Iubirea presupune dualitate. Este o comuniune, în care două fiinţe se cunosc, îşi revarsă viaţa una în alta şi se desăvârşesc reciproc. Deci, din punctul acesta de vedere nu se poate vorbi despre o iubire de sine, întrucât omul, ca individ, e singur
Toate faptele mele dovedesc următorul lucru: ori de câte ori găsesc în mine ceva bun, doresc să-l scot la iveală, ca să mă proslăvesc în faţa altora sau să mă îndulcesc în lăuntrul meu. Deşi, în afară, arăt o oarecare smerenie, totuşi în sinea mea îmi pun toate faptele pe...
Intorcandu-ma, cu toata luarea-aminte, inauntrul sufletului meu si luand seama la mersul omului nevazut, ma incredintez din experienta ca nu-L iubesc pe Dumnezeu, nu am dragoste pentru aproapele, nu cred in nimic din cele ce tin de religie si sunt plin de mandrie si de iubire de sine.
Calea spre smerenie trece printr-un suflet iubitor de Dumnezeu si de aproapele. Cand imi cercetez simturile si faptele gasesc in mine pacate grele. Eu nu-l iubesc pe Dumnezeu.Nu am dragoste fata de aproapele. Nu cred in nimic din cele ce tin de religie. Sunt plin de demonica mandrie si de trupeasca...
Adevarata iubire de sine si adevarata mila de sine, pe care omul le poate manifesta spre mantuirea si nu spre pierderea sa, sunt acelea care vin in intampinarea iubirii si milei dumnezeiesti fata de el. Sunt raspunsul oferit lui Dumnezeu, nu raspunsul oferit indemnului Satanei care ne deschide...
Domnul însuşi ne învaţă cum să ne curăţim, prin mijlocirea sfintelor porunci, şi de înseşi patimile, ca să nu cădem iar prin ele în aceleaşi păcate. In fine, El ne arată şi pricina de la care ajunge omul în nepăsare şi în neascultarea de înseşi poruncile lui Dumnezeu, şi...
Iubirea fara Dumnezeu este iubire de sine.
Iubirea duhovnicească de sine - filautia virtuoasă - apare astfel ca subordonată celei dintâi porunci, care spune să-L iubeşti pe Dumnezeu, căci a se iubi pe sine duhovniceşte înseamnă a se iubi în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.
Sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate faptele mele dovedesc următorul lucru: ori de câte ori găsesc în mine ceva bun, doresc să-l scot la iveală, ca să mă proslăvesc în faţa altora sau să mă desfătez înăuntrul meu. Deşi în afară arăt o oarecare smerenie