Viata in familie (Cununia) si viata in manastire (Calugaria) sunt doua moduri de vietuire foarte asemanatoare. Cele doua slujbe, a Cununiei si a Tunderii in monahism, au multe elemente in comun. Mai mult, ele se regasesc una in cealalta.
Conform unei vechi tradiţii mănăstireşti, paznicului de la intrarea mănăstirii i se zice portar. Ascultare grea. Zilnic trebuie să te trezeşti înaintea tuturor, să deschizi porţile înainte de Liturghia de dimineaţă, toată ziua sa ai de-a face cu pelerinii care trec pe alături, spun...
Iată care era, cu aproximaţie, programul zilnic la mănăstire: Deşteptarea la 5:30. Fostul monah athonit, părintele Dosoftei, mergea în corpul de chilii şi suna clopoţelul la fiecare uşă, recitând cu voce tare Rugăciunea lui Iisus. Funcţia lui se numea foarte simplu: deşteptător.
Monahii, care sunt iubitori înflăcăraţi ai cerului, au părăsit lumea nu mânaţi de dorinţa de a se lepăda de ea, ci din dragoste pentru Dumnezeu. Vor să trăiască în acea lume pe care a zidit-o Dumnezeu. Desigur, la început, viaţa şi slujirea lor par a fi egoiste, ca unii ce se...
Intrarea în mănăstire este o hotărâre şi înclinare cu voie către aceasta, iar nu ceva ursit de soartă. Pentru cei care vieţuiesc în Hristos, nu se potriveşte a spune că cineva poate, iar altcineva nu poate. Aceasta este îndreptăţire de sine.