Pe Părintele Paisie îl vizitau şi mulţi tineri. Printre ei erau şi unii cu probleme psihologice, dependenţi de droguri şi de alcool, studenţi care aveau multe restanţe, unii care spuneau că sunt anarhişti, alţii cu păr lung şi cu cercei. Stareţul, care spunea: „Pământ să mă fac, ca să crească şi să rodească un om tânăr", cu atât mai mult era gata să se jertfească pentru aceşti tineri. Odată, l-a găsit cineva discutând cu un grup de tineri, care vorbeau cu obrăznicie. Acesta s-a apropiat şi a spus supărat: „Gheronda, cum îi răbdaţi? Va rog sa-i alungaţi". Insă Stareţul nu i-a dat nicio importanţă. După puţin timp, acela s-a apropiat din nou şi i-a spus aceleaşi cuvinte. Atunci Părintele s-a uitat la el cu privire îndurerată şi a spus: „Pe tine cum te rabdă Dumnezeu? Te-ai gândit vreodată?".

Cuviosul îi considera pe aceşti tineri nedreptăţiţi fie de părinţii lor, fie de duhul lumesc al vremurilor de astăzi. De aceea socotea că sunt îndreptăţiţi să primească ajutorul dumnezeiesc. Un tânăr, după ce a apucat-o pe calea cea bună şi a intrat în Biserică, a început să trăiască mari minuni. Odată, l-a întrebat pe Stareţ: „Gheronda, de ce mi s-au întâmplat toate aceste minuni tocmai mie?". Cuviosul a răspuns: „Pentru că de mic nu numai că nu ai fost ajutat, ci chiar ai fost şi împins spre rău. Pentru aceasta eşti îndreptăţit să primeşti ajutorul dumnezeiesc şi Bunul Dumnezeu ţi le-a dat pe toate grămadă". Stareţul mai spunea: „Este de ajuns ca tinerii să guste o dată Harul lui Dumnezeu. Apoi şi cu macaraua să-i tragi din Biserică, şi nu mai reuşeşti să-i urneşti".

Cuviosul vedea înlăuntrul inimilor acestor tineri şi se purta potrivit cu starea fiecăruia. Pe unii îi lua cu binele şi le vorbea ca unor copii mici. Cu alţii glumea şi îi „distra". Pe alţii îi tundea. „Vino, măi copile, să te tund", spunea, „pentru că semeni cu soldatul de gardă din Piaţa Constituţiei, care poartă papuci roşii. Tund foarte frumos, nu te nelinişti". Ii ducea în spatele bisericuţei şi le tăia părul cu multă atenţie. Unora le mai dădea în glumă şi câte o palmă. Pe toate le făcea cu dragostea lui Hristos şi de aceea nimeni nu se împotrivea.

Odată, a venit la Panaguda un tânăr care avea mult egoism şi nu asculta de nimeni. „Ce faci, măi voinicule?", i-a spus Stareţul şi l-a lovit uşor cu palma. „Ce mai zici, mai copile?", i-a spus iarăşi şi i-a mai dat una. „Hai, măi copilaşule, bravo, bravo" şi i-a mai dat încă trei palme.

- Ei, Gheronda, încet! a spus acela.

- Lasă să-ţi sune puţin capul, poate se va trezi! i-a răspuns Stareţul. Apoi, în continuare, s-a purtat cu el cu multă dragoste.

Un tânăr îşi abandonase studiile şi lucra împreună cu tatăl său, care era electrician. Intr-o zi, s-a hotărât împreună cu prietenii săi să viziteze Sfântul Munte. Inainte de a pleca, a mers să-şi ia rămas bun de la bunica sa, care era bolnavă. Aceasta, văzându-l cu părul lung, l-a întrebat: „Cred că am să mor. Oare, am să apuc şi eu să te văd tuns?". „Nu ştiu, bunico, o să vedem", i-a răspuns el şi a plecat. După câteva zile, se afla împreună cu prietenii săi lângă gardul de sârmă de la Panaguda. Părintele Paisie a ieşit la ei şi, sprijinindu-şi mâinile pe poarta de sârmă, fără să deschidă, a început să-i întrebe cum îi cheamă şi cu ce se ocupă. Tânărul nu a spus că este electrician, ci student la fizică la Atena.

- Ai multe restanţe? l-a întrebat Stareţul.

- Foarte multe.

- Vrei să le treci?

- Vreau.

- Vino atunci să tăiem părul, i-a spus. Şi, în timp ce zicea acestea, a scos un foarfece mic din buzunar.

Tânărul a râs şi şi-a plecat capul. Stareţul l-a privit zâmbind şi i-a spus: „Hai să-ţi dau şi un metanier în dar" şi a scos din celălalt buzunar un metanier. Tânărul a dat din cap afirmativ şi atunci Cuviosul a descuiat poarta şi i-a primit înăuntru. L-a dus în spatele bisericuţei şi, în timp ce îl tundea, i-a spus: „Să-ţi iubeşti meseria", cu toate că tânărul îi spusese că este student, „şi astfel nu vei obosi sufleteşte, ci numai trupeşte". Apoi i-a repetat de multe ori că toate vor merge bine.

Prietenii săi, cum l-au văzut tuns, au izbucnit în râs, iar unul dintre ei i-a dat o palmă după ceafă. Atunci Cuviosul a spus zâmbind: „Să-i dau şi eu una". Atunci tânărul şi-a plecat capul, iar el l-a apucat cu mâinile sale sfinţite şi l-a sărutat de trei ori pe frunte, întors acasă, toţi s-au bucurat văzându-l schimbat. A început să meargă la şcoală şi, în cele din urmă, şi-a luat cu uşurinţă diploma.

