Biserica Sfintii Ingeri este o biserica ortodoxa brancoveneasca, situata la foarte mica distanta de Manastirea Hurezi, renumita lavra domneasca a familiei Brancoveanu. Singuratatea si linistea de odinioara a locului era tulburata doar de cantecele huhurezilor, pasari de noapte, care au si dat...
Fraţilor, Sfinţii îngeri sunt prietenii noştri. Dacă am fi mai curaţi şi mai drepţi decât suntem, am putea spune că îngerii sunt fraţii noştri. Trupul nostru ne împiedică să-i putem vedea; păcatele ne împiedică să simţim apropierea lor. Insă, dacă până acum nu ne este îng...
Unul dintre obiectivele cultului nostru de venerare il alcatuiesc Sfintii Ingeri, care sunt nu numai obiective ale cultului de venerare, adica primitori ai manifestarilor de cinstire pornite din partea credinciosilor, ci si subiecte ale cultului de adoratie, adica cinstitori ai lui Dumnezeu...
Astazi, Biserica ne cheama sa cinstim pe Sfintii Ingeri si lucrarea lor in viata noastra si in lume. Este sarbatoarea Sfintilor Mihail si Gavriil, in jurul carora Biserica aduna si serbeaza toata obstea
Comemorarea si chiar rugaciunea de mijlocire adresata ingerilor (nu si pentru ei) n-a lipsit niciodata in Biserica Ortodoxa, iar cei care au exclus pomenirea ingerilor de la Proscomidie nu au avut vreodata scopul de a diminua cultul ingerilor. Se stie ca Sfintii ingeri sunt pomeniti in fiecare...
Acatistul Sfantului Arhanghel Rafail - Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste
Acatistul Ingerului Pazitor - Sfinte Ingere, cel ce esti ales de Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, eu, nevrednicul, indraznesc sa-ti aduc cantari de lauda, iar tu, ca cel ce ai indrazneala catre Imparatul Cerului, apara-ma de dusmanii vazuti si nevazuti, izbaveste-ma de toate nevoile si...
Sfantul Munte este un loc de taina unde tacerea, care este insasi vesnicia, vorbeste intens, caci tacerea este limbajul vietii viitoare. Precum sfintii ingeri au o putere mai presus de ratiune, pentru noi de neconceput, prin care ei isi transmit unii altora ganduri dumnezeiesti
Caracterul unitar al lumii il arata, in primul rand, originea fapturilor, toate fiind aduse la existenta, din nimic, de catre Dumnezeu. Lumea, ca un ansamblu unitar si armonios al intregii creatii
Sfanta Fecioara Maria ocupa in cultul Bisericii Ortodoxe un loc de frunte, inaintea tuturor fapturilor vazute si nevazute, fiind cinstita in mod deosebit, mai presus decat toti sfintii si decat sfintii ingeri
In calendarul (Sinaxarul) ortodox se afla cinci zile liturgice inchinate pomenirii si cinstirii Sfintilor ingeri in cursul anului bisericesc, dintre care una singura este sarbatoare cu tinere. Aceasta este Soborul sau Adunarea mai-marilor arhistrategi (capetenii
Intrucat nimic nu justifica, din punct de vedere dogmatic, liturgic si canonic, excluderea pomenirii sfintilor ingeri din randuiala Proscomidiei, este necesar sa se revina la traditia neintrerupta si corecta a pomenirii ingerilor, asa cum a fost ea pastrata in toate Bisericile
In crestinismul primar constatam o oarecare rezerva in ceea ce priveste cinstirea ingerilor, din cauza denaturarii sau practicarii abuzive si eronate a acestui cult, fapt la care contribuia o dubla influenta.
Astazi, Biserica ne cheama sa cinstim pe Sfintii Ingeri si lucrarea lor in viata noastra si in lume. Este sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, in jurul carora Biserica aduna si serbeaza toata obstea, tot soborul Sfintilor Ingeri laolalta. Ca sarbatoare a ingerilor, ziua de 8...
Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga
Mitropolitul Daniel sustine ca excluderea ingerilor de la Randuiala Proscomidiei este o eroare bazata pe opozitia dintre duh si trup, precum si pe despartirea Liturghiei Bisericii de pe pamant de Liturghia ingerilor din ceruri, Proscomidia inchipuind si infatisand Biserica intreaga, atat cea de pe...
Canon catre puterile ceresti - Cuvinte fara de inceput, pentru sfintitele rugaciuni ale Heruvimilor, Serafimilor, ale Stapaniilor, Scaunelor, ale Puterilor celor dumnezeiesti, ale Ingerilor, Arhanghelilor, ale Capeteniilor si Domniilor, daruieste-ne milele tale cele mari, ca un iubitor de oameni.
Una dintre icoanele Sfantului Arhanghel Mihail, specifica perioadei post-bizantine, este cea in care acesta apare reprezentat biruitor si psihopomp (calauzitor al sufletului dupa moarte). Arhanghelul Mihail, in tinuta militara, reprezentat in picioare, cu capul intors trei sferturi, isi indreapta...
In municipiul Constanta isi serbeaza hramul, prin Sfanta Liturghie arhiereasca, biserica „Sfintii Ingeri” (Bd. Tomis nr. 170). Slujba, oficiata de catre IPS Teodosie, va incepe la ora 8.45.
Toți îngerii sunt plini de lumină, toate puterile cerești netrupești sunt pline de lumină, dar această lumină vine din slava lui Dumnezeu, a spus Patriarhul României celor prezenţi în Catedrala Patriarhală în ziua sărbătorii Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Graviil, marți, 8...