Cei mai mulţi dintre noi avem nevoie de ajutor pentru a ne putea desprinde de modelele repetitive şi neproductive ale relaţiilor noastre de familie. In loc să reproducem involuntar vechile „plăci", atunci când sentimentele noastre se aprind, este nevoie să creăm altele noi, care vor fi mult mai potrivite fiecărui moment în parte. Deşi suntem robi ai obişnuinţei, putem da naştere unor obişnuinţe noi. După cum obişnuinţele se creează cu ajutorul repetiţiei, tot aşa şi încetează să mai fie obişnuinţe când nu mai sunt repetate. Insă dacă punem capăt repetiţiei şi acţionăm diferit în faţa unei situaţii de familie, dar repetăm această atitudine diferită cu proxima ocazie, suntem pe cale să creăm o nouă obişnuinţă.

Crearea de noi obişnuinţe este mai uşor de descris decât de înfăptuit. După cum a spus o soţie dezamăgită: „Când mă supără ceva, simt mai degrabă o durere la genunchi decât să mă gândesc ce altceva aş putea face." Poate avem nevoie de ajutorul celorlalţi, mai ales din partea altor familii. Acolo unde mai multe cupluri sau familii au lucrat împreună, s-au obţinut rezultate foarte bune. Un cleric avizat, un serviciu social sau un centru de consiliere ar putea să ne informeze unde funcţionează astfel de cercuri. Când ne împărtăşim experienţele cu alte cupluri sau familii constatăm că nu suntem singuri în faţa problemelor noastre. Găsim, de asemenea, sprijin şi idei în timp ce încercăm să ne îmbunătăţim viaţa conjugală sau pe cea de familie.

Există de asemenea un lucru pe care tu şi familia ta puteţi să-l faceţi singuri. Schimbările pot începe cu propria persoană, înainte de a deveni evidente în relaţia noastră.

Meditaţia are o istorie îndelungată în tradiţia creştină. Evanghelia menţionează că meditaţia şi rugăciunea au deţinut un loc central în viaţa lui Iisus Hristos, Care Se şi ruga adesea şi sistematic, dar Se şi îngrijea în mod deosebit să afle ora potrivită şi locul potrivit pentru aceasta. Se urca în munţi pentru a Se ruga într-un loc cuvenit şi Se trezea dimineaţa spre a înălţa rugăciuni în mod cuvenit. Nu era ceva neobişnuit pentru El să Se roage toată noaptea. „Şi în zilele acelea, Iisus a ieşit la munte ca să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu" (Lc. 6,12).

Meditaţia este una din părţile speciale şi importante ale rugăciunii. Este încercarea de a ne concentra mintea asupra prezenţei lui Dumnezeu. De obicei, atunci când ne rugăm, nu încercăm să-L auzim pe Dumnezeu, ci Ii vorbim şi, fie repetăm rugăciuni stereotipe, fie rându im noi în mintea noastră pe deplin ce trebuie să se petreacă şi cum trebuie să aibă loc, cerem lui Dumnezeu să ne împlinească planurile fără nici o schimbare. In realitate, nu dorim să-L cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum este, ci ne-am creat un Dumnezeu Care primeşte însărcinări, de la Care aşteptăm împlinirea cu stricteţe a ordinelor noastre. Nu căutăm Duhul lui Dumnezeu şi ceea ce El ne-ar sugera că avem nevoie pentru noi înşine, pentru familiile noastre, pentru relaţiile noastre şi pentru viaţa noastră. Prin urmare, în esenţă suntem o societate atee în pofida manifestărilor noastre religioase, a fiestelor şi clopoţeilor arhiereşti, rezumându-ne cu precădere la acestea.

Dacă vrem cu adevărat Duhul lui Dumnezeu şi cele pe care El ni le va propune pentru viaţa noastră şi pentru impasurile prin care trecem, vom încerca să fim netulburaţi, calmi şi liniştiţi, ca să putem primi Duhul lui Dumnezeu. Rugăciunea începe atunci când auzim Duhul lui Dumnezeu: „Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Pe toate căile tale caută să cunoşti înţelepciunea lui Dumnezeu ca să te drept-înveţe cărările tale" (Pild. 3, 5-63). La auzul acestor cuvinte, încearcă să-I încredinţezi lui Dumnezeu căsătoria ta, familia ta, relaţiile tale, şi nu te încrede în opiniile şi interpretările tale. Incearcă să-I simţi prezenţa în clipele cele mai pline de nesiguranţă, ca de exemplu în momente de iritare, de dezamăgire faţă de tine sau de soţul, soţia sau copiii tăi. Vezi influenţa pe care o are acest efort asupra comportamentului tău, iar atunci confuzia se va risipi şi vei lăsa Duhul lui Dumnezeu să îndrume problemele tale conjugale, familiale, cu cei de la serviciu şi cu societatea.