Stareţul, adesea, se uita la urechile tinerilor, ca să vadă dacă au găuri pentru cercei.

- Nu vă doare când vă faceţi aceste găuri? îi întreba.

- Nu, răspundeau ei.

Atunci lua unealta cu care împletea metaniere, îi apuca de ureche şi spunea: „O să vă fac şi eu o gaură". Ei se trăgeau înapoi, iar Cuviosul le spunea: „Dacă Evanghelia ar fi spus să ne facem o gaură în ureche, mii de temeri şi împotriviri aţi fi avut, însă acum, când o spune moda, chiar şi zece găuri vă faceţi".

Multor tineri le scotea cerceii pe care îi aveau în urechi sau în nas. Odată, i-a scos unui tânăr lanturile de aur pe care le purta la gât. „Fiul meu", i-a spus cu bunătate, „acestea nu-ţi folosesc la nimic. Mai bine vinde-le şi satură un om sărac. Tie numai vătămare îti aduc!".

Unor tineri le lua brichetele şi pachetele de ţigări pe care le vedea că le au la ei şi le arunca departe. Odată, un tânăr i-a spus: „Gheronda, murdăriţi pădurea aruncând acestea". Stareţul adesea curăţa de gunoaie locul din apropierea chiliei sale, însă i-a răspuns: „Tu te gândeşti la pădurea neînsufleţită mai mult decât la sufletul tău nemuritor si la trupul tău, care este templu al Sfântului Duh”, şi pe care îl strici prin fumat?".

Odată, au mers la Panaguda patru tineri, care se aflau într-o stare rea, pricinuită de droguri.

- Fiii mei, le-a spus cu durere Cuviosul, de ce faceţi aceasta? De ce vă distrugeţi pe voi înşivă?

- Gheronda, au răspuns ei, am vrut să ne pregătim, ca să vorbim cu tine.

- Atunci staţi să aduc o oglindă, ca să vedeţi ce pregătire aţi făcut!

Tinerii au râs la cuvintele Cuviosului. Apoi au vorbit cu el despre problemele lor şi au plecat cu hotărârea de a-şi schimba viaţa.

Tinerilor „dependenţi" le transmitea bucurie şi optimism şi astfel îi ajuta să simtă valoarea vieţii duhovniceşti. „Cei care iau droguri", spunea, „când găsesc un «drog» mai puternic (se referea la Hristos), vor renunţa la celelalte". Ii sfătuia să mănânce morcovi şi mulţi dintre ei, mâncând morcovi, nu mai sufereau din pricina lipsei drogurilor. „Desigur, şi rugăciunile lui ne-au ajutat", aveau să spună ei mai târziu. „Probabil că morcovii erau un pretext. De fapt, rugăciunile sale ne ajutau".

De asemenea, Cuviosul Stareţ îi sfătuia pe tineri să muncească cât mai mult, astfel ca prin muncă să părăsească păcatele şi „să pornească motorul lor ruginit". Uneori, se îngrijea chiar să le găsească de lucru unor tineri care nu aveau loc de muncă. In general, se străduia să cultive în ei mărinimia, nobleţea, frica lui Dumnezeu. „Noi, grecii", le spunea, „avem frica lui Dumnezeu, în vreme ce europenii au o politeţe exterioară, plină de egoism. Dacă pierdem frica lui Dumnezeu, nu vom mai avea nici politeţe exterioară, şi nici nimic altceva".

Cuviosul Paisie, bătrân ca vârstă, dar cu vioiciune tinerească, îi sfătuia pe tineri: „Să aveţi nobleţe. Să vă nevoiţi şi să nu vă temeţi de nimic. Omul care are frica lui Dumnezeu este îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc". Accentua cu putere cuvintele „este îndreptăţit", fiindcă vorbea din experienţă. Dădea şi exemple din viaţa sa, din jertfa pe care o făcuse ca soldat. „Nu ţineam seamă de nimic", spunea, „nici degeraturi, nici boli; alergam totdeauna înainte. Unii, leneşi şi fricoşi, se ascundeau, insă ei nu se bucurau. Eu simţeam bucuria jertfei".

Mulţi dintre aceşti tineri, simţind dragostea şi interesul Stareţului, spuneau că se vor face monahi. El însă, uneori cu asprime, alteori în glumă, se străduia să-i facă să înţeleagă că monahismul nu înseamnă trândăvie. „Tu eşti leneş, cefei de pricopseală vei face ca monah?". Insă, unii dintre aceşti tineri au devenit, în cele din urmă, monahi şi au făcut şi pricopseală. In acea vreme, Cuviosul spunea cu durere: „Tinerii din ziua de azi nu ştiu ce vor. Vor să le aibă pe toate, dar să le facă alţii. Sunt cu totul fierţi în apă.

Le e greu să meargă în armată, dar vor să se facă monahi, «ostaşi ai Bisericii»! Nu vor, însă, să ridice nici cea mai mică greutate. Dacă întâlnesc la slujire o mică greutate, aruncă armele. Precum copiii cei mici, spun «nu pot» şi la cea mai mică dificultate cer schimbare. Apoi se descurajează şi spun: «Este grea viaţa călugărească». Vor să simtă bucurie, însă, pentru a veni bucuria trebuie ca omul să se jertfească.

Adevărata bucurie vine din mărinimie. De aceea, un om mărinimos, orice cale ar alege în viaţă, va face pricopseală".

Sfantul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Sfantul Paisie Aghioritul"

 

• Marturii despre Sfantul Paisie Aghioritul
  Publicat in : Religie
• Sfantul Paisie Aghioritul
  Publicat in : Religie