ajutor Reciproc ale clerului şi salariaţilor din eparhiile Patriarhiei Române sunt instituţii financiare
Aula Mitropolit Ioan Meţianu a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Şaguna din Sibiu a găzduit astăzi, 19 martie, şedinţa Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) din Arhiepiscopia Sibiului
În zilele de 6 şi 7 aprilie 2015, Parohia Iancu Vechi – Mătăsari din Protoieria Sectorului II Capitală oferă ajutor alimentar pentru masa de Sfintele Paşti celor 120 de familii sărace aflate în evidenţa serviciului social al parohiei.
Într-o vreme în care tot mai multe familii din România trăiesc sub pragul sărăciei, Arhiepiscopia Clujului încearcă să le vină în ajutor celor nevoiași, nu doar de sărbători, ci în fiecare zi. Astfel, în Eparhie se desfășoară peste 40 de proiecte sociale
În această perioadă de caniculă, care afectează sever populația, Patriarhia Română adresează un îndemn stăruitor ierarhilor și clericilor ortodocși să iasă în întâmpinarea celor afectați, punându-le la dispoziție spațiul ocrotitor
Biserica Ortodoxă Română a continuat ampla sa acțiune caritabilă desfășurată în contextul pandemiei și al stării de urgență, care urmează să fie ridicată în ziua de 15 mai 2020, oferind ajutor concret și diversificat, la nivel de parohii și eparhii, persoanelor vârstnice și s...
Pe fondul dramatic al declanșării războiului din Ucraina și al catastrofei umanitare provocată de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict declanșat de Rusia împotriva unei țări independente și suverane, acordând ajutor multiplu...
In aceste zile de vreme caniculara, Patriarhia Romana indeamna parohiile si manastirile ortodoxe din tara, mai ales in mediul urban, sa vina in sprijinul celor afectati de caldura excesiva.
Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia in colaborare cu Primaria municipiului Alba Iulia va oferi, cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Pasti, pachete cu alimente de baza si dulciuri pentru 38 de persoane beneficiare ale serviciului de ingrijire la domiciliu. Este vorba despre persoane varstnice...
În aceste zile de vreme caniculară, Patriarhia Română îndeamnă parohiile și mănăstirile ortodoxe din întreaga țară, mai ales din mediul urban, să vină în sprijinul celor afectați de căldura excesivă.
120 de familii sărace din parohia Iancu Vechi - Mătăsari, Protoieria Sectorului 2 Capitală, primesc în zilele de 25 şi 26 aprilie 2016 carne, ouă, brânză, ulei, zahăr, orez şi făină pentru pregătirea mesei din ziua Sfintelor Paşti. Valoarea ajutorului alimentar pentru fiecare familie...
Biserica Sfântul Nicolae-Brândușa din Craiova este una din bisericile craiovene care mereu poartă de grijă semenilor, mai ales când aceștia sunt în suferință. O activitate recentă este Târgul Jucăriilor, banii obținuți din această acțiune fiind direcționați către copiii interna...
În semn de comuniune frățească şi solidaritate, Patriarhia Română îndeamnă toate Eparhiile sale din țară și din străinătate să sprijine financiar, în măsura posibilităților, pe sinistrații din Grecia, victime ale incendiilor catastrofale din ultimele zile.
Urmare inundaţiilor puternice din ziua de vineri, 31 mai 2019, din judeţul Prahova, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Arhiepiscopia Bucureştilor, împreună cu Protopopiatul Ploieşti Nord şi Protopopiatul Urlaţi, a organizat un program de ajutorare a familiilor...
Într-o perioadă marcată din ce în ce mai mult de criza medicală cu consecințe sociale provocată de pandemia cu noul coronavirus (COVID - 19), Patriarhia Română i-a îndemnat pe ierarhi și pe preoți să intensifice unirea rugăciunii cu fapta bună, manifestată prin acțiuni sociale...