Pentru a-ţi consolida orientarea în viaţă, pe care ţi-o propune fragmentul mai sus menţionat din Pildele lui Solomon, alege una din „plăcile" ce conduc la impas şi, într-o clipă de iritare, în pofida dorinţei tale, n-o mai pune să se repete. Imaginează-te în situaţia asta, dar reacţionează diferit. Inchipuie-ţi că închizi casetofonul şi spui ceea ce ţi-ai dori să spui. In felul acesta deschizi un nou drum pentru gândirea ta, lăsând să te călăuzească Duhul lui Dumnezeu. Concomitent, imaginea din mintea ta că te vei comporta în aceste circumstanţe într-un mod diferit este o rugăciune către Dumnezeu. Spune înlăuntrul tău „Amin".

Prin rugăciune cerem de asemenea să ni se descopere ce ar vrea Dumnezeu să facă dinăuntrul nostru pentru ceilalţi, în loc să-i determinăm noi pe ceilalţi să facă ceea ce vrem noi pentru ei. Copilul tău poate avea probleme la şcoală sau cu cei de vârsta lui ori în relaţia sa cu Biserica. Prin intermediul rugăciunii tale încearcă să vezi ce ar vrea Dumnezeu să faci tu pentru a-ţi ajuta copilul să-şi depăşească problemele. Roagă-te pentru căsnicia ta, ca să vezi felul pe care Dumnezeu ţi-l propune pentru a spori comuniunea, încrederea, dragostea, camaraderia, împărtăşirea celor mai profunde sentimente şi nelinişti dintre voi. Prin rugăciune şi meditaţie vei simţi afecţiune şi gingăşie pentru soţul sau soţia ta şi pentru fiecare în parte dintre copiii tăi.

Va fi nevoie de un salt în credinţă pentru a vedea ce poate să împlinească Dumnezeu în viaţa ta şi a familiei tale, pentru că cele ce se petrec zilnic s-ar putea să nu te ajute să vezi.

Meditaţia ca rugăciune este concomitent şi un exerciţiu de metamorfoză. Repetând în gând cu regularitate chemarea lui Dumnezeu pentru schimbarea şi progresul nostru, ne pregătim pe noi înşine pentru aceste prefaceri în comportamentul nostru. Ceea ce vedem petrecându-se în clipele noastre de meditaţie e posibil ca în cele din urmă să se întâmple în realitate. Acest lucru va trebui să aibă loc însă prin participarea noastră la viaţa liturgică bisericească. Prin repetarea modelelor de cult eclesiastic ne deprindem să ne desăvârşim din ce în ce mai mult „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu". In consecinţă, disciplina în rugăciune şi în participarea noastră la viaţa liturgică nu este necesară doar pentru relaţia noastră cu Dumnezeu, ci şi pentru noi înşine.

In efortul de a ne îmbunătăţi viaţa de familie există pericolul de a cultiva iluzii obsedate de perfecţiune care o pot vătăma păgubitor. „Victoriile" pot surveni din când în când, dar nu întotdeauna. Fiind părtaşi unei umanităţi căzute, vom continua să trăim conflictul dintre carne şi duh, punându-ne speranţa în puterea tămăduitoare a iubirii lui Dumnezeu. Dar vor exista biruinţe care vor fi rodul primirii din partea noastră a dragostei lui Dumnezeu, care vindecă tot ce e bolnav şi împlineşte tot ce e nedeplin.

PR. FILOTEU FAROS
LA JUMĂTATEA DRUMULUI. CRIZA VÂRSTEI DE MIJLOC, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "LA JUMĂTATEA DRUMULUI. CRIZA VÂRSTEI DE MIJLOC"

• Viata de familie - Cuprins
  Publicat in : Viata de familie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: